Senatorii au respins o ordonanţă care facilita acordarea cetăţeniei
05.11.2007
Senatorii au respins, luni, o ordonanţă de urgenţă a Guvernului care prevedea ca acordarea cetăţeniei să se facă prin ordin al ministrului Justiţiei, şi nu prin hotărâre a Executivului, aşa cum era prevăzut de actuala lege.
De asemenea, ordonanţa mai prevedea ca cererea de dobândire a cetăţeniei se adresează Comisiei pentru cetăţenie, care funcţionează în subordinea Ministerului Justiţiei. Comisia este formată dintr-un preşedinte şi patru membri, personal de specialitate juridică asimilat magistraţilor din cadrul Ministerului, faţă de magistraţi ai Tribunalului Bucureşti- prevedere a actualei legi privind acordarea cetăţeniei.
Legea de aprobare a ordonanţei a avut un raport favorabil din partea Comisiei juridice fără amendamente. Totuşi, peremistul Gheorghe Funar a ţinut să îşi susţină în plen un amendament respins de Comisie, care prevedea scurtarea termenului de acordare a cetăţeniei la 3 faţă de 6 luni. Guvernul nu a fost însă de acord cu propunerea specificând că termenul de 6 luni prevăzut în actuala lege este unul maxim, şi este necesară menţinerea lui pentru ca instituţiile specializate să aibă timp să facă verificări pentru solicitanţii care doresc cetăţenie, pentru a se elimina orice suspiciune de terorism, spre exemplu.
Ţinând cont de faptul că senatorii nu au fost de acord cu amendamentul lui Funar, peremiştii au decis să nu voteze proiectul. Pe de altă parte, senatorul PRM Ilie Ilaşcu şi-a îndemnat colegii să voteze proiectul, în ideea că prin aprobarea ordonanţei s-ar înlesni procedurile de obţinere a cetăţeniei de către solicitanţii din Republica Moldova.
Pe de altă parte, senatorul PC Marius Marinescu a ridicat şi problema celor ce şi-au pierdut cetăţenia înainte de 1989, făcând referire la scriitorul disident Paul Goma. El a solicitat ca aceşti cetăţeni să nu fie nevoiţi să formuleze cereri pentru redobândire, ci cetăţenia să li se acorde direct. Marinescu are şi o propunere legislativă în acest sens, aflată în lucru la comisia juridică.
În final, senatorii nu au întrunit numărul necesar de voturi pentru aprobarea raportului (69), ţinând cont de faptul că legea are caracter organic. Numai 53 de senatori au votat "pentru", opt "împotrivă", iar opt s-au abţinut. Prin neaprobarea raportului, implicit legea a fost respinsă. Trebuie precizat că Senatul este prima Cameră sesizată, decizia finală urmând a fi luată de deputaţi.
4 comentarii
dar ... sa speram ....
RUSINE SA VA FIE...pt ca mie imi este de ceea ce sunt