Lovitură în plex pentru Ministerul de Externe de la Chişinău: enclava găgăuză îşi deschide misiuni diplomatice peste hotarele Moldovei

20.11.2007

Enclava găgăuză autonomă de pe teritoriul Republicii Moldova, Uniunea Teritorial-Administrativă Gagauz Yeri, intenţionează să-şi deschidă o misiune diplomatică în cadrul republicii autonome Başkortostan, din componenţa Federaţiei Ruse. Totodată, liderul administraţiei de la Comrat (capitala regiunii autonome găgăuze, n.n) susţine că misiuni similare vor fi deschise şi în alte ţări ale lumii.

Potrivit unei decizii speciale a Comitetului Executiv al UTA Găgăuz Yeri, reprezentantul Comratului (capitala Găgăuziei, n.n) în republica autonomă rusă va fi Ivan Koceanji, cetăţean al Federaţiei Ruse.

Şeful autonomiei găgăuze, Mihail Formuzal, a declarat, de asemenea, că autorităţile de la Comrat intenţionează să deschidă alte misiuni diplomatice peste hotarele Republicii Moldova. Astfel, reprezentanţe ale autonomiei vor fi deschise în Grecia, Ucraina, Canada, Transnistria, Bulgaria, Turcia, Azerbaidjan. „Găgăuzia preconizează să intensifice relaţiile economice şi politice cu mai multe ţări ale lumii, iar numirea reprezentantului special al Găgăuziei în republica Başkortostan din Rusia este un prim pas în acest sens", a mai declarat Formuzal pentru presa de la Comrat.


Autor: Igor Burciu
Sursa: http://www.presa.md/


« precedenta   salt la stirea   urmatoare » 


Comentarii:

3 comentarii

da,mai,deschiedeti va ce vreti voi,faceti ce vreti voi,da makr consultati va cu chisinaul,desi pe voi va doare undeva de istorie si de limba romana si de tot
A comentat diana pe 20.11.2007, ora 18:05
Acesta este un atac direct la suveranitatea Republicii Moldova. In caz ca se accepta de catre Federatia Rusa sa fie deschisa pe teritoriul ei o astfel de misiune este clar ca ea(Rusia) recunoaste pe plan international ca nu recunoaste suveranitatea RM. In caz ca este deschisa misiunea diplomatica data, oficialitatile de la Chisinau, daca nu vor fi naive vor trebui sa se planga la ONU.
A comentat Sergiu pe 20.11.2007, ora 22:49
este un atac direct la suveranitatea Republicii Moldova
Ashtia comploteaza in jurul nostru se shoshotesc pe la spate ca albinutele!
A comentat B pe 21.11.2007, ora 11:33
 COMENTEAZA 


2