Cum tratează Ucraina românii? Dar Sofia? Respectă Ungaria promisiunile de protejare a românilor? Cum e să fii român în Valea Timocului? Situaţia celor aproape un milion de români care trăiesc în ţările vecine României este sumbră în cele mai multe cazuri.

Secretarul de stat pentru românii de pretutindeni, Eugen Tomac, a declarat într-un interviu realizat de adevărul.ro că în Ucraina continuă o practică "moştenită de la colosul sovietic", îndreptată împotriva minorităţii române, iar în Bulgaria românii au doar un liceu şi o biserică la Sofia şi "lucrurile sunt destul de îngrijorătoare"

Despre românii din Valea Timocului, Tomac a spus că aproape 250.000 de români sunt "lipsiţi de drepturile elementare pe care un stat democratic trebuie să le asigure unei minorităţi". Iar înUngaria "am ajuns în situaţia greu de înţeles şi de acceptat ca în interiorul Autoguvernării să se discute mai mult în limba maghiară decât în limba română"

TRANSCRIPTUL INTERVIULUI:

Aţi declarat recent că situaţia românilor din sudul Basarbiei este „alarmantă" pentru că Ucraina duce o politică de „deznaţionalizare" şi de „asimilare" a populaţiei româneşti. Sunt vorbe grele.

Eu aş face un pas în spate şi as spune că ilustrul Nicolae Iorga spunea că România este o ţară locuită de români şi înconjurată de români. Nu s-a schimbat foarte mult situaţia.

Referitor la afirmaţiile mele privind românii din sudul Basarabiei, într-adevăr lucrurile sunt extrem de dificile în momentul de faţă. Pentru mine e foarte dificil să vorbesc despre românii din această zonă, pentru că întâmplarea face că sunt unul dintre românii norocoşi din această zonă, care a ales să vină la studii la Bucureşti în calitate de bursier al statului român şi întâmplarea a făcut să ajung în această poziţie.

Lucrurile par destul de dure în momentul în care te trezeşti într-o realitate în care a spune cuvântul român reprezintă un act de curaj. Acest lucru se întâmplă astăzi în sudul Basarabiei. Şi spun asta din proprie experienţă.

Eu am studiat într-o şcoală în care se predă limba română dar nu exista un curs de Istoria românilor. Întotdeauna când ridicam această problemă, răspunsul era că vom studia despre istoria statului în care locuim şi despre „Istoria ţinutului natal", exact aşa se numea cursul respectiv, în care se promova istoriografia sovietică, precum că suntem moldoveni, nu avem nimic în comun cu cei de peste Dunăre, asta deşi o parte din familia mea locuia la Galaţi.

Toate acestea fac parte dintr-o realitate cu care oamenii se confruntă şi astăzi. A existat în politica statului ţarist o tendinţă permanentă de a deznaţionaliza populaţia majoritară din întreaga provincie Basarabia.

Câţi români sunt în Ucraina?

Chiar dacă sunt divizaţi între români şi moldoveni, numărul lor este de aproape 500.000, deci un număr destul de mare.

Sunt pe cale de dispariţie?

În localitatea în care m-am născut eu s-a născut mareşalul Alexandru Averescu. Pentru românii din această zonă, el reprezintă un simbol şi nu puteam să accept ideea ca asemenea personalitate să nu fie în nici un fel promovată sau adusă drept un simbol al localităţii decât de către cei în vârstă, care, de multe ori, vorbeau în şoaptă de frica autorităţilor.

Această teamă există din păcate şi în continuare, pentru că, deşi au existat schimbări democratice după 1990 în Ucraina, practica aceasta aplicată împotriva minorităţii române, moştenită de la colosul sovietic, nu a încetat. Şi este regretabil că, în continuare, există această tendinţă a autorităţilor ucrainene de a diviza comunitatea românească între români şi moldoveni.

Ăsta e unul din motivele care îngreunează dialogul nostru bilateral.

Acest lucru vi-l spune un român care 16 ani a locuit în această zonă şi care păstrează în continuare un contact destul de strâns cu regiunea.

Dar România şi Ucraina au semnat un tratat de bună vecinătate, cu referiri şi la minorităţi, există acorduri internaţionale semnate de Ucraina. Ne spuneţi practic că toate astea sunt doar pe hârtie şi că, de fapt, în realitate, nu se întâmplă aşa?

Aceasta este o realitate pe care noi o cunoaştem foarte bine şi ştim care îi sunt rădăcinile.

