Europa are iar gaz rusesc
adăugat 21 ianuarie 2009, 09:44, la Politică
După două săptămâni de aşteptat în frig, centralele româneşti se vor hrăni din nou cu gaze naturale ruseşti.Potrivit reprezentanţilor Transgaz RoÂmânia, prima dintre cele trei staţii de tranzit de la Isaccea, cea pentru BulÂgaria, a început să primească gaze marţi după-amiază, iar staţiile pentru Turcia şi România urmau să fie alimentate până marţi seara. Slovacia şi Ungaria au fost primele ţări europene în care a ajuns marţi gaÂzul rusesc, al cărui tranzit prin UcraiÂna a fost reluat după înţelegerea paÂrafată luni între liderii Gazprom şi Naftogaz.
Operatorii conductelor au afirÂmat însă că, în alte părţi ale EuÂroÂpei unde sisÂtaÂrea a forţat unele ţări să raÂţionalizeze consumul în plină iarnă, gaÂzul urma să ajungă de-abia miercuri.
Deşi criza gaÂzelor s-a încheiat, UniÂuÂnea EuÂroÂpeaÂnă s-a făcut foc pe Rusia şi UcraiÂna. Preşedintele Comisiei EuÂroÂpene, José Barroso, s-a declarat dezaÂmăgit de atitudinea liderilor celor două ţări. Barosso a precizat că UE era pe punctul de a "întreprinde acţiuni juridice". Sub supravegherea premierului rus Vladimir Putin şi a Iuliei Timoşenko, prim-ministrul ucrainean, companiile de stat ale celor două ţări au semnat un acord pe 10 ani privind liÂvraÂrea de gaz şi tranzitul prin Ucraina.
În priÂmul trimestru din 2009, Kievul va achita 360 de dolari pe mia de metri cubi, un preţ dublu faţă de 2008, ceea ce va pune economia ţării în dificultaÂte. Timoşenko declarase luni că se aşÂteapÂtă la un preţ mediu cuprins între 230 şi 250 de dolari în 2009. Rusia a întrerupt furnizarea de gaz către Europa pe 6 ianuarie, acuzând Ucraina că fură din resursele destinate UE. Gazul pentru Ucraina fusese sistat încă din prima zi a anului întrucât cele două părţi nu au reuşit să ajungă la un acord.
Iti spun ceva :uitate in arhiva acestui site si ai sa observi ca intr-o propotie covarsitoare de timp am fost civilizat si extrem de tolerant ,asa ca nu mai incerca sa ma agati iarasi intr-o disputa nedorita,pentru ca imi pierd destul de greu "cumpatul" :-)
p.s. nu ma refer la cei care se amuza vorbind astfel, ma refer la cei care cred ca au dreptate in prostia lor
Australienii ,oare ce vorbesc,engleza sau australiana,dar americanii sau sud-africanii ?!
Deci te rog eu,nu mai aduce in discutie propaganda lingvistica a cripto-comunistilor de la Chisinau !
Incearca sa te gandesti la aceasta problema in mod logic,daca eu oltean fiind vorbesc romana,tu basarabeanca fiind, vorbesti o alta limba de ne intelegem asa de bine intre noi .
Din cate am inteles din comentariile tale de pana Acum,reiese ca esti anti-comunista,deci daca simpazezi cu PL , PDLM sau AMN si il auzi pe Chirtoaca zicand raspicat ca el vorbeste romaneste,tu cum poti sa sustii contrariu !
Nu pot sa inteleg acest lucru,e un mare paradox pentru mine !
Si nu merge,nu cu mine cel putin ! :-)
N-ai ce-mi face ! :-)
Atentie,e foarte periculos ! LOL
Eu nu am simtit vreo diferenta in limba romana din centrul Romaniei, desi sunt iesean. Si la Iasi majoritatea romanilor vorbesc acum limba literara romana.
Poti sa ma numesti cum vrei, Carolina Panfil, Lilly etc. etc. etc., ca pe mine nu ma intereseaza absolut deloc. Ciao...
