Conflictul din Transnistria, cel mai periculos în concepţia lui Băsescu
23.10.2007
Preşedintele României, Traian Băsescu, susţine că unul dintre cele mai periculoase conflicte îngheţate din regiunea Mării Negre este cel din Transnistria. Şeful statului a explicat că este vorba de riscurile asimetrice ce au ca sursă Transnistria, potrivit informaţiilor de pe site-ul www.realitatea.net.
Această declaraţie a fost făcută în cadrul ceremoniei de lansare a Black Sea Trust for Regional Cooperation, un proiect organizat la initiaţiva German Marshall Fund.
Potrivit lui Băsescu, conflictul din Nagorno-Karabakh este cel mai complex şi dificil de rezolvat, având în vedere că este unul interstatal, iar ţările implicate adoptă poziţii ireconciliabile.
Totodată, şeful statului susţine că acest că singura cale pentru reazolvarea conflictelor din Abhazia şi Osetia de Sud este dialogul şi creşterea încrederii reciproce.