CONSECINTE ASUPRA ROMANIEI ALE PACTULUI

03.11.2007

MITROPOLIA BASARABIEI

La 23 august 1939 era semnat la Moscova, sub privirile lui Stalin, unul dintre cele mai infame tratate din istoria diplomatiei moderne: Tratatul de neagresiune sovieto-german, cunoscut si sub numele de “Pactul Ribbentrop-Molotov”.

In notele ultimative pe care le remite Romaniei, in 26 si 27-28 iunie 1940, URSS nu se multumeste sa ceara doar “inapoierea cu orice pret a Basarabiei” ci solicita si cedarea Bucovinei de Nord ca despagubire pentru “dominatiunea de 22 de ani a Romaniei in Basarabia”.

Daca am trece in revista modificarile teritoriale provocate de celebrul Pact, am constata ca aproape toate au fost anulate dupa implozia URSS-ului. Toate cu exceptia celor suportate de Romania, deoarece disolutia URSS-ului nu readuce Bsarabia la Romania, ci ofera R Moldova oportunitatea de a-si proclama suzeranitatea in 23 iunie 1990.

Anexionismul ruso-bolsevic nu s-a limitat insa doar la dimensiunea statal-teritoriala ci si-a conceput replici ideologice, istoriografice si spirituale. Aberantele teze ale moldovenismului, ale statului multietnic, ale limbii interetnice, absurdele alegatii ale “agresiunii romanesti asupra Moldovei”, precum si anexiunea bisericeasca intreprinsa de Biserica Ortodoxa Rusa asupra bisericii romanesti din Basarabia constituie pandante si adjuvante redutabile ale anexionismului teritorial.

Mitropolia Moldovei, sufragana patriarhiei ecumenice, este atestata inca din 1386, iar in anul 1401 Iosif I Musat devine mitropolit canonic al intregii Moldove. In timpul razboiului din 1806-1812, tarul Alexandru I fixeaza, pentru prima data, rolul fundamental al bisericii ruse in strategia expansionista a imperiului. Pentru ca planul anexarii/integrarii principatelor sa functioneze eficient era nevoie si de dominarea\pastorirea vietii spirituale a locuitorilor lor. Este infiintat astfel un exarhat subordonat sinodului Bisericii Ortodoxe Ruse cuprinzind Mitropolia Moldovei si a Tarii Romanesti, scoase in mod samavolnic si in dispretul canoanelor bisericesti, de sub autoritatea Patriarhiei Ecumenice iar Mitropolitii Tarii Romanesti (Doritei Filiti) si Moldovei (Veniamin Costachi) sunt inlocuiti cu oameni fideli Rusiei. Prin Pacea de la Bucuresti, (din 6 mai 1812) care a incheiat razboiul ruso-turc dintre anii 1806-1812, partea Moldovei dintre Prut si Nistru denumita atunci, pentru prima data, in mod oficial, Basarabia este anexata de Rusia.

Urmind planul aservirii “spirituale” a Basarabiei, la 21 august 1813 administratia rusa a creat Arhiepiscopia Chisinaului si Hotinului, subordonata canonic Bisericii Ortodoxe Ruse, a carei jurisdictie cuprindea teritoriul dintre Prut si Nistru dar si regiunea de dincolo de Nistru ( Tiraspol, Dubasari, Oviodopol, Odessa). Fosta Episcopie a Hotinului, subordonata Patriarhiei Ecumenice a fost desfiintata iar parohiile ei inglobate in noua eparhie cu sediul la Chisinau.

De atunci si pina azi imixtiunea samavolnica a Bisericii Ruse in viata romanilor ortodocsi din Basarabia a avut cele mai nefaste consecinte. Din anul 1821, Biserica Rusa si administratia rusa n-au mai acceptat in fruntea Episcopiei Chisinaului si Hotinului, decit episcopi rusi. Acestia au sprijinit din rasputeri politica de rusificare, cel mai consecvent dintre ei, Episcopul Pavel Lebed (1871-1882) arzind cartile romanesti din biserici, prigonind sistematic preotii romani, ba chiar inchizind un numar impresionant de biserici (340) unde se slujea in limba romana.

Unirea Basarabiei cu Romania, la 1918, a condus, in mod firesc, si la reunificarea bisericeasca, hotarita de sinodul Bisericii Ortodoxe Romane la 30 decembrie 1919. La 22 iunie 1922 Sfintul Sinod al B.O.Romane infiinteaza in Basarabia 2 eparhii noi: Episcopia Hotinului si Episcopia Cetatii Albe. Luind act de dorinta Congresului eparhial din Basarabia, Sinodul B.O.Romane a hotarit la 15 noiembrie 1923 infiintarea Mitropoliei Basarabiei prin ridicarea Arhiepiscopiei Chisinaului la rangul de Mitropolie.