Si nu exista basarabeasca pr***ule! :-)). "Maldavineshte" se zice in Rusia, iar noi nu suntem rusi. Nu confunda nationalitatea cu relatiile intre 2 tari.
Basarabeanul acela care ti-a spus ca in RM nu se vb rusa e un pr*st cu litera mare. Nu stie el ca la stanga Nistrului se vb doar rusa si se invata si la scoala ca limba straina. E adevarat insa ca nu se vb "limba romana pura", adica vreau sa spun ca se vb dialectul romanesc, desi la scoala se invata romana. Acesta este adevarul. Prefer sa spun adevarul curat decat sa mint si sa spun ca rusa nu se vb.
E adevarat, Voronin e un nimic si ne-a facut de ras. O sa strig toata viata "TRAIASCA DORIN CHIRTOACA!". E adevarat ca daca te prezinti in romana te iau in ras chisinauenii si de multe ori iti spun ca esti tigan. Eu cred ca colegul tau de facultate este unul dintre acestia si prefera sa puna programele PC in rusa decat in romana. Multi prefera asa, dar nu toti. Eu de exemplu sunt printre acei care nu prefera, fie ca rusa e o limba care mie nu-mi place, fie ca nici nu o inteleg si nu o vb, fiind plecata din RM peste hotare si acolo neavand posibilitatea sa o studiez ca limba secundara la scoala, unde ca limbi secundare sa studiaza franceza si engleza.
Limba română este o limbă indo-europeană, din grupul italic şi din subgrupul oriental al limbilor romanice. Printre limbile romanice, româna este a cincea după numărul de vorbitori, în urma spaniolei, portughezei, francezei şi italienei. Din motive de diferenţiere tipologică limba română mai este numită în lingvistica comparată limba dacoromână sau dialectul dacoromân. Din motive politice autorităţile Republicii Moldova folosesc denumirea limba moldovenească.
Limba română este vorbită în toată lumea de aproximativ 26 de milioane de persoane. Dintre acestea, 20 de milioane se află în România (unde româna, respectiv dialectul supranumit dacoromân este limbă oficială şi, conform datelor din 2002, limbă maternă pentru peste 90% din populaţie).
Sub denumirea de "limba moldovenească", limba română se bucură de statutul de limbă de stat şi în Republica Moldova[2], fiind limba maternă pentru 80% din populaţie (în schimb, "limba de comunicare interetnică" este cea rusă, ceea ce, în practică, obligă majoritatea băştinaşă sa cunoască rusa, dar îi scuteşte pe minoritari să cunoască limba de stat).
Limba română este una dintre cele şase limbi oficiale ale Provinciei Autonome Voivodina (Serbia). De asemenea este limbă oficială sau administrativă în câteva comunităţi şi organizaţii internaţionale, precum Uniunea Latină sau Uniunea Europeană (de la 1 ianuarie 2007).
Oricum românii cât de cât şcolarizaţi vorbesc cu accentul literar al limbii române. Eşti de acord?
Si eu cand ajung prin Bucuresti ma iau baietii la misto ca vorbesc la infinitiv cu :fusei in loc de am fost,facui - am facut,mancai - am mancat si lista poate continua,dar in niciun caz nu ma sinchisesc de bucuresteni si continui a vorbi asa cum sunt obisnuit. LOL
Am o intrebare pentru voi :I-ati auzit vreodata pe ardeleni vorbind in graiul lor plin de regionalisme ?
Acum raspundeti-mi sincer va rog,cat ati priceput din conversatia lor ?
Tocmai in asta consta frumusetea limbii romane,in aceste regionalisme plin de farmec !
Apropo,tu cand iti scrii comentarile de mic "geniu" inca anonim,ai dictionarele langa tine sau te-ai emancipat si tu ,si folosesti DEX-ul online sau DOOM ca-i putin mai nou !
Bre,desteptaciune "ne mai intilnita",ia verifica repede daca se scrie impreunat sau nu si sa ma anunti ! :-)
Balaure,sper ca nu te superi,dar ati inceput sa fiti afectati rau de gramatica limbii romane in ultimul timp ca se pare ca aveti ochiul format pe nimicuri !
