Comuniştii moldoveni condamnă acţiunile regimului stalinist
19.11.2007
Reprezentanţii Partidului Comuniştilor (PCRM) au condamnat, în cadrul plenarei PCRM de sâmbătă, acţiunile comunismului sovietic, informează AP FLUX.
Preşedintele Republicii Moldova şi liderul Partidului Comuniştilor, Vladimir Voronin, a declarat, în cadrul plenarei Comitetului Central a PCRM, că regimul stalinist a distrus libertatea socială, politică şi culturală a întregii Rusii. „În perioada stagnării brejneviste, noua clasă dominantă a nomenclaturii de partid a reuşit să zdrobească ideea egalităţii. În anii ’80, aceeaşi nomenclatură, care a dorit suveranitate, a distrus ideea fraternităţii, iar oamenii care ieri credeau sincer în internaţionalism au început o luptă a naţionalităţilor”, a accentuat Vladimir Voronin, citat de presa de la Chişinău. Astfel, noul program al PCRM afirmă că ideologia regimului stalinist a lipsit populaţia de democraţie şi de încrederea în aptitudinile fiecărui individ din acea perioadă.
Potrivit analistului politic şi directorului Asociaţiei pentru Democraţie Participativă, Igor Boţan, acţiunea de sâmbătă nu reprezintă nimic nou, deoarece în programul Partidului Comuniştilor, adoptat imediat după înregistrarea acestuia, aceste lucruri au fost deja condamnate. „Ei au formulat mereu că reprezintă un partid nou şi că recunosc doar scopurile umane ale doctrinei comuniste. Din acest punct de vedere, nu ar trebui să ne mire nimic. Este interesant că acest nou program are o nuanţă de dezidiologizare, iar în ceea ce spune acum Voronin nu văd nicio noutate”, a mai spus Igor Boţan.
La rândul său, deputatul creştin-democrat Ştefan Secăreanu a declarat că programul adoptat de Partidul Comuniştilor reprezintă o restanţă a lui Vladimir Voronin, deoarece el a promis încă după alegerile din 2005 că va reforma Partidul Comuniştilor. „În cazul în care comuniştii ar dori să se reformeze, ar trebui să ţină cont şi de optica problemei identitare din Republica Moldova. Dacă poziţia lor va rămâne neschimbată în acest sens, nu ştiu dacă putem vorbi de o schimbare de optică şi nu ştiu dacă declaraţiile lor de condamnare a comunismului sovietic sunt sincere. Ceea ce ne demonstrează comuniştii în prezent provine exact din optica stalinismului”, a mai spus Ştefan Secăreanu.
Analistul politic Oazu Nantoi a declarat că pasul făcut de comunişti este unul ce nu reprezintă nimic notoriu şi este uşor de înţeles. „Comuniştii ar face foarte bine ca, în loc să condamne dur trecutul, să se preocupe mai mult de prezent”, a specificat Oazu Nantoi.
Reprezentanţii PCRM au stabilit că socialismul sovietic predomină şi astăzi în spaţiul post-sovietic, reîmparte în permanenţă proprietatea, cultivă xenofobia, ura naţională, mai informează AP FLUX.
7 comentarii
celenterata preferata,
cu tentatucule de piatra ,
de prieteni adorata
de dusmani ignorata
din sac formata,
de 6 tentacole inconjurata,
mereu regenerata -
esti neasemanata .
hidra te numesti ,
demult tu esti,
din PCRM ne zambesti ,
momeala la pesti -
dar nu te zdrobesti
ca-s cioban parazit
mereu fericit
gata sa incit
totul sa contestez
si pe prosti oripilez.
PPCD-ul nu ar mai trebui sa monitorizeze reformarea PCRM. Ce ne mai intereseaza promisiunile pe care i le-a dat Voronin lui Rosca? Sau vreti sa scandam: Zdrobiti hidrele?