I-am pus o întrebare simplă diplomatului şi scriitorului Vasile Nanea: care va fi soarta românismului în Republica Moldova, după ce actuala generaţie culturală va dispărea, şi după ce România a depopulat bună parte a tineretului intelectual din această parte de Românie?

Întrebarea, care a fost o capcană, nu putea să nu aibă un răspuns corect din partea unui diplomat care are o cunoaştere de ansamblu a fenomenului, şi nu una locală. Problema se pune însă astfel: oare diplomaţia românească nu ar trebui să îşi reintre în atribuţii şi să devină cu mult mai activă în atingerea interesului naţional, ori interesul naţional primar a fost, este şi va fi : toţi românii într-o singură Românie. Nu este oare acum momentul ca Ministerul român de externe să devină activ şi să promoveze peste tot pe unde se află noul obiectiv naţional: Reunirea României cu Republica Moldova. 

În instituţiile de forţă legea spune că: dacă un superior îţi dă un ordin care duce la încălcarea legii, atunci ai obligaţia să nu îl respecţi şi să raportezi acest lucru. Cred că acest lucru este valabil şi în diplomaţie: dacă primeşti un ordin care este contrar interesului naţional, atunci orice diplomat bun, care trebuie să fie şi un patriot bun, are obligaţia de a nu respecta ordinul şi de a raporta acest lucru.  

Dincolo de Prut au fost şi sunt probleme pe care statul român trebuie să le rezolve, ori se pare că de câţiva ani o instituţie care are avea atribuţii în acest sens a devenit practic inoperabilă. Rolul unei reprezentanţe diplomatice nu trebuie să se rezume doar la acorda Vize sau a primii cereri de cetăţenie- Republica Moldova este un front diplomatic, iar noi avem nevoie la Chişinău de buni patrioţi, capabili a înţelege că interesul statului român este reunirea dintre cele două state româneşti, iar până la reunire susţinerea românismului.  

Este oare corect, ca pentru a nu deranja, să acceptăm o situaţie care este în dezinteresul statului român? Un diplomat în vârstă mi-a spus astăzi că la Chişinău, după 1989, România nu a mai avut nici un ambasador. Realitatea aceasta este- lupta este dusă acolo de societatea civilă, ba mai mult, eforturile acesteia sunt înfrânate.  

În cartea sa, Diplomaţie pe baricade, domnul Vasile Nanea vorbeşte de problemele cu care România se confrunta în perioada regimului Voronin la Chişinău, ori cea mai mare parte a acestor probleme sunt actuale şi asta în condiţiile în care guvernarea s-a schimbat, iar libertate de acţiune a reprezentanţilor noştri este practic îngrădită doar de dorinţa lor de soluţionare şi acţionare.  

Vasile Nanea vorbeşte de o  întâlnire avută cu Voronin când acesta din urmă era preşedinte: el a refuzat cu  încăpăţânare să vorbească cu reprezentantul României în limba română, deşi aceasta din urmă era limba oficială a statului pe care îl reprezenta. Este vorba de ofensa intenţionată pe care Voronin, reprezentantul regimului comunist pro-sovietic, a ales să o facă la adresa României, deşi bunicul său a luptat în armata română. Situaţia dincolo de Prut nu este una foarte fericită, iar următoarele alegeri ar putea aduce la putere din nou acest personaj diabolic, asta dacă România nu înţelege că neinterveţionismul este valabil atâta timp cât interesele cetăţenilor tăi nu sunt afectate. Poate aici exemplul marilor puteri este cel mai valabil: dacă un cetăţean american este în pericol atunci SUA îşi rezervă orice drept în afara teritoriului naţional.  

Autorul vorbeşte de creşterea semnificativă a cererilor de cetăţenie după 2007, adică de atunci de când cu toţii au înţeles că graniţa Uniunii Europene este una reală şi impermeabilă. Statul român nu a fost pregătit nici pentru acest lucru şi asta pentru că diplomaţii noştri dormeau la îndemnurile unor şefi numiţi politic , dar fără calităţi de oameni de stat.  

În Republica Moldova este un front, iar la anul vom avea nevoie de generali experimentaţi. Vă recomand să ciţi materialele domnului Nanea(www.vasilenanea.ro), multe din ele prezente pe blogul de la Adevărul, deşi uneori părerile noastre pornesc pe cărări diferite, direcţia este aceeaşi.