(FOTO) Omagiu adus luptătorilor pentru unitate și neam, Doina și Ion Aldea-Teodorovici
adăugat 30 octombrie 2011, 15:43, la Eveniment • Articol publicat de Ana Cristiuc
Astăzi , 30 octombrie, se împlinesc 19 ani de la trecerea în neființă a regretaților artiști Doina și Ion Aldea-Teodorovici. În noaptea de 29 spre 30 octombrie 1992, glasul celor doi interpreţi a fost curmat în timp ce maşina cu care se îndreptau de la Bucureşti la Chişinău a intrat într-un copac, la câteva zeci de kilometri de Bucureşti, în dreptul localităţii Coşereni.
În acel moment, moartea soţilor Doina şi Ion Aldea Teodorovici a fost percepută ca o tragedie naţională. Multe elemente din dosarul morţii lor au părut atunci controversate, lăsând loc speculaţiilor privind circumstanţele în care s-a petrecut accidentul.
Durerea morții celor 2 interpreți ai Independenței Basarabiei față de puterea sovietică, macină și astăzi sufletele noastre. Militanți ai Unirii Basarabiei cu România, soții Teodorovici au un merit incontestabil în ceea ce privește reintroducerea alfabetului latin în școlile din Basarabia. Prin cântecele lor, interpreții au contemplat și apărat adevăratele valori naționale, ce ne identifică ca un popor unit în pofida tuturor frontierelor.
Pâstrând tradiția, Organizația Studenților Basarabeni din București, membră a Platformei Civice Acțiunea 2012, a organizat o deplasare la locul de odihnă al apostolilor românismului din Basarabia, transmite Basarabeni Media Group.
Peste 120 de tinerii au depus flori și au aprins lumânări la mormântul celor 2 inimi gemene. Membrii Platformei Civice Acțiunea 2012 au cântat câteva melodii ale regretaților artiști, au arborat tricolore și panglica pe care erau imprimate versurile eterne “SUNTEM ÎN CUVÂNT ȘI-N TOATE FLOARE DE LATINITATE”.
Preotul paroh Ion Fimerie din satul Coșereni a oficializat o slujbă de pomenire a sufletelor soților Aldea-Teodorovici.
La momentul de reculegere a participat și Excelența sa, Ambasadorul Republicii Moldova în România, d-nul Iurie Reniță. „Suntem aici pentru a comemora un simbol al miscării de renaștere națională din R.Moldova. Doina și Ion Aldea Teodorovici au fost printre primii care au apărat și promovat adevaratele valori naționale. Este de datoria noastră, a generației tinere de a ține veșnic aprinsă flacăra valorilor și idealurilor naționale. Dumnezeu să-i odihnească în pace, iar noi cu multă înțelepciune, cu multă dexteritate să promovăm ceea ce au pornit și ceea ce au făcut ei.” a vorbit în memoria cântăreților, d-nul Reniță.
Dumnezeu să-i odihnească în pace pe Ion și Doina Aldea- Teodorovici!
Basarabeni.ro vă prezintă o mini-galerie foto de la ceremonia de comemorare a soților Doina și Ion Aldea-Teodorovici:
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