In 1940, dupa consumarea raptului sovietic al Basarabiei se reia politica anexiunii bisericesti. Este desfiintata Mitropolia Basarabiei si este creata, pornind de la structura fostei Eparhii a Chisinaului si Hotinului, Mitropolia Chisinaului dependenta de Patriarhia Moscovei. Apogeul prigoanei antiromanesti este atins in aceasta nefasta perioada(1940-1941; 1944-1990) in care politica de deznationalizare impletita cu cea de sovietizare se traduc in dislocari masive de populatie, romanii deportati in Urali fiind inlocuiti de populatii rusofone.

Parte esentiala a acestei politici, prigoana religioasa este la rindul ei orchestrata de dublul imperativ al bolsevizarii si al deznationalizarii. Cifrele sint elocvente: In 1940, in Basarabia erau 1090 de biserici, 28 de manastiri in care slujeau 1500 de preoti si calugari. In 1989 mai functionau doar 150 de biserici, o singura manastire iar preotii si calugarii erau mai putini de 700. Sute de biserici au fost demolate si alte sute au fost dezafectate si folosite pe post de restaurante, depozite, cinematografe, grajduri. Scolile si revistele teologice au fost desfiintate, Muzeul de Istorie si Arheologie Bisericeasca de la Chisinau a fost inchis iar cunoscuta biblioteca a manastirii Noul Neamt din Chitcani a fost aruncata in foc chiar in piata orasului. Zeci de preoti au fost ucisi, schingiuiti, deportati.

Astazi, pe teritoriul Republicii Moldova exista doua mitropolii ortodoxe, “Mitropolia Chisinaului si a Intregii Moldove” - subordonata patriarhiei Moscovei si “Mitropolia Basarabiei”, subordonata Patriarhiei Romane. In anul 1992, la initiativa unui numar impresionant de credinciosi si preoti romani si cu largul concurs al B.O.Romane, a fost reactivata Mitropolia Basarabiei, autonoma si de stil vechi, in fruntea careia a fost numit IPS Petru Paduraru. Mitropolia Chisinaului si a Intregii Moldove s-a organizat pe baza statutului B.O.Ruse, suprapunind structura fostei eparhii A Chisinaului si Hotinului. Ea reprezinta cea de-a 117-a eparhie din cele 124 de filiale canonice locale ale Bisericii Ruse si este condusa de Mitropolitul Vladimir. In timp ce Mitropolia Chisinaului si Intregii Moldove s-a bucurat de sprijinul neconditionat al puterii de la Chisinau, fiind de fapt creatia guvernului moldovean, reactivarea Mitropoliei Basarabiei a stirnit ostilitatea autoritatilor care au considerat-o, de la bun inceput, o imixtiune a Romaniei in problemele interne ale Moldovei si, in subsidiar, o contestare fatisa a ideologiei sale oficiale: moldovenismului. Mitropolia Basarabiei a fost supusa unei prigoane sistematice, in care refuzul autoritatilor de a o recunoaste oficial s-a conjugat cu actiuni de intimidare si santaj ale “caraulelor” comuniste, cu epurari pe criterii religioase in rindul functionarilor. Reactia Bisericii Ruse a fost la fel de vehementa.

Intr-un schimb de scrisori cu PF Teoctist Patriarhul Romaniei, SS Alexei al II-lea Ridigher, Patriarhul Moscovei si al Intregii Rusii a acuzat Patriarhia Romaniei de “ingerinta anticanonica in problemele interne ale Bisericii Ortodoxe din Moldova” indemnind deopotriva la "corectarea cât mai curând posibil a nedreptatilor existente" pentru "binele unitatii ortodoxe si mântuirea sufletelor fiilor Bisericii din Moldova".

Se reinoda astfel traditia persecutiei religioase a romanilor basarabeni, traditie inceputa de autoritatile tariste si desavirsita de bolsevici. La un moment dat Mitropolia Basarabiei era singura structura religioasa careia statul Moldovean refuza sa ii recunoasca existenta. Mefienta autoritatilor comuniste, care au incalcat chiar Constitutia Moldovei si legea moldoveana a cultelor, a putut fi contracarata cu succes doar prin deschiderea unei actiuni la CEDO. Constatând violarea unor articole de baza din Conventia Europeana a Drepturilor Omului (art. 9, art.14 combinat cu art. 9, art. 13, art. 6 si art. 11), CEDO a formulat, la 13 decembrie 2001, un verdict favorabil recunoasterii Mitropoliei Basarabiei si a obligat Republica Moldova sa plateasca Mitropoliei Basarabiei 20000 de euro pentru daune morale si 7 025 euro pentru cheltuieli de judecata.