Balaure,norocul tau ca traiesti in mileniul trei iar nu intr-o epoca indepartata unde ar fi trebuit sa cioplesti cuvintele in piatra,nu de alta dar e ingrozitor de greu.
P.S.
Bre,frate,voi in partea aceia de tara ati inceput sa fiti afectati rau de regionalism daca te-ai intors atat de mult in timp,pana la Ceausescu,crezand in mintea ta de preistoric ca ma jignesti.
Balaure,spor la treaba,sunt curios de data asta cate greseli mai imi gasesti,dar ai grija sa nu te obosesti prea tare incat sa ti se abureasca ochelarii ! LOL
Balaure,esti de-a dreptul penibil,sper ca data viitoare sa incerci sa ma agati cu ceva mai inteligent,ca mai saturat sa tot raspund la tembelismele tuturor frustratilor !
Bre om de D-zeu,tu ai idee in ce mizerie incerci sa ma atragi ?!
Tu te astepti acum ca eu sa-ti raspund cu mari personalitati de pe meleaguri oltenesti,numai ca pentru mine asa ceva este inacceptabil,pentru ca simplu motiv ca eu sunt mandru de toate marile valori ale neamului romanesc de la Tisa pana la Nistru,pornind de la Eminescu,Nichita Stanescu,Vieru si putin imi pasa ca aceste genii s-au nascut in partea de rasarit a Romaniei.
Bre,te-au tampit si pe tine aberatiile lui Voronin,au trecut Prutul ca o napasta si nu mai esti in toate mintile.
Ma nebunule,se pare ca esti contabil de tii asemenea "statistici",eu cand citesc ceva din opera unui scriitor roman,nu invat pe dinafara unde s-a nascut si cat a trait exact,de obicei trec peste partea aceasta cu repeziciune,pur si simplu citesc cartea si raman cu ideile sale,putin imi pasa unde s-a nascut,pentru ca vad pe coperta ca are un nume romanesc si imi imaginez ca trebuie sa fi fost nascut undeva prin Romania,ca o fi fost nascut in Arad,Caras-Severin,Constanta,Bacau,Cernauti sau Chisinau n-are importanta pentru mine ca tot roman ii spun,iar nu Ardelean,moldovean,basarabean sau oltean.
Bravo,frate,a reusit Voronin sa va prosteasca si pe voi ! Incredibil,Mare e gradina Domnului.
Bre,frate,mai dute pe la mostele Cuvioasei Parascheva si roagate sa-ti revii pe calea cea buna,ca ai inceput sa o iei razna rau de tot !
Hmm ,si ai grija sa nu mai spui la nimeni dintre cunoscutii tai cum gandesti ca o sa te faci de rasul curcilor !
Acum vorbind serios,am o intrebare pentru tine : Ai avea curajul frate,sa spui cum gandesti celor care te cunosc,ca mie nu imi e rusine ?!
Avem una dintre cele mai bogate limbi europene,putine din limbile europene se pot lauda cu bogatia de diverse cuvinte,sinonime aproape care avand acelasi inteles,totusi sunt altele.
Pacat ca "Furnica"nu intra acum sa te puna la punct,ca el sta mai bine la acest capitol decat mine din cate am observat.
Balaure daca erai basarabean,sigur te lua "Furnica "la rost ,de nu mai aveai tu cojones sa spui asemenea absurditati,ba chiar ai fi vrut sa ai parte de o mana de ajutor de la un oltean nebun ! LOL
E adevărat, Voronea şi comuniştii rusofoni basarbeni stârnesc în români, mai ales în cei din Moldova, tot ce poate fi mai urât pe lumea asta. Dacă nu eşti basarabean şi eşti cu adevărat român din Oltenia, mergi omule până la ei într-o vizită. şi să vezi că te vei lecui. Vei simţi şi tu ura şi dispreţul visceral al pruto-nistrenilor polietnici la adresa României, românilor, limbii române şi a tot ce este românesc. Şi apoi mai discutăm ca românii normali şi în cunoştinţă de cauză. Good bye, Sir!
