Basarabeni.Ro

Portalul Basarabenilor din România

Avocat basarabeni.ro -Lăcătuș Igor
Campania Pro Cetăţenie Română
[o]

19 aprilie 2024, ora locală: 16:56

 

Marea Britanie avertizează Europa că înfiinţarea forţată a unei uniuni politice ar fi o greşeală

adăugat 25 ianuarie 2013, 08:18, la Externe • Articol publicat de Octavian Balan

Premierul Marii Britanii David Cameron i-a avertizat pe liderii euro­peni că orice încer­ca­re de a forţa statele într-o uniune politică şi mai strânsă este o greşeală, la care ţara sa nu vrea să fie părtaşă. Afirmaţiile vin în condiţiile în care lipsa de leadership este citată adesea de analişti printre cauzele persistenţei crizei din zona euro, în soluţionarea căreia până acum cel mai greu cuvânt de spus l-a avut Germania.

"Statele din Europa îşi au propriile istorii, tra­diţii, instituţii, vor propria suveranitate, li­ber­tatea de a face singure alegerile, iar a în­cerca să forţezi ţările într-o uniune politică cen­tra­lizată ar fi o mare greşeală pentru Europa. Ma­rea Britanie nu vrea să facă parte din aceasta", a declarat Cameron, citat de agenţia Thomson Reuters.

Afirmaţiile par că vin ca ripostă la reacţia pe care alţi lideri europeni au avut-o la promi­siu­nea premierului de a renegocia relaţiile Marii Britanii cu Uniunea Europeană şi la pla­nul acestuia de a organiza până în 2017 un refe­rendum pe tema viitorului ţării în Uniune.

"UE nu are nevoie de europeni care n-o vor", a firmat premierul italian Mario Monti. "Avem nevoie de mai multă, nu mai puţină inte­grare. Să-ţi alegi singur cireaşa nu este o op­ţiune", a explicat ministrul german de externe Guido Westerwelle.

Mai tranşant, ministrul francez de externe Laurent Fabius a spus că Franţa "va întinde covorul roşu" oamenilor de afaceri care vor fugi din Marea Britanie dacă ţara părăseşte UE, notează Financial Times.

De asemenea, ministrul spaniol de externe aten­ţionează că premierul s-a angajat "într-un joc foarte periculos prin hrănirea euroscepti­cis­mului", potrivit The Wall Street Journal.

Marea Britanie are nevoie de Germania pentru a-şi trăi visul

Cameron a promis miercuri că dacă va câştiga următoarele alegeri va organiza cel mai târziu în 2017 un referendum pe temă ră­mâ­nerii ţării în Uniune. El s-a arătat însă încre­ză­tor că va obţine de la liderii europeni con­diţii mai avantajoase pentru Marea Bri­ta­nie ca mem­bru al UE - inclusiv repatrierea pu­te­rilor con­centrate la Bruxelles - şi a insistat că prin curaj şi convingere va obţine un acord.

"Bineînţeles, suntem pregătiţi să discutăm do­rinţele britanicilor, dar ar trebui reţinut că şi alte state au dorinţe", este reacţia cancelarului ger­man Angela Merkel la promisiunile lui Cameron.

Dar dacă premierul este reales în 2015 va avea nevoie de susţinerea Germaniei pentru a pune bazele "unei Uniuni Europene mai flexi­bi­le, mai adaptabile şi mai deschise" înainte de a supune aprobării populaţiei compromisul la care s-a ajuns.

Unii critici pun ideile lui Cameron pe sea­ma presiunilor politice exercitate de euroscep­ticii din propriul partid, fără de care n-ar câştiga alegerile. Marile afaceri din Marea Britanie au avertizat că ieşirea ţării din UE ar fi dezastruoasă pentru economie.

Un sondaj de opinie realizat de agenţia de cercetare a pieţei YouGov şi citat de Deutsche Welle arată că două treimi din tinerii britanici cu vârsta cuprinsă între 18 şi 24 de ani ar vota în favoarea rămânerii ţării în UE. Per total însă, procentul celor care vor părăsirea Uniunii este cu 12 puncte procentuale mai mare.


