Ajutor pentru tinerii boboci ce vin la studii în România (Studenți 2011)
adăugat 21 septembrie 2011, 14:56, la Social • Articol publicat de Alexandru Busuioc
La fel ca și anul trecut, venind în întâmpinarea nevoilor tinerilor etnici români din jurul graniţelor care au fost admişi la studii în România, Basarabeni Media Grup, prin portalul Basarabeni.Ro, pune la dispoziţia acestora o aplicație-concept care îşi propune să rezolve una din problemele fundamentale cu care se confruntă tinerii etnici români care vin la studii în România. Această problemă se referă la dificultatea de a intra în posesia informaţiei de care are nevoie orice boboc admis la studii în România, iar aplicația dată are scopul de a facilita comunicarea și/sau schimbul de date de contact dintre generaţiile mai vechi și noile generaţii.
Cu patru ani în urmă Basarabeni.Ro a lansat un proiect pilot online cu denumirea “Adoptă un Boboc”. În scurt timp ideea a fost preluată de mai multe organizaţii studenţeşti din diverse Centre Universitare, care au încercat să reglementeze problemele noilor generaţii în centrele pe care le reprezintă.
Fiind portalul de informare numărul unu pentru tinerii basarabeni admiși la studii în România, am decis să dăm continuitate seriei de aplicații ce facilitează schimbul de informații între grupuri specifice de vizitatori. Studenți 2011 reprezintă o versiune îmbunătățită a aplicaţiei de anul trecut, care uşurează substanţial modul prin care tinerii pot intra în contact cu voluntarii din toate centrele universitare în care aceştia au fost admişi. Basarabeni.Ro pune la dispoziţia acestora o bază de date cu rezultatele admiterii la studii universitare din România, date grupate pe centre universitare, respectiv pe instituţii de învăţământ, mascată de o interfaţă extrem de accesibilă, intuitivă şi uşor de folosit. O altă noutate a Studenți 2011 este faptul că aceasta este o aplicație independentă, care poate fi preluată și de alte site-uri, sau accesată direct de dispozitivele mobile, caz în care e posibil de a avea la îndemână oriunde și oricând lista celor admiși și a voluntarilor ce se oferă să ajute (inclusiv datele de contact ale acestora).
În acest sens venim cu un apel către generaţiile mai vechi şi către organizaţiile studenţeşti de profil de a se înscrie ca voluntari în vederea ajutării tinerilor ce urmează să vină la studii în România.
nu isi dau seama ca tin in suspans copkii...si au probleme de la astA?
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲
Poate aveți sugestii de îmbunătățire, pe care să le operăm pe viitor?