În folclorul nostru există o voce de privighetoare, coborâtă din pieptul munţilor carpatini spre plaiurile cu flori. E o voce inconfundabilă care reprezintă cel mai bine Nordul folcloric, o voce de nivelul Minei Pâslaru şi Sofiei Vicoveanca, dar care nu a avut fericitul prilej de a fi cunoscută în Ţara care ne aparţine, dar de care am fost rupţi trupeşte şi spiritual.

E vorba de Maria Iliuţ: o artistă în sensul deplin al cuvântului. O mamă de excepţie, o întruchipare feminină care face parte din categoria de oameni elocvenţi, cu un suflet curat ca mărgica de rouă sau ca frunza de tei spălată de ploaie în primavară. Prin ce se explică această acurateţe a sufletului ei? Prin faptul că a dat ochi pe lume în imediata apropiere a codrului eminescian, pentru că a învăţat de la munţi când trebuie să tacă şi când e nevoie să se exprime, pentru că s-a obişnuit să treacă prin viaţă vertical, verticalitatea însemnând pentru ea o însuşire de întâietate.

Maria Iliuţ a moştenit cântecul mai întâi de la păsări şi izvoare, mică fiind păştea oile în „creierul munţilor” din Crasna, o localitatea ştefaniană. Frica faţă de lupi, o făcea să cânte cât era ziua de mare, crezând astfel că va speria vieţuitoarele hămesite. A avut o copilărie obişnuită, ca şi fiecare copil de la ţară, păşind, însă, cu mai multă isteţime spre lumea cărţii. Povestea interpretei continuă fără a se opri la poale de munte, trecând prin oraşe de cultură şi istorie.

După şcoala de cultură generală din localitatea natală, viitoarea cântăreaţă s-a înscris la Institutul de Iluminare Culturală din Cernăuţi, secţia dans. Din motive temeinice, se transferă la o altă secţie – de instumente populare (nou înfiinţată, pe atunci). Urmează şi Institutul de Artă „G. Muzicescu” din Chişinău, Facultatea Dirijat coral, concomitent, însă, a făcut şi canto. În acest mod, ajunge într-o altă lume, cu alte priorităţi şi, în plus, cu alte gusturi muzicale. Intră în contant cu nume de referinţă în domeniul muzicii tradiţionale, descoperă şi se lasă descoperită de un public special, precum este cel de la Chişinău. Face cunoştinţă şi cu muzicologul Andrei Tămazlâcaru, datorită căruia capătă mai mult încredere în puterile proprii, iar el descoperă folclorul Bucovinei septentrionale.

Pe parcsul anilor, Maria Iliuţ a cucerit publicul de pretutindeni şi a obţinut importante premii, ajungând să fie un cap de afiş şi de generaţie: Marele premiu al Concursului televizat „Cântaţi cu noi" (Chişinău, 1989) şi al Festivalului Concurs Internaţional de Folclor Păstoresc “Comâţel” (Târgovişte, România, 1995), Premiul Mare al Festivalul-Concurs Internaţional „Cântecele românilor de pretutindeni" (Drobeta Turnu-Severin, România, 1995), Premiul I la Concursul republican al interpreţilor cântecului folcloric „Tamara Ciobanu" (Chişinău, 1996), la Festivalul Folcloric Naţional „Şezătoarea" (Fălticeni, Suceava, România, 1992), la Festivalul „Rapsozii Moldovei" din România şi Republica Moldova (Chişinău, 1992), la Festivalul Republican al “Creaţiei Populare” (Chişinău, 1996), la Concursul soliştilor cântecului popular „Tezaur-1996" (Chişinău, 1996), la Festivalul Folcloric „Trandafir de la Moldova" (laşi, România, 1997). Dumneaei este membru al Uniunii Muzicienilor din R. Moldova şi premiată cu Diploma de Excelenţă a Ministerului Educaţiei din R. Moldova, unde de câteva decenii s-a stabilit.

Privighetoare munţilor carpatini a colaborat cu mai multe ansambluri: ”Ştefan Vodă",”Tălăncuţa",”Ciocârlia",”Veselia",”Mugurel", cu orchestrele de instumente populare,”Busuioc moldovenesc",”Folclor" şi ”Lăutarii”, păstrându-şi specificul cântecului de acasă, de la Cernăuţi, capitala de altădată a Bucovinei.

