Erată. Manual de istorie integrată pentru clasa a IX-a

Am citit recent pe pagina electronică oficială a Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova un document intitulat „Expertiza noilor manuale de istorie”. Nu ştiu dacă Ministerul Educaţiei şi Tineretului din Republica Moldova a dat deja curs uneia dintre solicitările formulate de către „Comisia pentru expertiza ştiinţifică a noilor manuale de istorie” la sfârşitul anului trecut, anume de a elabora anexe (sub formă de „erate”) la manualele de istorie integrată. Dacă da, atunci funcţionarii care au primit această ingrată misiune se vor considera îndreptăţiţi în a solicita să fie derobaţi de alte responsabilităţi. Aceasta desigur dacă ministerul amintit doreşte să respecte spiritul şi litera recomandărilor formulate de comisie, adică să aibă în vedere „importanţa instructiv-educativă deosebită a obiectului de istorie pentru formarea tinerei generaţii” şi să „manifeste mai multă responsabilitate”. Responsabilitate în editarea unor noi manuale, cu titlul, de pildă, de „Erată. Manual de istorie integrată pentru clasa a IX-a”. Iar pentru că eratele respective mai trebuie tipărite şi expediate în şcoli, Educaţia va putea cere, la rându-i, o suplimentare a bugetului alocat pentru acest an, suplimentare cel puţin comparabilă cu sumele cheltuite pentru elaborarea şi tipărirea manualelor în discuţie.

În ultimii ani, am participat la câteva reuniuni ştiinţifice circumscrise problematicii predării istoriei în Republica Moldova. Ultima dintre acestea, organizată de către Institutul Georg-Eckert din Braunschweig (Germania) şi desfăşurată în zilele de 14-16 decembrie 2006, a fost consacrată tematicii interbelice, inclusiv reflectării acesteia în manualele şcolare din Republica Moldova. Pregătindu-mă pentru respectiva întâlnire, am parcurs cu atenţie şi noul manual de istorie pentru clasa a noua, o bună parte a căruia este rezervată tocmai perioadei dintre cele două conflagraţii mondiale. Am făcut acest lucru nu doar pentru a respecta o elementară deontologie profesională, dar şi pentru că interesul meu era animat şi de o anumită curiozitate, după ce noile manuale de istorie provocaseră valuri în mediile ştiinţifice şi politice de la Chişinău.

Chiar după parcurgerea primelor două teme mi-am dat seama că volumul observaţiilor pe care trebuia să le formulez era cel puţin la fel de mare ca şi cel al textului din manual, fie că este vorba de legendele care însoţesc hărţile, de partea narativă sau de citatele însoţitoare. De la erori conceptuale grave, formulări echivoce şi partipriuri evidente, până la greşeli factologice, aceasta este dominanta manualului în cauză. Din lipsă de spaţiu, nu voi insista acum asupra întregii palete de observaţii, care îşi vor găsi de altfel locul într-un proxim volum pe care intenţionează să-l publice Institutul Georg-Eckert.

Câteva exemple, chiar din debutul cărţii, mi se par totuşi indispensabile pentru acest demers. De pildă, după ce va analiza harta de la pagina patru, elevul se va întreba, îndreptăţit, ce înseamnă „Europa de Nouă”, „Europa de Zece”, „Europa de Doisprezece”, „Europa de Cincisprezece”, „Europa de Douăzeci şi cinci”. Tot el va avea dificultăţi în a descifra expresii de genul „tipologia sistemelor politice se complică din cauza influenţei ideologiilor” (p. 6), în a desluşi mesajul formulărilor gen „instaurarea totalitarismului este considerată drept un mijloc eficient de soluţionare a problemelor menţionate [a crizelor politice şi economice, n. n.] şi de atingere a anumitor scopuri” (p. 7) sau „exemplul lor [al ţărilor democratice pe calea promovării libertăţilor politice şi democratice, n. n.] s-a dovedit destul de molipsitor pentru multe alte state, inclusiv pentru ţările est-europene” (p. 8). Dacă acelaşi elev ar dori să verifice autenticitatea statisticii privind structura etnică a Basarabiei la 1930, invocată ceva mai încolo, va trebui să se consoleze cu gândul că şi aceasta nu este altceva decât produsul imaginaţiei autorilor.

A avut oare în vedere comisia de sub înaltul patronaj al Academiei de Ştiinţe aceste şi alte nenumărate cazuri similare atunci când a propus remedierea situaţiei prin publicarea unor simple anexe sau s-a gândit doar la corectarea nenumăratelor greşeli gramaticale şi de ortografie? Mai mult, a fost observată oare în conclavul academic tendinţa autorilor de a vedea istoria prin optica unei puteri politice efemere? Oare de câtă competenţă profesională este nevoie pentru a înţelege că, în abordarea lor, autorii noilor manuale de istorie au fost dirijaţi nu de rigoarea ştiinţifică şi pedagogică, pe care o presupune inevitabil un astfel de demers, nici măcar de încercarea de a implementa în Republica Moldova forme moderne de predare, ci de dorinţa de a face cât mai evidentă apartenenţa lor la un anume sistem de gândire. De altfel, acest lucru a fost recunoscut într-un interviu acordat postului de radio BBC chiar de către unul dintre autorii manualelor de clasa a IX-a şi a XII-a, atunci când a declarat cu nonşalanţă că în elaborarea acestora a urmat întocmai „concepţia moldo-statalistă”. Dacă membrii comisiei ar fi văzut, într-adevăr, recenziile experţilor occidentali, recenzii pe care de altfel le invocă cu o insistenţă demnă de o cauză mai bună, ar fi fost surprinşi să descopere acolo că experţii europeni nu se pot identifica şi, mai ales, nu îşi pot asuma afirmaţiile pseudoştiinţifice, cultivarea atitudinilor favorabile unui anume sistem politic sau stimularea în Republica Moldova prin noile manuale a exclusivismului şi intoleranţei etnice. Mai mult chiar, ar fi putut găsi printre rânduri şi concluzia că reforma învăţământului istoric din fosta republică sovietică, pe baza istoriei integrate şi a noii curricule naţionale, poate fi considerată, până la prezentarea unor noi probe, eşuată.

Deloc întâmplător, chiar dacă pledează în continuare pentru implementarea şi în Republica Moldova a modelului integrat în predarea istoriei, Institutul Georg-Eckert a ţinut să se delimiteze public, printr-o notă specială publicată pe data de 15 decembrie 2006 pe pagina sa oficială de internet, de încercările unor cercuri politice de la Chişinău de a-i folosi abuziv numele în promovarea politicilor educaţionale. Şi pentru a fi cât se poate de clară, conducerea Institutului Georg-Eckert a reamintit încă o dată faptul că în procesul evaluării a recomandat revizuirea radicală a noilor manuale de istorie din Republica Moldova şi nicidecum publicarea acestora în forma actuală, aşa cum sugerează şi îşi motivează demersul distinşii membri ai comisiei academice.

Institutul de Istorie din Iaşi al Academiei Române