Un vot pentru viitorul Romaniei
25.11.2007
Noi, fondatori ai Pietei Universitatii, fosti detinuti politici, luptatori anticomunisti ai Brasovului si romani din jurul granitelor sustinem nevoia aplicarii lustratiei prin mijloacele precare ale votului la Referendumul pentru Uninominal. Civic Net - Piata Universitatii, Seniorii Ligii Studentilor, Grupul Independent pentru Democratie, Asociatia 21 Decembrie 1989, Asociatia Victimelor Mineriadelor, Fundatia Luptatorilor din Rezistenta Armata Anticomunista, Federatia Romana a Fostilor Detinuti Politici si Luptatori Anticomunisti, Liga Tinerilor Romani de Pretutindeni, Fundatia Nationala pentru Romanii de Pretutindeni, Organizatia Sudentilor Basarabeni, Asociatia "15 Noiembrie 1987" si Asociatia Civic Media cheama romanii la Referendum, pentru Romania.
Sistemul electoral singur nu poate conduce, independent de alti factori, la reformarea clasei politice iar legea electorala nu produce efecte imediate la nivelul sistemului politic. Votul uninominal ar putea duce insa la distrugerea sistemului oligarhic-comunist.
S-au implinit in aceasta luna 20 de ani de la revolta anticomunista de la Brasov, miscare care a fost prologul Revolutiei tinerilor din 1989. Tot acum se desfasoara primele alegeri din Romania pentru Parlamentul European si Referendumul pentru introducerea votului uninominal.
Luna trecuta Ion Iliescu si-a facut din nou aparitia la tribuna publica cerand imperativ boicotarea Referendumului. Daca ar fi putut, Iliescu ar fi procedat la aducerea detasamentelor muncitoresti, a minerilor, pentru a-i „boicota" de tot, fara drept de apel pe cei care nu sunt de acord cu el.
Votul de lista, in Romania lui Ion Iliescu, a consolidat organizatiile clientelare ale partidelor. Lui Ion Iliescu i-au placut mereu listele. In Decembrie '89, cu 17 ani in urma Iliescu era cel care prezenta, de la TVR, o lista de „salvatorii ai natiei", iar ultimul pe lista "CU VOIA DUMNEAVOASTRA", era chiar el.
Voia noastra, a fondatorilor Pietei Universitatii, si a zecilor de mii de bucuresteni care au sustinut, in 1990 fenomenul Pietei Universitatii, a fost cuprinsa intr-un un mesaj clar, spus raspicat: fara comunisti, fara nomenclatura. Din nefericire, pana acum s-a implinit doar voia lor, a nomenclaturistilor si celor aserviti lor, din economie, politica si societatea civila, si voia lui, a Ion Iliescului.
Iliescu a vegheat la continuitatea Listei Securitatii si a Partidului Comunist in sistemul politic si de stat. O mare parte a Parlamentului este compusa din listacii Sistemului mai mult sau mai putin camuflati. Ei nu (mai) au o ideologie, in sensul clasic al cuvantului in schimb au o clientela si reprezenta la randul lor o clientela care promoveaza interesele celor care i-au bagat in Parlament. Puterea politica a functionat pe principiul rotativei, alternandu-se grupuri cu nimic diferite ideologic, pe fond, formate din membri ai aceluiasi Aparat. Majoritatea celor care au condus si conduc inca Romania provin din baza de date a Securitatii, fie ea securitatea de limba romana, penetrata in procent de 25%, sau direct cea de limba rusa.
Parlamentul si clasa politica au nevoie de votul uninominal. Cei care conduc acum Romania constituie o minoritate, "tagma jefuitorilor". Actualul guvern al Romaniei este un grup clientelar care controleaza cea mai mare parte a media, a serviciilor secrete si administratiei de stat.
Iliescu este principalul adversar al principiilor reformarii clasei politice si totodata reprezentantul oligarhiei care a dominat si controlat discretionar Romania aproape doua decenii. Aceasta Oligarhie transpartinica s-a instalat la putere folosindu-se de reprezentarea caricaturala a sistemului democratic. S-au facut ca sunt guvernanti sub acoperire, patroni sub acoperire, societate in civil si parlamentari sub acoperire.