Noi sperăm că totuşi va sosi momentul când autorităţile ucrainene vor înţelege că doar încurajând adevărul în ceea ce priveşte populaţia vorbitoare de limbă română vom putea depăşi anumite tensiuni care au existat în relaţia noastră.

Vedeţi, de foarte multe ori, statele îşi asumă că vor respecta şi Convenţia-cadru privind protecţia minorităţilor naţionale şi Carta limbilor minoritare, însă în momentul în care trebui să le pui în practică, de foarte multe ori există această tendinţă de a lăsa lucrurile la o interpretare destul de largă în ceea ce priveşte identitatea românească.

Noi înţelegem foarte bine care a fost interesul sovieticilor de deznaţionalizare a populaţiei româneşti, dar nu înţelegem de ce trebuie să se insiste în continuare pe această formulă, pentru că a diviza comunitatea românească în două nu înseamnă că dispar problemele.

Şi mesajul nostru a fost mereu acesta, de a abandona această practică pe care au promovat-o autorităţile sovietice.

Dar URSS a căzut de mult. De ce şi acum aceeaşi politică împotriva românilor?

Noi întotdeauna încurajăm comunităţile româneşti să fie cetăţeni loiali ai statului în care locuiesc şi să fie buni români, să îşi păstreze spiritualitatea românească.

Noi de foarte multe ori privim cu nedumerire aceste ieşiri isterice prin care se trimit mesaje neprietenoase către comunitatea românească.

Pentru noi, o minoritate naţională este o bogăţie pentru stat şi de aceea România acordă o atenţie sporită minorităţilor şi le oferă o serie de facilităţi concrete pentru a-şi păstra patrimoniul care ne oferă şi nouă posibilitatea de cunoşte cât mai bine întregul set de valori care reprezintă o naţiune.

Din acest punct de vedere nu înţelegem nici noi de unde izvorăşte această neîncredere şi acest mesaj extrem de neclar transmis minorităţii române.

A existat la un moment dat, în altă epocă, tendinţe a deznaţionaliza, dar uneori nu ne explicăm de ce există în continuare o moştenire în ceea ce priveşte relaţia cu românii.

Pentru că există situaţii în care primim gesturi de înţelegere, dar în momentul în care trebuie puse în aplicare, se întâmplă altceva, şi din acest punct de vedere lucrurile ne preocupă în mod real şi ne îngrijorează în acelaşi timp.

Cu alte cuvinte, României i se promite la nivel oficial una şi alta se întâmplă.

Da, în practică se întâmplă altceva, pentru că, şi vă dau un exemplu simplu, există o localitate în raionul Chilia, regiunea Odessa, locuită compact de români. În urmă cu 7 ani, şcoala, deşi era cu predare în limba română integral, a fost trecută la predare în limba rusă şi ucraineană.

Aţi cerut explicaţii?

Sigur că da. Explicaţiile sunt uneori la fel de greu de înţeles ca şi această tendinţă de a diviza comunitatea românească, pentru că ele nu au nici un fel de legătură cu respectarea unor drepturi elementare legate de educaţie.

Această tendinţă ne îngrijorează şi vom insista în continuare ca aşa cum România respectă minoritatea ucraineană şi minoritatea română să fie respectată. Este fundamental pentru a transforma din elementul comunitate un liant care uneşte societăţile noastre, nu le divizează.

Aţi fost recent la românii din Vidin, Bulgaria. Care e situaţia lor, pentru că Bulgaria nu recunoaşte minorităţile etnice deşi e în Uniunea Europeană?

E a treia vizită pe care o fac acolo în calitate de secretar de stat. Am vrut să dăm un mesaj politic foarte clar că ne preocupă situaţia vorbitorilor de limbă română din Bulgaria, pentru că vorbim atât de românii din Bulgaria cât şi de cei care se revendică drept vlahi, vorbitori de limbă română şi mai avem o comunitate foarte importantă, cea a vorbitorilor dialectului aromân. Toţi sunt români.

Într-adevăr, lucrurile şi la alest capitol sunt destul de îngrijorătoare, pentru că în afară de un liceu în Sofia, în care se predă în limba română, comunitatea românească din statul vecin nu beneficiază de acelaşi tratament pe care România îl oferă comunităţii bulgare. Aici avem un parlamentar bulgar, avem liceu cu predare în limba bulgară.

Acest subiect este permanent pe agenda Ministerului de Externe şi de fiecare dată am discutat despre necesitatea de a se acorda mai multă atenţie comunităţii româneşti. Vom insista în continuare ca vorbitorii de limba română din statul vecin să beneficieze de drepturile elementare pe care un stat european are obligaţia să le asigure unei minorităţi precum e cea românească.

