R.Moldova avertizeaza Rusia sa nu deschida sectii de votare in Transnistria
08.11.2007
Deschiderea unor sectii de votare pentru alegerile legislative ruse din 2 decembrie este posibila doar in incinta Ambasadei Federatiei Ruse la Chisinau si Republica Moldova recomanda partii ruse sa se abtina de la deschiderea unor puncte de vot in localitatile din stanga Nistrului, care nu se afla sub controlul autoritatilor legale, precum si de la utilizarea urnelor mobile de vot in orasele Balti si Comrat, precizeaza joi un comunicat al Ministerului moldovean de Externe, consultat de Rompres.
Diplomatia moldoveana atrage atentia ca, in cazul in care in zona transnistreana vor fi deschise sectii de votare ilegale, intreaga responsabilitate pentru consecintele unei astfel de actiuni va reveni celor care au organizat-o, iar faptul in sine va fi considerat de catre autoritatile moldovene un amestec in treburile interne ale Republicii Moldova.
Pozitia Chisinaului in aceasta privinta a fost reiterata in cadrul unei intrevederi a reprezentantilor diplomatiei moldovene cu Vitalie Treapitin, ministru-consilier al Ambasadei Federatiei Ruse in Republica Moldova, convocat miercuri la sediul Ministerului moldovean de Externe pentru a fi discutata aceasta problema.
In cadrul intrevederii, diplomatul rus a afirmat ca Ambasada rusa nu detine informatii despre o intelegere intre Comisia Electorala Centrala a Federatiei Ruse si administratia de la Tiraspol privind deschiderea unor sectii de votare in cadrul scrutinului rus din luna decembrie. Diplomatul rus a dat asigurari ca tara sa respecta legislatia nationala a Republicii Moldova si va actiona in conformitate cu pozitia exprimata de Ministerul moldovean de Externe.
De amintit ca presedintele Comisiei Electorale de la Tiraspol, Piotr Denisenko, declara in urma cu cateva zile, citat de agentia oficiala transnistreana Olvia-press, ca, in ziua alegerilor ruse, in Transnistria vor fi deschise 24 de sectii de votare - 11 la Tiraspol, sase la Tighina, cate doua la Slobozia, Dubasari si Rabnita si una la Grigoriopol. Comisiile electorale de la cele 24 de sectii de votare, a mai afirmat Piotr Denisenko, vor fi conduse de angajati ai Ambasadei Federatiei Ruse in Republica Moldova.