Putin ameninta Romania cu fragmentarea

27.10.2007

Vorbind despre Kosovo la summitul Rusia-UE de la Lisabona, liderul de la Kremlin a facut aluzie la posibilitatea revendicarii Transilvaniei si Dobrogei de catre etnicii maghiari si bulgari

La numai o zi dupa ce Romania a fost mentionata de presedintele SUA, George W. Bush, drept unul din statele aflate in tinta Iranului, competitorul rus al Americii, Vladimir Putin, a mentionat tara noastra pe lista tarilor europene care se confrunta cu provocari de natura separatista. Reiterand pozitia Moscovei in cazul Kosovo, liderul rus le-a sugerat omologilor europeni o abordare mai flexibila, in spiritul dreptului international, facand trimitere la problema basca din Spania, respectiv la cea flamanda din Belgia si, nu in ultimul rand, la "potentiala problema" a maghiarilor si bulgarilor din Romania. Practic, Putin a facut o aluzie directa la posibilitatea fragmentarii Romaniei prin eventualele revendicari ale Transilvaniei si Dobrogei. Remarcile liderului de la Kremlin s-au produs in contextul participarii sale la cel de-al 20-lea summit UE-Rusia, ce a debutat, ieri, in Portugalia, la Mafra.

"Priviti ce se intampla in Europa! Nu va sunt de ajuns problemele din Spania? Nu sunt suficiente problemele care pot sa apara in Romania, putine sunt problemele cu care se confrunta la ora actuala Belgia?", a intrebat retoric liderul de la Kremlin, avertizand ca o eventuala recunoastere a independentei Kosovo impotriva vointei Serbiei ar putea constitui "scanteia" care sa alimenteze si alte miscari de secesiune si in alte zone de pe Continent. Interventia lui Putin a fost urmata de explicatii din partea anturajului sau, unul dintre membrii delegatiei ruse la summit-ul de la Mafra precizand, pentru Novai Reghion, ca, in cazul Spaniei, liderul de la Kremlin a facut aluzie la separatismul basc, iar in cazul Romaniei, la ungurii din Transilvania si la minoritatea bulgara.

"Nebunii cu sabia in mana"

Putin nu a ezitat sa se refere, totodata, si la dosarul nuclear iranian, taxandu-si omologii pentru atitudinea adoptata in acest caz. "De ce sa agravam o situatie si sa o aducem intr-un punct mort recurgand la amenintarea cu sanctiuni sau cu o interventie militara? Nu cred ca a alerga de colo-colo ca un nebun cu o sabie in mana este cea mai potrivita metoda de a rezolva o astfel de problema", a declarat, joi, Putin, la doar cateva ore dupa ce SUA au anuntat ca au impus noi sanctiuni in cazul Iranului, vizand unitatea de elita a Gardienilor Revolutiei, Al Qods. "Nu cu mult timp in urma parea imposibila rezolvarea dosarului nuclear nord-coreean, care insa s-a solutionat in cele din urma pe cale pasnica", a adaugat liderul moscovit. Criticile presedintelui rus nu s-au oprit insa aici, liderul de la Moscova reluandu-si ofensiva la adresa omologilor europeni chiar in deschiderea summit-ului UE-Rusia, organizat ieri la Mafra. Astfel, Vladimir Putin a respins cu fermitate planul Uniunii Europene de a limita investitiile straine in infrastructura de distributie a energiei, sustinand ca investitiile europene in tara sa sunt cu mult mai mari decat cele facute de Rusia in Europa.

Antecedentele Kosovo

Un Kosovo independent ar putea reprezenta un precedent pentru conflictele inghetate din spatiul ex-sovietic, aprecia in februarie 2006 presedintele rus Vladimir Putin, cu ocazia intrevederii anuale cu presa.

In conditiile in care statutul provinciei Kosovo se regaseste printre prioritatile agendei SUA-UE, acordarea indepedentei ar putea tulbura apele

in Abhazia si Osetia de Sud, regiuni independente de facto fata de Georgia inca din 1990. Desi presedintele Putin nu a pronuntat cuvantul "Transnistria" in discursul sau, regiunea separatista din Republica Moldova a fost inclusa de analistii rusi in cercul conflictelor inghetate a caror soarta Moscova incearca sa o lege de reglementarea problemei Kosovo. "In cazul in care cineva ar considera acordarea independentei depline pentru Kosovo, atunci de ce ar trebui sa refuzam aceasta abhazilor sau osetinilor?", a debutat retoric presedintele rus. "Nu vreau sa spun ca Rusia va recunoaste imediat Abhazia sau Osetia de Sud, insa precedente de acest gen exista", a explicat Putin, pledand pentru o aplicare uniforma a principiilor de solutionare a conflictelor. Reglementarea statutului provinciei Kosovo "reprezinta un subiect de o importanta deosebita pentru noi, nu numai in termenii respectarii principiilor de drept international, ci si in ceea ce priveste interesele de ordin practic din teritoriile post-sovietice", declara Putin in cadrul unei reuniuni cu membrii Executivului de la Moscova. Pe de alta parte, aderarea Romaniei la UE a iritat in mod vizibil Moscova: in noiembrie 2006 Serghei Lavrov a reprosat Bruxelles-ului faptul ca Rusia nu a fost consultata cu privire la aderarea Romaniei si Bulgariei la blocul comunitar.


Autor: G.D.
Sursa: http://www.ziua.ro/


« precedenta   salt la stirea   urmatoare » 


Comentarii:

2 comentarii


RUSIA , AXA RAULUI DE PE GLOB !

Si ziceti ca Adolf Hitler a fost un om rau,Dumnezeu s-al ierte.
A comentat Slavic (Franta) pe 27.10.2007, ora 18:42
Saptamana care se incheie in aceasta noapte cu trecerea la ora de iarna, a fost marcata in arealul mass-mediatic si politic al MD de redeschiderea dosarului referitor la rapirea lui Vlad Cubreacov, vicepresedinte al Partidulu Popular Crestin Democrat (PPCD) si deputat in parlamentul MD.

Toata lumea s-a napustit la comentarea primelor declaratii ale Procuraturii Generale facute dupa mai mult de cinci ani de menopauza juridica. Jurnal de Chisinau (JdC), ziarul lui Val Butnaru, nasul liderului PPCD, Iurie Rosca (asa stiam eu), a fost cel care a publicat si o declaratie mai speciala a unor fosti lideri PPCD, Sergiu Burcă si Ion Neagu. Cei doi declara ca ar fi fost citati ca martori in dosarul disparitiei lui Cubreacov pe 28-29 august curent si au “marturisit adevarul”.
citeste continuarea pe
http://constantincodreanu.blogspot.com/
A comentat BlogMD-RO pe 27.10.2007, ora 22:47
 COMENTEAZA 


2