Noi nu vom înceta să susţinem programele culturale, educaţionale, vizitele, bursele pentru tinerii români din Bulgaria, astfel încât să putem să consolidăm încrederea românilor de acolo, pentru că această distanţă care a existat din timpul perioadei totalitariste a semănat neîncredere în propriile forţe şi atunci comunitatea românească este extrem de rezervată în a-şi asuma o serie de drepturi pe care e îndreptăţită să le ceară de la statul bulgar.

Ceea ce pentru noi este îmbucurător este că există foarte mulţi tineri care sunt conştienţi că sunt români şi nu mai cad pradă acestor valuri de propagandă anti-românească care a existat nu numai în Bulgaria ci şi în alte state vecine şi care au descurajat românii să-si asume identitatea.

Acest lucru este foarte important pentru că sunt convins că şi pentru românii din Bulgaria vor veni timpuri mai bune. Esenţial este că pe agenda noastră ei reprezintă o prioritate.

Câţi români sunt în Bulgaria?

Din estimările noastre avem peste 150.000 de vorbitori de limba română.

Deci românii din Bulgaria au doar un liceu?

Este liceul Mihai Eminescu din Sofia, mai avem o biserică românească la Sofia, nucleu puternic pentru comunitatea românească..

E foarte puţin totuşi.

Cu siguranţă că e foarte puţin, românii sunt concentraţi în alte regiuni şi le este mai aproape să vină la Craiova, de exemplu.

Nu dispare sentimental naţional dacă ei nu au şcoală, nu au biserică, nu au cărţi?

Acest lucru încercăm să îl recuperăm astăzi. Aici sunt zone în care au existat români dintotdeauna. Noi încercăm să recuperăm, pentru că în perioada 1940-1990, subiectul identităţii nu a existat pe agendă, directiva de la Moscova era foarte clară. Soveticii au avut o anumită politică în privinţa minorităţilor. Bulgaria a promovat acest mesaj de deznaţionalizare şi nu doar în cazul românilor.

Deci Bulgaria îi ajută pe români să îşi păstreze tradiţiile sau îi împiedică?

Vom considera că îi ajută atunci când vor avea şcoli cu predare în limba română, când românii vor fi recunoscuţi drept minortate naţională, când vor fi introduşi în tabelul de recensământ.

Să trecem în Serbia. Românii din Valea Timocului, spre deosebire de cei din Voivodina, nu au beneficiat niciodată de drepturi specifice minorităţilor naţionale. Au fost privaţi de activităţi culturale, educative şi religionase în limba maternă. Ce se întâmplă acolo?

Aţi subliniat bine acest dublu tratament pe care statul sârb îl aplică minorităţii româneşti. Noi ne-am fi dorit ca românii din Serbia să se bucure de aceleaşi drepturi indiferent că locuiesc la Negotin, Novi Sad sau Vârşeţ.

Situaţia în Valea Timocului este delicată în primul rând pentru că, deşi după 1990 au existat contacte timide, românii din această zonă au fost, cu regret o spun, o lungă perioadă de timp au fost uitaţi de Bucureşti şi acest lucru se simte şi astăzi.

E o o zonă în care a-ţi asuma identitatea a reprezentat un act de curaj.

Astăzi avem o comunitate de aproape 250.000 de români lipsiţi de drepturile elementare pe care un stat democratic trebuie să le asigure unei minorităţi: educaţie în limba română, acces la mass media în limba română, libertatea religioasă în limba maternă nu este respectată.

Prin ambasada noastră de la Belgrad şi în contactele dese pe care le-am avut în această zonă îi asigurăm pe români că vom face tot ce ne stă în putinţă pentru ca Serbia să le acorde drepturi, pentru că noi vrem ca prin comunitate să avem o punte cât mai solidă care îmbunătăţeşte relaţia noastră cu Serbia, noi nu avem nevoie de tensiuni.

Aşa cum cetăţenii sârbi din România se bucură de toate drepturile, au parlamentar, beneficiază de un buget deloc de neglijat pentru activităţile de prezervare a identităţii, acelaşi lucru trebuie să îl obţină şi românii din această zonă.

Nici românii din Ungaria nu stau foarte bine. Autoguvernările româneşti sunt conduse de ne-români, sunt multe exemple. Care e situaţia?

Fenomenul acesta de etno-bussines ne preocupă în mod special.

Este o problemă gravă?

Este o problemă dificilă, pentru că dacă o instituţie care are menirea de a sluji comunitatea românească îşi schimbă obiectivul în timpul jocului, îşi pierde din mesaj. Acest lucru se întâmplă din păcate în Ungaria. Legea nu interzice în Ungaria unui minoritar să se revendice drept român, să îşi adune un grup de susţinători, să candideze şi să obţină o poziţie importantă.