Povestea acestei „femei a Moldovei” continuă. Ea şi-a dedicat viaţa muzicii tradiţionale, destinul scriindu-i un scenariu neaşteptat. Momentan, cunoscuta interpretă este lector superior la Facultatea de Arte Frumoase din Chişinău, secţia canto popular, lăsând în urmă numai realizări frumoase! Este conducătoarea unui cerc folcloric, profesoară de canto popular al studioului folcloric de la Palatul Naţional al Copiilor din Chişinău, lector superior la Facultatea de Arte Frumoase, conducătorul ansamblului studenţesc „Crenguţă de Iederă" de pe lângă Casa de Cultură a Universităţii de Stat din Moldova. Este autoare a mai multor studii relevând diferite aspecte ale temei „Costumul naţional moldovenesc pentru femei din Basarabia la sfârşitul sec. al XlX-lea - începutul sec al XX-lea", publicate în Analele Ştiinţifice ale Universităţii de Stat din Moldova. Deja are o pleiadă de elevi cu care se poate mândri: Cristina Pintilei, Sergiu Rotaru, Radu Dolinţă, Elena Negruţa, Cezara Elena, Augustina Florea şi cele 12 promoţii de absolvenţi ai Facultăţii de Arte Frumoase a USM, Secţia Folclor.

În folclorul nostru există o voce de privighetoare, coborâtă din pieptul munţilor carpatini spre plaiurile cu flori. E o voce inconfundabilă care reprezintă cel mai bine Nordul folcloric, o voce de nivelul Minei Pâslaru şi Sofiei Vicoveanca, dar care nu a avut fericitul prilej de a fi cunoscută în Ţara care ne aparţine, dar de care am fost rupţi trupeşte şi spiritual.

E vorba de Maria Iliuţ: o artistă în sensul deplin al cuvântului. O mamă de excepţie, o întruchipare feminină care face parte din categoria de oameni elocvenţi, cu un suflet curat ca mărgica de rouă sau ca frunza de tei spălată de ploaie în primavară. Prin ce se explică această acurateţe a sufletului ei? Prin faptul că a dat ochi pe lume în imediata apropiere a codrului eminescian, pentru că a învăţat de la munţi când trebuie să tacă şi când e nevoie să se exprime, pentru că s-a obişnuit să treacă prin viaţă vertical, verticalitatea însemnând pentru ea o însuşire de întâietate.

Maria Iliuţ a moştenit cântecul mai întâi de la păsări şi izvoare, mică fiind păştea oile în „creierul munţilor” din Crasna, o localitatea ştefaniană. Frica faţă de lupi, o făcea să cânte cât era ziua de mare, crezând astfel că va speria vieţuitoarele hămesite. A avut o copilărie obişnuită, ca şi fiecare copil de la ţară, păşind, însă, cu mai multă isteţime spre lumea cărţii. Povestea interpretei continuă fără a se opri la poale de munte, trecând prin oraşe de cultură şi istorie.

După şcoala de cultură generală din localitatea natală, viitoarea cântăreaţă s-a înscris la Institutul de Iluminare Culturală din Cernăuţi, secţia dans. Din motive temeinice, se transferă la o altă secţie – de instumente populare (nou înfiinţată, pe atunci). Urmează şi Institutul de Artă „G. Muzicescu” din Chişinău, Facultatea Dirijat coral, concomitent, însă, a făcut şi canto. În acest mod, ajunge într-o altă lume, cu alte priorităţi şi, în plus, cu alte gusturi muzicale. Intră în contant cu nume de referinţă în domeniul muzicii tradiţionale, descoperă şi se lasă descoperită de un public special, precum este cel de la Chişinău. Face cunoştinţă şi cu muzicologul Andrei Tămazlâcaru, datorită căruia capătă mai mult încredere în puterile proprii, iar el descoperă folclorul Bucovinei septentrionale.

Pe parcsul anilor, Maria Iliuţ a cucerit publicul de pretutindeni şi a obţinut importante premii, ajungând să fie un cap de afiş şi de generaţie: Marele premiu al Concursului televizat „Cântaţi cu noi" (Chişinău, 1989) şi al Festivalului Concurs Internaţional de Folclor Păstoresc “Comâţel” (Târgovişte, România, 1995), Premiul Mare al Festivalul-Concurs Internaţional „Cântecele românilor de pretutindeni" (Drobeta Turnu-Severin, România, 1995), Premiul I la Concursul republican al interpreţilor cântecului folcloric „Tamara Ciobanu" (Chişinău, 1996), la Festivalul Folcloric Naţional „Şezătoarea" (Fălticeni, Suceava, România, 1992), la Festivalul „Rapsozii Moldovei" din România şi Republica Moldova (Chişinău, 1992), la Festivalul Republican al “Creaţiei Populare” (Chişinău, 1996), la Concursul soliştilor cântecului popular „Tezaur-1996" (Chişinău, 1996), la Festivalul Folcloric „Trandafir de la Moldova" (laşi, România, 1997). Dumneaei este membru al Uniunii Muzicienilor din R. Moldova şi premiată cu Diploma de Excelenţă a Ministerului Educaţiei din R. Moldova, unde de câteva decenii s-a stabilit.

