Basarabenii vor putea sa-si aleaga presedintele prin vot direct
adăugat 05 mai 2010, 10:18, la Politică
Curtea Constituţională de la Chisinau a avizat pozitiv proiectul Alianţei pentru Integrare Europeană privind modificarea art.78 din Constituţie, care prevede revenirea la modalitatea de alegere a şefului statului prin vot direct, de către popor, scrie Timpul.md, preluat de Romanian Global News.
Proiectul AIE propune, de asemenea, ca preşedintele ţării să poată fi demis în Parlament, cu votul a 2/3 din deputaţi. Decizia survine după ce săptămâna trecută CC a dat aviz pozitiv şi proiectului PCRM de modificare a art.78, care prevede alegerea şefului statului în Parlament, din trei încercări. La prima tentativă ar fi necesare 61 de voturi, la cea de-a doua 57, iar la ultima - doar 52 de voturi.
După şase luni de la publicarea în "Monitorul Oficial", ambele proiecte vor putea fi examinate de Parlament. AIE vrea modificarea art. 78 înainte de dizolvarea parlamentului şi anunţarea alegerilor anticipate, în timp ce PCRM insistă să fie invers. Nici una din părţi nu are numărul necesar de 2/3 din voturi pentru ca proiectul său de modificare a Constituţiei să fie aprobat. PCRM a declarat că nu cedează, în timp ce liderii AIE au spus că vor consulta Comisia de la Veneţia şi alţi parteneri externi. O delegaţie AIE, în frunte cu preşedintele interimar, Mihai Ghimpu, pleacă astăzi la Strasbourg în acest scop. Ghimpu nu exclude că se va ajunge la modificarea art.78 prin referendum.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