Autor: zf.ro
Sursa: www.eurotv.md
Buna ziua,
De acum putei publica anunturi in ziarul Bursa accesand http://www.licitatii-ziare.ro/anunturi-licitatii-ziarul-bursa.php
Eu am fost multumit de propfesionalismul lor
A comentat Licitatii Bursa 15 ianuarie 2014, 15:45


‹ înapoi la Ultimele Ştiri | sus ▲

Întrebări şi răspunsuri

Ultimele răspunsuri

  • #1 Lilyutza pentru natalita.popescu
    Odata ce esti si cetatean roman nu cred ca ai nevoie de acte din Republica Moldova, cel mai bine intrenati la starea civila din localitatea viitorului...

  • #2 Anusca pentru dorin1995
    dar daca depui direct la universitate si nu intri la buget sau eventual deloc mai poti depune si la consulat sau mu mai ai voie ?
    ...

  • #3 cielfanthom pentru dorin1995
    Salut!
    In acest caz aplici ca oricare alt absolvent de liceu, depunand dosarul la consulat(pentru a candida pentru unul din locurile pentru etnici rom...

  • #4 marinaian pentru Alina
    cei mai marsavi soferi sand pe ruta BRASOV-CHISINAU si sunt cei mai mari tepari. Evitari autobuzele lor de la orele 19:00 si 21:00. Eu de ultimu timp ...

  • #5 luminitacumpana pentru D0ina
    Ca basarabean cu diploma din rep. Moldova , nu e nevoie de echivalare dar ca romani cu diploma de la Moldova e necesar de echivalat la CNRED. Cu o ase...

  • #6 adaiulica pentru nicu_d
    salut, anul trecut nu a fost nevoie de echivalare de diploma cei de la universitate ocupanduse personal, dar trebuie sa intrebi la universitatea care ...

  • #7 lilik pentru Bogdanpop
    si tu ai scos vreodata bani de pe siteul asta?
    ...

  • #8 donici.vyiorel pentru Ciobanu_V
    Buna, lasa-mi un msg pe e-mail donici.vyiorel@gmail.com cu mai multe detalii gen, orasul in care ai vrea sa te transferi, la medicina generala/dentara...

  • #9 crinna pentru larisa2726
    aproape 10 media, ca sunt doar 5 locuri la masterat...

  • #10 adaiulica pentru Cornel
    deci poti in acest caz sa aplici pentru un liceu/colegiu in Romania, poti beneficia de locurile acordate de statul Roman ( astfel primind o bursa de 5...

Parteneri

Basarabeni.Ro

PROIECT realizat in cadrul OSB Timisoara

osb.basarabeni.ro

PROIECT administrat si intretinut de Basarabeni Media Grup

Externe

Proteste în mai multe orașe din România. Mii de persoane au ieșit în stradă pentru susținerea șefei DNA
Aproximativ 1.500 de oameni s-au strâns astăzi în fața Guvernului din București pentru a-și exprima susținerea față de șefa Direcției Naționale Anticorupție (DNA), Laura Codruța Kovesi. Sute de protestatari au ieșit în stradă în alte orașe ale țării, precum Cluj, Sibiu, Arad, Ploieşti, Baia Mare, Craiova şi Galaţi, informează digi24.ro .
Imediat [...] mai mult
DONALD TRUMP A PROMULGAT NOILE SANCŢIUNI ECONOMICE AMERICANE ÎMPOTRIVA RUSIEI
Preşedintele american Donald Trump a promulgat miercuri noile sancţiuni economice împotriva Rusiei, care au fost adoptate de Congresul SUA pentru a pedepsi Moscova, pe care o acuză de ingerinţă în alegerile prezidenţiale din SUA de anul trecut, a anunţat Casa Albă, transmit AFP, Reuters şi DPA.Noile sancţiuni economice au fost aprobate [...] mai mult
UN JURNALIST DE LA NTV A LUAT UN PUMN ÎN TRANSMISIUNE DIRECTĂ DE ZIUA VDV-ULUI
Un jurnalist de la postul rusesc NTV a luat un pumn în față de la un bărbat vizibil în stare de ebrietate în timp ce se afla în transmisiune directă, scrie TVRAIN.ru. Incidentul ar fi avut loc astăzi, 2 august, în parcul Gorki din Moscova unde are loc un eveniment dedicat zilei VDV ( trupele aeropurtate ale Federației [...] mai mult
ROGOZIN A ȘTERS POSTAREA DE PE TWITTER ÎN CARE AMENINȚĂ ROMÂNIA
Vicepremierul Federației Ruse, Dmitri Rogozin, a șters toate postările ce țineau de conflictul cu autoritățile române din contul său pe Twitter.
 