Recunoasterea Mitropoliei Basarabiei de catre guvernul de la Chisinau, in anul 2003, nu a schimbat foarte mult datele din teren. Persecutiile, intimidarile, agresiunile, santajul, epurarea pe criterii religioase au continuat. Au fost inchise biserici in Postul Pastelui, preotii Mitropoliei Basarabiei au fost acuzati ca sunt “papistasi”, ca vor sa-i “catolicizeze” pe ortodocsi. Mitropoliei Basarabiei i s-a restrictionat sistematic accesul la mass-media, i s-a interzis sa-si constituie, dupa modelul Mitropoliei Chisinaului si Intregii Moldove, departamente pentru relatia cu alte institutii, adica, intr-un cuvint, a fost supusa permanent unui tratament discriminatoriu. Pentru a demonstra inutilitatea unei Mitropolii Romanesti in Republica Moldova, s-a mers pina la masluirea recensamintului prin eludarea precizarii etniei cetatenilor moldoveni, fapt ce a dus, bineinteles, la “decimarea” etnicilor romani din Republica Moldova pina la un insignifiant 2% din populatie.

CONCLUZII

Imperialismul ruso-bolsevic e insa departe de a se conforma declaratiilor oficiale, dindu-si obstescul sfirsit. El supravietuieste, perfect necamuflat, in existenta Mitropoliei Moldovei, componenta a “trupului bisericesc rus” care numara printre enoriasii ei mai multi romani decit rusi si care detine in mod ilegal patrimoniul Mitropoliei Basarabiei. Practic, singurele “madulare” ale fostului imperiu care persista nealterate, in forma lor institutionala, sint Biserica Ortodoxa Rusa si Gazprom-ul. Imperialismul Bisericii Ruse a devenit astfel traditie, traversind 3 secole si 3 regimuri politice complet diferite. A fost instrument de rusificare in vremea regimului tarist, de rusificare si de sovietizare in epoca bolsevismului, pentru ca azi, dupa colapsul URSS sa reprezinte ariegarda insatiabilului anexionism al Kremlinului si un pion important intr-un imens si interminabil scenariu al mistificarii. Printr-o nefericita similitudine, asa cum imperiul ruso-sovietic s-a vrut o biserica, biserica rusa a ajuns si ea sa se vrea un imperiu, fiind absorbita cu totul in iluziile hegemoniei seculare.

Supravietuirea acestui anexionism intr-o epoca a libertatii (inclusiv religioase) nu inseamna nicicum reintoarcerea B.O.Ruse la statutul privilegiat din timpul regimului tarist (pt ca secularizarea si-a produs efectele chiar si in Rusia) ci incremenirea intr-un proiect care legitimeaza lungul sir al abuzurile trecute, dovedind ca vocatia ei imperialista este de-a dreptul irefutabila.

Pe de alta parte, acest tarim al spiritualitatii ultragiat atit de flagrant de rezidurile imperialismului rusesc este, paradoxal, locul unde reparatia pare cea mai posibila. Cistigarea de catre Mitropolia Basarabiei a procesului de la CEDO, noul proces pe care l-a deschis revendicind patrimoniul trecut samavonic in folosinta Bisericii Ruse, bursa de 100 de euro/luna acordata de statul roman, preotilor romani sint semne de bun augur.
Lupta pentru adevar pare a se da mai mult aici pentru ca politicul si diplomaticul sint mai mult decit impotmolite in ochiurile scenariului interminabil al mistificarii sovieto-rusesti. Leit-motivele ale acestei mistificari ( “statul multietnic”, “limba interetnica”, “moldovenismul”) au sfirsit prin a-si gasi cutii de rezonanta in occident si “avocati” in Romania.

Printr-un intreg esafodaj sofistic, Pactul Ribbentrop-Molotov este ocultat, este ascuns ca o papusa ruseasca in burta tratatului de Pace de la Paris care nu poate fi atacat pentru ca, nu-i asa, el este fundamentul pe care “s-a construit pacea si stabilitatea Europei post-belice” (ca de altfel si secesiunea Europei plus sovietizarea unei parti din Europa). In aceasta perspectiva rasturnata, rolurile se inverseaza cu totul, Romania devine pasibila de “revizionism” pentru ca “se cramponeaza” de condamnarea pactului Ribbentrop-Molotov, in timp ce Rusia si Ucraina, refuzind condamnarea sau aruncind-o in derizoriu, sint intr-un acord desavirsit cu directiile politicii europene, cu Raportul Balfi etc.

Pentru ca ce altceva este toata aceasta eludare a urmarilor Pactului Ribbentrop-Molotov, daca nu un elogiu adus unei remarcabile mistificarii, ajunse adevar prin consecintele produse de credinta ori “impresia” ca ar fi un adevar.


Multumesc deopotriva celor ce au avut rabdarea de a citi pana la capat, dar si celor ce nu au putut sa o faca. Articolul a fost prezentat de autor, in forma detaliata, la Bruxelles, la seminarul ,,Cãtre o Europã unitã si prosperã. Ororile celui de-al doilea rãzboi mondial nu trebuie sã se repete. Calvarul românilor din teritoriile ocupate de URSS si Ungaria’’, desfasurat sub auspiciile Parlamentului European.