Hai sa spun ca ai dreptate cand spui ca stau mai prost cu gramatica,dar sa imi spui ca nici roman nu sunt doar pentru ca le iau partea basarabenilor si le raspund la ironii cu vorbe frumoase,o fac pentru ca in tinerete am fost crestin practicant si se pare ca am ramas cu ceva desprinderi bune din aceea perioada. :-)
Si crede-ma basarabenii sunt romani chiar si atunci cand mai vorbesc ruseste,asa cum ne mai dam si noi in stamba uneori si vorbim in alte limbi sabaltice ! LOL ! Au Revoir !
Asa au fost, sunt si vor fi romanii, foarte ospitabili si gospodari (vb de RO de est), Gabriele. Nu demult am cunoscut niste romani din Piatra-Neamt (trebuie sa schimbam domiciliul si stapanul casei in care vom locui ne-a prezentat vecinii cu care are o frumoasa legatura. Este unul din putinii italieni care nu este rasist. Intr-adevar are mai multi prieteni straini decat italieni.) Revenim la subiect. Ai intr-adevar dreptate. (Am 2 prieteni si daca nu te pui tu la masa nu se pun nici ei. vorbele tale.). Acesti oameni pe care i-am cunoscut au fost cu adevarat ospitabili cu noi. Si ei sunt de opinie ca este diferenta intre basarabeni si romani, subiect la care am ajuns din vorba-n vorba. Asta e... fiecare are o opinie diferita si cred ca e inutil sa ne certam din aceasta cauza.
Uitati-va unde am ajuns, la ce punct, doar pt. ca eu i-am luat apararea lui Iulik. As dori ca Balaur si Micael sa se gandeasca macar un minut la acest subiect si sa-si dea seama la ce am ajuns doar pt. ca mi-am spus parerea.
Sincer vorbind, nu am avut TIMP si de ceva TIMP nu prea am chef sa citesc toate tiganiile care se scriu pe forumuri.
As vrea totusi sa stiu, voi chiar nu va dati seama ca discutiile astea castrate/sterile/impotente din subsol/underground nu rezolva nimic in realitate sau doar va prefaceti?
Voi chair aveti timp si chef sa frecati menta pe la forumuri, in loc sa mergeti in parc, la un film, la biblioteca, la urma urmei, cu prietena/prietenul?
Voi chiar na va uitati in oglinda/curtea voastra inainte sa aratati cu degetul la cel de langa voi?
Voi chiar credeti in vreun Tomac, Basescu, Geoana, Voronin, Rosca, Pantaru, Chirtoaca, Urecheasca-ceburashka s.a.?...
Imi raspunde cineva la vreuna din aceste intrebari?
Şi încă un lucru, Lilişor cu capul uşor, nu vei ajunge tu niciodată să cunoşti gramatica limbii romîne mai bine decât mine, oricât te-ai screme tu! Şi îţi mai mărturisesc un secret: am scris, scriu şi încă voi scrie articole de ziar şi cărţi mai mult decât poţi tu duce! În limba română şi in alte limbi! Pa, Lilişor, dragă! Mai învaţă, Carolina Panfil!
Cu toate ca realizez ca sunt si eu printre cei intepati de subtilele tale mici si dragalase ironii,iti marturisesc ca eu astept primavara si alegerile de peste Prut si bineinteles o conducere democratica si pro-occidentala la Chisinau,ca sa ma retrag de pe forumurile bsarabene,pentru ca eu comparativ cu Balaur n-am scris nicio carte ,dar e posibil sa o fac doar adunand comentariile de pe acest site intr-un fel de "Memoriile unui Oltean" ! LOL !
Mai citeste si tu Mihai Eminescu,Grigore Vieru si afla in ce limba au scris,intr-una stranie si absurda sau in limba Romana ?!
imi place de tine ca esti de buna credinta !
sau esti impostoare? vrei o dedicatie? daca nu atunci semneaza normal, dedicatia este f. dura, asa cum ai constatat si tu ca sunt, dar nu e scrisa de mine ci de cineva care te intelege mai bine decat mine.
