ÎN SATUL MILEŞTII MICI VA FI IMPLEMENTAT UN PROIECT-PILOT DE DEZVOLTARE A TURISMULUI RURAL
12.11.2007
Experţii în turism consideră că locuitorii din satele Republicii Moldova ar putea face turism rural, care le-ar aduce venituri decente, informează AP FLUX.
În cadrul unui seminar internaţional de două zile, cu genericul „Istoria satului Mileştii Mici – proiect de pionierat în dezvoltarea turismului rural în Republica Moldova”, desfăşurat în zilele de sâmbătă şi duminică, la Primăria satului Mileştii Mici, raionul Ialoveni, au fost selectate cinci familii care urmează să activeze în acest domeniu. Ele vor fi pregătite să-şi renoveze casele pentru a putea caza turişti străini. Între altele, familiile selectate vor putea beneficia lunar de venituri permanente din activitatea turistică de, cel puţin, 200-300 de euro.
Experţii în domeniul turismului rural din Germania, România şi Republica Moldova, care au participat la eveniment, consideră că satul Mileştii Mici are un mare potenţial turistic. Respectiva localitate a fost aleasă datorită proximităţii cu Combinatul de Vinuri de Calitate „Mileştii Mici”, declarat prin lege „Obiectiv de patrimoniu naţional” şi devenit extrem de notoriu după includerea în Cartea Recordurilor Guiness.
Iniţial, fluxul de turişti va fi asigurat de implementatorul proiectului, organizaţia germană Spelleken Associates, care va acorda suport logistic, iar Combinatul de Vinuri de Calitate „Mileştii Mici” va contribui la dezvoltarea infrastructurii localităţii.
În cadrul aceluiaşi seminar, experţii germani, români şi moldoveni au oferit locuitorilor comunei Mileştii Mici modele de afaceri mici şi medii în domeniul turismului rural, consultanţă juridică şi soluţii pentru diverse probleme de ordin practic, inclusiv atragerea investiţiilor, dezvoltarea infrastructurii localităţii etc.
Printre obiectele din Mileştii Mici, care pot reprezenta potenţialul turistic, au fost remarcate cimitirul, cu o vârstă de circa 1000 de ani, şapte fântâni cu cumpănă seculare, toate împreună amplasate într-un perimetru de 50 de metri pătraţi, o moară de vânt, cu vârstă ce depăşeşte un secol şi galeriile subterane de păstrare a vinurilor „Mileştii Mici”.
Directorul Întreprinderii de Stat CVC Mileştii Mici, Mihail Măciuca, a declarat că fluxul de turişti care vizitează oraşul vinicol subteran Mileştii Mici va fi direcţionat şi spre localitate. Doar pe parcursul anului curent, 20 de mii de vizitatori au fost oaspeţi ai galeriilor subterane unice, între care şi delegaţii oficiale de stat din diverse ţări, mai informează AP FLUX.