Am ajuns în situaţia greu de înţeles şi de acceptat ca în interiorul autoguvernării să se discute mai mult în limba maghiară decât în limba română. Deşi este o instituţie a românilor.

Deci aceste lucruri e greu să le acceptăm. Dar s-au făcut şi paşi importanţi, e important că românii au un român acum în Parlamentul de la Budapesta, deputatul Gheorghe Şimonca, care susţine foarte mult activitatea comunităţii româneşti.

Ne-am fi dorit ca toate angajamentele pe care Ungaria şi le-a asumat în ceea ce priveşte românii din această zonă, Jula, să fie respectate.

Aţi spus că nu înţelegeţi reacţiile guvernelor în privinţa românilor din respectivele state. Unde se rup promisiunile făcute României? Unde e fisura?

În primul rând, aş sublinia următorul fapt. În ultimii cinci ani de zile, acest subiect nu a lipsit de pe agenda bilaterală, mă refer aici la nivel de şef de stat, premier, ministru de externe, ceea ce este foarte important.

Mai mult decât atât, statele vecine au înţeles că România nu va ceda, vom fi în continuare la fel de perseverenţi ca minoritatea românească să fie respectată.

Noi nu facem decât să insistăm în continuare, atât cu mecanisme bilaterale, cât şi europene, pentru a face cât mai clară vocea României în relaţia cu vecinii. Progrese se fac, dar foarte timide.

Ne rămâne să cerem, să insistăm ca exact ceea ce oferă şi România minoritarilor din ţara noastră să li se ofere românilor care locuiesc pe teritoriul statelor vecine. Este fundamental acest lucru.

Care e zona cea mai grea pentru români şi care e cea mai primitoare?

Nu aş răspunde în aceşti termeni. În egală măsură ne preocupă şi situaţia românilor de la Vidin şi a celor din Valea Timocului şi a celor din Transnistria şi cine ridică deseori această întrebare, fie la Bucureşti, la Chişinău sau în altă zonă, de ce România este interesată de situaţia din Transnistria, păi în primul rând pentru că avem un interes direct acolo, există populaţie vorbitoare de limba română şi pe noi ne preocupă situaţia acestor oameni.

Ce metode de presiune are statul român pentru ca statele vecine să respecte comunităţile româneşti?

Noi vom fi perseverenţi şi vom insista în continuare şi dacă va fi cazul vom apela la toate mecanismele europene care ne permit să punem presiune asupra unui stat sau altul.

Dialogul bilateral este cel mai bun. Soluţiile radicale nu-şi mai au rostul în zilele noastre, dar România va insista fără ezitare când va fi cazul. Românii nu au nicio vină pentru că s-au născut pe teritoriul unui stat sau altul şi nu trebuie să se simtă ameninţati doar pentru faptul că sunt români.

România alocă suficienţi bani pentru ajutorarea românilor din zonele cu politică ostilă?

Când vorbim de resurse, este întotdeauna loc de mai bine. Nu aş putea să spun că bugetul pe care Departamentul pentru Românii de Pretutindeni îl pune la dispoziţie pentru programe şi proiecte răspunde întru totul realităţilor din teren.

Dar aş face o completare şi aş sublinia că e pentru prima dată când un Guvern, după 1989, îşi asumă prin programul de guvernare un pachet de măsuri concrete în ceea ce priveşte românii de pretutindeni, este capitolul 28 din Programul de Guvernare. De asemenea, în Strategia de Apărare a României, comunităţile româneşti de pretutindeni reprezintă o prioritate pentru statul român. Mai mult decât atât, este la fel de important că în cadrul Parlamentului s-a înfiinţat o comisie pentru românii de pretutindeni.

Toate aceste progrese cu siguranţă vor schimba şi acest raport în ceea ce priveşte susţinerea financiară a comunităţilor româneşti.

În 2010, în plină criză, românii din străinătate au primit un suport substanţial din partea României. Anul trecut, pentru prima dată, numărul bursierilor care vin la studii din Moldova a fost majorat de la 1.000 până la 5.000 de burse. În perioada interbelică, în 20 de ani, din Basarabia au venit la studii în Regat 6.000 de tineri.

Sunt paşi concreţi pe care statul român îi face şi doresc să îi asigur prin intermediul dumneavstră şi pe ceilalţi români că se vor bucura de atenţia cuvenită din partea statului român pentru consolidarea şi prezervarea identităţii. Este o prioritate pentru noi.