Asta după ce, acum câteva zile i-a fost interzis să survoleze spațiul aerian al României, avionul cu care venea fiind nevoit să facă cale întoarsă, fără să ajungă în [...] mai mult
ROGOZIN AMENINȚĂ ROMÂNIA: „AȘTEPTAȚI RĂSPUNS, NEMERNICILOR!
Vicepremeirul rus Dmitri Rogozin a comentat decizia autorităților române de a nu permite avionului în care se afla oficialul rus să tranziteze spațiul aerian român, scrie deschide.md
 
Rogozin scrie pe pagina sa de Twitter: „Autoritățile României a supus pericolului pasagerii avionului [...] mai mult
SAAKAȘVILI A RĂMAS FĂRĂ CETĂȚENIA UCRAINEI
Fostului guvernator al regiunii Odessa, Mihail Saakașvili, i-a fost retrasă cetățenia ucraineană. După cum menționează Serviciul de Stat pentru Migrație, acest lucru a fost cauzat de informațiile false pe care acesta le-a oferit atunci când a primit pașaportul, menționează Meduza, citată de tv8.md 
 
Motivul [...] mai mult
Discursul lui Trump după ce a dispus bombardamentul din Siria: Precedentele încercări de a-l influența pe Assad durau ani de zile
În noaptea spre 7 aprilie, Statele Unite au autorizat un atac cu rachete de croazieră contra unei baze aeriene din Siria, ca răspuns la atacul chimic pentru care Washingtonul învinuiește forțele președintelui sirian Bashar Al-Assad. Publicăm discursul ținut de Donald Trump imediat după lansarea rachetelor. 
Trump s-a referit [...] mai mult
Romania, intr-o situatie complicata dupa alegerile din R. Moldova si Bulgaria.



Dupa alegerile din Republica Moldova si din Bulgaria, Romania s-a trezit intr-o situatie geopolitica mai mult decat complicata, spun analistii de politica externa.





Romania este inconjurata de tari care au acum la conducere presedinti sau premieri cu accentuate orientari filo-ruse. Situatia se poate complica si mai mult, daca Donald Trump schimba [...] mai mult
Alegeri SUA | Clinton a obținut cu 200.000 de voturi mai mult decât Trump
Candidata democrată Hillary Clinton îl devansează pe președintele ales, republicanul Donald Trump, în ce privește numărul de voturi obținute prin sufragiu direct la nivel național, o situație care, dacă va fi confirmată de cifrele definitive, ar putea relansa apelurile la reformarea sistemului electoral din SUA, scrie Agerpres.

Conform [...] mai mult
(VIDEO) Președintele Poroșenko îl PIERDE pe cel mai INFLUIENT aliat al său: „Nimeni în viața mea nu m-a MINȚIT în halul acesta”
Fostul președinte al Georgiei și guvernator al regiunii Odesa, Mihail Saakașvili, care este cunoscut ca un aprig luptător contra corupției, a demisionat astăzi din funcție. Acesta a spus că s-a saturat și a obosit să mai fie mințit de autoritățile centrale, care doar promit că se vor face reforme.
Potrivit ex-președintelui Georgiei, Ucraina are nevoie [...] mai mult

randat în 	0.3362 secunde