Traian Băsescu promite parlamentari pentru românii de peste hotare
19.11.2007
Românii din afara graniţelor României ar putea fi reprezentaţi în viitorul Parlament de proprii lor deputaţi şi senatori, cu condiţia introducerii votului uninominal, promite preşedintele României, Traian Băsescu. El a adăugat că intenţionează să organizeze circumscripţii electorale în ţările în care există aglomerări de români suficient de mari care să justifice acest demers.
El a adăugat că, în prezent, mai mult de 10 la sută dintre alegători, adică aproximativ 2,5 milioane de electori, se află în prezent peste hotare. „În prezent, aceşti oameni sunt excluşi din corpul electoral”, a spus preşedintele Traian Băsescu.
Şeful statului român a promis că votul uninominal va da posibilitatea unei reprezentări corespunzătoare a românilor aflaţi peste hotare. El a afirmat că vor trebui organizate circumscripţii electorale acolo unde sunt cetăţeni români în număr mare.
De altfel, a afirmat Traian Băsescu, faptul că aceşti români sunt plecaţi în străinătate şi că mulţi dintre ei nu vor putea ajunge la vot ar putea duce la neîndeplinirea numărului minim de aproxaimativ nouă milioane de alegători care votează, necesar pentru validarea referendumului pentru introducerea votului uninominal.
Preşedintele României a declarat că Guvernul nu a făcut eforturi pentru informarea acestor cetăţeni în legătură cu scrutinul din data de 25 noiembrie. Mai mult, Executivul de la Bucureşti nu a organizat secţii de votare decât în ambasadele şi în consulatele României, deşi ar fi putut să organizeze astfel de secţii în oricare dintre ţările Uniunii Europene, în înţelegere cu autorităţile locale.
Declaraţiile au fost făcute în cadrul unei adunări electorale, organizată la Casa de Cultură a Studenţilor din Cluj de către Partidul Democrat. Aici, Traian Băsescu a afirmat că doreşte introducerea votului uninominal pentru primenirea clasei politice. El a fost primit de circa 1.500 de susţinători.