„Nu poţi polemiza cu o prejudecată!”

13.11.2007

În general, nu poţi polemiza cu o prejudecată, aşa cum nu poţi alerga după fantome. Ceea ce a declarat domnul Vladimir Voronin în ziarul “Evenimentul Zilei” este, în bună parte, expresia aceleiaşi obsesii deja cunoscute.

Ceea ce se poate însă comenta este altceva. În primul rând, faptul că ideea de „ultimul imperiu al Europei” nu este nouă şi a mai fost lansată de către preşedintele Voronin acum vreo trei ani în urmă. Din când în când este scoasă de la naftalină de un preşedinte derutat şi care, în paranteză fie spus, este împiedicat să îşi viziteze locurile natale din cauza trupelor numite de el odată „de ocupaţie”, şi care nu aparţin în nici un caz României, ci unui fost imperiu despre care Vladimir Voronin vorbeşte acum frumos şi prietenos...

A doua observaţie ţine de timpul şi locul unde se face această declaraţie. Interviul din “Evenimentul Zilei” vine în urma unui interviu de la “Europa Liberă” (sediul central de la Praga), în care tonalitatea la adresa României a fost similară. Care sunt justificările? Nu sunt. Nu există nici o declaraţie recentă de la Bucureşti la care Chişinăul să reacţioneze, eventual. Ultimele declaraţii ale preşedintelui român au fost, mai degrabă, înţelegătoare, deloc agresive. Dar se vede că asta nu are nici o importanţă. Preşedintele Voronin acuză România nu din cauza Bucureştiului, ci pentru că vrea să transmită un mesaj în altă parte: de obicei, adresantul este în aceste cazuri Moscova şi, prin ricoşeu, Tiraspolul.

În al treilea rând, interviurile în limba română de la “Europa Liberă” şi, acum, din “Evenimentul Zilei”, nu sunt mesaje pentru electoratul Partidului Comuniştilor sau pentru simpatizanţii preşedintelui Voronin. Acest electorat nu consumă cu prioritate nici “Europa Liberă”, nici “Evenimentul Zilei”. Mesajul este transmis cu prioritate publicului din România, mai cu seamă politicienilor. Cu precădere acelei facţiuni din spaţiul de decizie al Bucureştiului care consideră că relaţia cu Chişinăul trebuie să fie una strict pragmatică, epurată de orice specific, la fel cu relaţia pe care o are România cu oricare altă ţară. Preşedintele Vladimir Voronin dă apă la moară acestei viziuni de politică externă nu foarte consistentă, dar tenace, atunci când sugerează că R. Moldova nu este în nici un caz dispusă să cedeze, că relaţia cu România se blochează dacă nu se acceptă condiţiile Chişinăului, că politicienii de la Bucureşti să îşi vadă mai bine de treabă şi, eventual, să semneze un tratat aşa cum vrea Chişinăul ca să scape de problema de la Est. De fapt, adepţii „liniei pragmatice” de la Bucureşti, şi nu numai, tocmai asta şi susţin!

E o capcană. În realitate, preşedintele Voronin este astăzi mai slab decât ieri; şi va deveni tot mai slab. Partidul Comuniştilor pierde din aplomb, a ratat reformarea şi va fi obligat să joace tot pe linia dură. Chişinăul a eşuat în parteneriatul cu UE, căci nu se va întâmpla nimic semnificativ în relaţia UE-R. Moldova după încheierea Planului de Acţiuni. Recenta intervenţie publică a ambasadorului american de la Chişinău a indicat limpede că nici Washingtonul nu este convins de direcţia pe care va evolua R. Moldova de aici înainte; are încă dubii. Relaţia cu Moscova este şi ea în criză în aspectele fundamentale, căci decizia legată de Transnistria se amână, cel puţin după rezolvarea problemei Kosovo sau alegerile din Federaţia Rusă.

Cred că Bucureştiul nu trebuie să se lase înşelat de aparenţe şi să nu vadă dreapta Prutului din cauza declaraţiilor prezidenţiale, indiferent cât de provocatoare. Cred că ar trebui să reacţioneze cu fermitate calmă, având convingerea clară că în R. Moldova se conştientizează din ce în ce mai mult că perdantul principal al răcirii relaţiilor Chişinăului cu un membru al NATO şi UE este, în ultimă instanţă, cetăţeanul R. Moldova.