Privighetoare munţilor carpatini a colaborat cu mai multe ansambluri: ”Ştefan Vodă",”Tălăncuţa",”Ciocârlia",”Veselia",”Mugurel", cu orchestrele de instumente populare,”Busuioc moldovenesc",”Folclor" şi ”Lăutarii”, păstrându-şi specificul cântecului de acasă, de la Cernăuţi, capitala de altădată a Bucovinei.

Povestea acestei „femei a Moldovei” continuă. Ea şi-a dedicat viaţa muzicii tradiţionale, destinul scriindu-i un scenariu neaşteptat. Momentan, cunoscuta interpretă este lector superior la Facultatea de Arte Frumoase din Chişinău, secţia canto popular, lăsând în urmă numai realizări frumoase! Este conducătoarea unui cerc folcloric, profesoară de canto popular al studioului folcloric de la Palatul Naţional al Copiilor din Chişinău, lector superior la Facultatea de Arte Frumoase, conducătorul ansamblului studenţesc „Crenguţă de Iederă" de pe lângă Casa de Cultură a Universităţii de Stat din Moldova. Este autoare a mai multor studii relevând diferite aspecte ale temei „Costumul naţional moldovenesc pentru femei din Basarabia la sfârşitul sec. al XlX-lea - începutul sec al XX-lea", publicate în Analele Ştiinţifice ale Universităţii de Stat din Moldova. Deja are o pleiadă de elevi cu care se poate mândri: Cristina Pintilei, Sergiu Rotaru, Radu Dolinţă, Elena Negruţa, Cezara Elena, Augustina Florea şi cele 12 promoţii de absolvenţi ai Facultăţii de Arte Frumoase a USM, Secţia Folclor.

Maria Iliuţ este un artist exemplar în Basarabia. Costumul ei, ţinuta scenică, repertoriul şi frumuseţea chipului ei de „copcilă de la munte”, timbrul vocal profund liric, o deosebesc de celelate voci, de celelate mii de voci feminine ale muzicii tradiţionale şi de faimoasele Marii ale folclorului românesc. O distinge şi caracterul şi sufletul. Dumneaei are un repertoriu variat, bogat, impecabil. Ea cântă Bucovina înjumătăţită cum n-a cântat-o nimeni, niciodată („Bucovină, şi-ai păţât? Cine-n două ni te-o rupt?”). În general, repertoriul interpretei cuprinde toate genurile lirice din folclorul nostru: cântece de dor (Supăratî eşti păduri/ Că pică frunza din tine!/ N-ai nici dor, nici dragoste/ De şe-ţi pică frunzele?), cântece de leagăn („Haida, liuliu, şi-i dormi,/ Când ti-i trezâ mari-i şi,/ Mari ca şi stejariu/ Tari ca şi paltinu”), cântece de nuntă (Deschideţi portiţâli/ Ca sî intri druştile!/ De-ţi zâci poftim-poftim/ Mai pe-atâţa noi vinin./ Că suntem vreo şapti suti/ Cu jupânu miri-n frunti”), cântece de cătănie („Doamne, şi di nalţî sânt munţâi/ Toamna când sâ duc recruţîi./ Mamili vin sâ-i petreacă/ Ochi-n lacrimi îşi îneacă”), cântece de petrecere („Eu de-acasî m-am pornit, Aici sî nu zâc nimic,/ Şî dac-am băut un chic,/ Nu pot sâ nu zâs ninic”), cântece de glumă („Cine naiba o văzut/ Iepuri-nhamat la plug,/ Broascâ cu capul legăt,/ Om cu minte când îi bat?”). Evident, nu se poate fără frumoasele bătute bucovinene, adica cântece de joc („Ista-i jocu cu prişina/ Ci sî joacî-n Bucovina./ La noi fetili faloasî,/ Nu stau duminica-n casî./ Să gătesc, să duc în sat, Pi toloacă la jucat. Iar referitor la doină... Maria Iliuţ o cântă cu atâta plinitudine sufletească, de te umplă de adevăr şi trăire.

Precum Munţii Carpaţi au piscuri, la fel şi muzica noastră tradiţională are câteva nume de referinţă. Maria Iliuţ este un pisc al folclorului românesc. E un artistă completă. E o femeie frumoasă, părul ei galben ca fruntea grâului copt şi ochii ei albaştri ca inima izvoarelor îţi aduce în conştiinţă imaginea unei zâne din basmele noastre din Ţara Fagilor, dar nu o zână obişnuită, ci una care cântă şi are o voce ce se prelinge duios, ca mirul, pe sufletul omului.