(VIDEO) The Soviet Story Povestea sovietelor, o tema de reflectie pentru melancolicii dupa regimul comunist...
adăugat 01 iunie 2011, 22:31, 01:31 la Istorie / Ştiinţă • Articol publicat de Octavian Balan
“The Soviet Story” este un documentar de prima mana, al regizorului Edvins Snore. Filmul spune povestea regimului sovietic si cum URSS au ajutat Germania nazista la instigarea Holocaustului. Filmul arata documente recent descoperite care atesta acest lucru. Interviurile cu fosti ofiteri de informatii, evidentiaza detalii socante.
Uniunea Sovietică a ucis peste 20 de milioane de nevinovaţi, bărbaţi, femei, copii. Zeci de milioane de oameni au fost asasinaţi deoarece nu s-au adaptat rigorilor „revoluţiei sociale” şi ale formării „omului nou”. “The Soviet Story”, în regia lui Edvins Snore, este „povestea sovietelor” – povestea masacrelor politice puse la cale în numele unor utopii dictatoriale criminale: comunismul şi nazismul.
Povestea unor experimente sociale diabolice, cu milioane şi milioane de victime nevinovate aruncate în gropi comune, care n-au avut nici măcar dreptul la memorie. Orice rezistenţă era pedepsită.
Filmul începe cu genocidul înfometării din Ucraina (din cadrul URSS), ordonat de Stalin: a exterminat 7 milioane de oameni numai în iarna anilor 1932-1933 – şi n-a protestat nimeni din Occident, deşi se cunoştea situaţia.
Zeci de milioane de oameni au fost asasinaţi deoarece nu s-au adaptat rigorilor „revoluţiei sociale” şi ale formării „omului nou”. Marx vorbea de „holocaustul revoluţionar”, el e creatorul genocidului politic, el a scris primul despre necesitatea exterminării rasiale, subliniază filmul. Lenin i-a desăvârşit opera. Hitler a învăţat multe de la marxism, nazismul era naţional-socialist (comunismul era internaţional-socialist). Uciderea în masă era justificată nu numai ca o necesitate ideologică scelerată, ci şi ca o „selecţie naturală” (paraziţii din societate, care nu produceau, trebuiau lichidaţi; până şi dramaturgul George Bernard Shaw, premiat Nobel, a fost un susţinător al acestor epurări).
În URSS sunt exterminaţi „duşmanii de clasă”, nu contează rasa (cum conta la nazişti). A fost introdusă în 1935 tehnologia asasinatului şi a execuţiei în închisori, a gropilor comune (Stalin avea plan, care era suplimentat, „să fie împuşcaţi 17.000 de duşmani de clasă azi”). Între 1937 şi 1941 au fost ucişi 11 milioane de oameni. Hitler era un admirator al holocaustului lui Stalin. El a pus la punct Noua Ordine Mondială, făcută să distrugă veche ordine din Europa. “The Soviet Story” ne aminteşte că se semnează Pactul secret dintre dictatorii Hitler şi Stalin în 1939 de împărţire a Europei („Pact pecetluit cu sânge”), el a provocat şi a întreţinut al doilea război mondial şi apoi „războiul rece” postbelic.
Despotismul comunist e egal totalitarismului nazist. Sovietele şi SS colaborau, NKVD (poliţia secretă sovietică, viitor KGB) instruia GESTAPO pe seama torturii, naziştii au preluat de la sovietici lagărele de concentrare. Acum apar arhitecţii holocaustului evreilor, cu exterminarea în camerele de gazare (Stalin era un antisemit convins, atrăgea atenţia un om de al lui exilat, Troţki, că Stalin şi Hitler erau la fel). Tovarăşii erau uniţi de crimele politice. La Katin rezerviştii polonezi (ofiţeri, prizonieri de război) au fost împuşcaţi în masă în ceafă în 1940 de NKVD, 20.000 de oameni neînarmaţi: „a fost un asasinat industrial”. Masacrele au ucis peste 20 de milioane de nevinovaţi, bărbaţi, femei, copii.
Deportările în cadrul URSS (în Siberia, în principal) s-au asemănat deportărilor în vagoane de vite şi lagărelor de concentrare naziste, KGB a făcut experimente înfricoşătoare pe oameni, transformaţi în cobai. Nimeni nu a pedepsit crimele de război, nici crimele politice postbelice ale URSS, cu zeci de milioanele de victime, Europa civilizată tace şi azi, fiindcă Europa depinde de gazul şi petrolul rusesc. Uniunea Sovietică a ucis peste 20 de milioane de nevinovaţi, bărbaţi, femei, copii. Un film zguduitor.
Interviurile cu foşti ofiţeri de informaţii evidenţiază detalii şocante. “The Soviet Story” s-a filmat în mai mult de doi ani în Rusia, Ucraina, Letonia, Germania, Franţa, Regatul Unit, Belgia, iar materialele pentru documentar au fost adunate de regizor timp de mai bine de zece ani.
Filmul documentar "The Soviet Story" (2008), a născut numeroase controverse, mai ales în Rusia. Filmul este şi o provocare (fiind şi unul din puţinile care tratează subiectul Holocaustului Roşu), la care unii ruşi, cu părere de rău, au reacţionat într-un mod destul de primitiv, violent şi ignorant. Cum este exemplul unui cunoscut istoric rus, Alexandru Diucov, care a declarat presei că după ce a văzut filmul avea o singură dorinţă: de a-l spânzura pe regizor şi de a da foc Ambasadei Letoniei din Moscova. Ca după aceea mai mulţi protestatari chiar să dea foc în faţa Ambasadei unei păpuşi ce-l înfăţişa pe regizor.
Pacat ca posturile nationale de televiziune nu ruleaza acest incredibil documentar al tragediei unei intregi natiuni, sper din tot sufletul ca unii din inflacaratii sustinatori ai regimului criminal (comunist), au sa vizioneze acest material si au sa-si puna cateva intrebari legat de credibiliatea informatiilor ce le-au acumulat atat in scoala cat si in societate cu privire la istoria propriului popor...
Vizionare placuta!
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