Eu ssunt obisnuit cu ei,ii cunosc si nu ma impresioneaza baietii astia de cartier deloc.Faptul ca intru cu ei in conversatie,o fac pentru ca nu am incotro,penru ca nu-mi doresc sa creada si sa credeti ca doar astfel de oameni fara caracter gasesi in Tara Mama.
Mai sunt si oameni cu capul pe umeri carora le-a pierit cheful sa fie imaturi si pervesi !
Deci nu te supara pe ei,ca deh,mai au nevoie sa creasca pana a ajunge la maturitate intelectuala,de aceea si avem un mascarici de presedinte,ca deh,s-au gasit indivizi care sa-l voteze !LOL !
Cu polemicile sunt de acord,mai putin atunci cand incepem sa sarim calul si sa nu mai avem nimic in comun cu polemica civilizata pe baza de argumente si contra-argumente. Din pacate atunci cand intram pe acel fagas cu greu ne mai oprim si asta inseamna ca avem cu totii o mare problema. LOL !
Crede-ma,ca am invatat o multime de lucruri pretioase de la basarabeni si nu numai si astfel mi-am modelet opiniile in timp.
Nu o sa uit niciodata cand credeam ca-n Chisinau locuiesc 2 milioane de oameni ,iar un basarabean cumsecade,dupa mirarea fireasca de la inceput m-a corectat si mi-a zis ca de fapt locuiesc in Chisinau in jur de 900.000 persoane sau cea mai tare faza a fost atunci cand m-a informat ca asa-zisa Gagauzie e un fel de Transnistrie tot in Basarabia,eu sincer imi inchipuiam ca Gagauzia se afla undeva prin Asia pe langa Azerbaijan.LOL
Dupa cum vezi nu ma cred atot-stiitor cu toate ca oi fi eu oltean ca nea Nicu Ceausescu si stiu si de gluma daca e in limitele bunul simt ! LOL
And by the way, voi aţi citit vreodată un tratat de filosofie? Ceea ce n.bumbac atribuie ruşilor, aparţine de fapt germanilor:
-----"Doar din lupta contrariilor se naşte adevărul"----- parca cam asa ceva spunea Hegel in dialectica sa, iar Lenin şi comuniştii ruşi au preluat doar ca o gargară de adormit pruncii. Că doar nici în ziua de azi ruşii nu acceptă lupta contrariilor. Mai citiţi, flăcăi şi domnişoare!
Aşa că dragii mei olteni şi basarabeni, mai studiaţi niţel şi apoi mai discutăm filosofie! Din păcate filosofia şi oltenii sunt două linii paralele. Tu Lilişor, alias Carolina Panfil, ar trebui să studiezi arta teatrală şi să devii actriţă! Aici eşti forte, adică tare, dragă "fetiţă" de vreo 30 şi ceva de ani!
Stii cum e,omul ce invata din greseli si se corecteaza pe pacurs da dovada de un caracter puternic,asa ca frate,nu ma impresionezi. Dupa cum observi conversatia celor de aici merge binisor,cu cate o ironie subtila,cu cate o gluma mai usoara pana sa apari tu.
Cum apari tu,Balaure cu pretentiile tale de parvenit in ale cunoasterii si intorelantei,cum suntem nevoiti sa scoatem artileria grea din dotare,asa ca incearca sa te calmezi ca eu nu sunt aici spre a schimba lumea,ci doar spre a face schimb de informatii(pareri)despre romanismul de pretutindeni,care in aceasta faza a existentei mele pe acest pamant ma intereseaza in mod deosebit.
Dupa cum vezi chiar ne mai si ajutam intre noi,ba cu cate un film,ba cu cate altceva din spatiul post sovietic pe care basarabenii il cunosc bine,deci in concluzia spiritele se incing pe acest site atat de drag mie tocmai cand apar personaje colorate ca tine.
Calm frate,calm !
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