Unele dintre cele mai teribile acte impotriva Romaniei si intereselor romanesti au fost realizate cu ajutorul Parlamentului. „Privatizarea" Petrom, a fost una cele mai scandaloase afaceri de transfer a unei avutii nationale unui alt stat. O resursa lasata de Dumnezeu romanilor a fost oferita pe nimic. Faptul ca Petrom a fost dat unei companii asupra careia planeaza banuiala ca nu e straina de jocurile Moscovei este o circumstanta agravanta care apasa asupra fiecaruia dintre parlamentarii care au votat aberanta decizie.
Romania a fost furata, vanduta, transferata, nu privatizata. Caci transfer este vanzarea controlului unui obiectiv economic catre un stat strain. Asa s-a intimplat nu doar cu Petrom, care a fost preluat de statul austriac, ci si cu Romtelecom, care a fost dat statului grec, cu cele trei retele de distributie a energiei electrice in frunte cu Muntenia Sud, care au ajuns pe mainile statului italian, Electrica Oltenia la statul ceh, Distrigaz Sud sau Romcim la statul francez. Datorita votului parlamentarilor in favoarea acestor transferuri ne-am privat de atuurile noastre economice, de resursele subsolului, ne-am amanetat viitorul. Multi dintre dusmanii Romaniei si-au facut culcus trainic la noi in tara prin complicitatea listacilor lui Iliescu.
Romania este in continuare o tinta majora, din numeroase motive, geopolitice mai ales. Romania nu isi poate schimba locatia geografica, dar poate proceda la schimbarea semnificativa a Sistemului politic, poate impune anihilarea modalitatilor de control politic prin care se realizeaza reaua guvernare a tarii. URSS-ul este astazi un CSI agresiv, care ne santajeaza cu energia, care a cumparat deja, din mana oligarhilor romani, active importante ale economiei romanesti. Rusia este mai activa in Romania de azi decat inainte de 1989. Milioane de romani au ales sa fuga din tara incotro vad cu ochii. Alte milioane nu vor vota din diferite pricini, renuntand la a-si mai propune incercarea de schimbarea a „destinului" politic al Romaniei.
Nici un sistem de vot nu poate garanta reforma clasei politice fara a avea loc mai intai o reforma profunda a integului sistemului politic pornind in primul rand de la lustratia prin Justitie. Cata vreme avem la varful clasei politie „penali" de diferite grade, responsabili fie de constituirea de „grupuri de crima organizata" fie de jaf la drumul mare a economiei nationale nu vom avea parte de o tara cu un sistem de guvernare acceptabil si legitim.
Referendumul nu poate echivala nevoia de reforma a mentalitatilor care au permis accesul la varful puterii din Romania a acestei pletore de activisti si listaci iliescieni. Iar acesta mentalitati nu pot fi infrante decat prin apelul perseverent, zi de zi la aplicarea dreptatii articulate cu logica si bun simt. S-a ajuns la actuala situatie de fapt prin banalizarea raului si a nedreptatii.
Noi insa nu credem ca nedreptatea este inevitabila si perpetua, ca victimele vor ramane pentru totdeauna victime si ca puterea cetateanului simplu e aproape la fel de nesemnificativa ca inainte de 1989 si nu credem Revolta din 1987, Revolutia din 1989 si Piata Universitatii din 1990 au fost in zadar.
Mediul politic generat de „ultimul pe lista cu voia dumneavoastra" a permis instrainarea si distrugerea reperelor industriale, iar cele care au fost tocate, cum cerea acolitul lui Iliescu, Petre Roman, facut premier de Silviu Brucan, au ajuns fier vechi la Rabnita, uzina metalurgica ruseasca din Transnistria.
Oligarhia rosie pro-moscovita condusa de Ion Iliescu, a dominat si controlat discretionar Romania si dupa moartea lui Ceausescu, in 1989. El a fost cel care a adus generalii sovieticilor in fruntea Armatei, a fost cel care a reprezentat varful de lance al conspiratiei Kremlinului impotriva Romaniei, a fost cel care a instigat la linsajul generatiei tinerilor care l-au contestat.
Un om care ar fi trebuit sa fie condamnat la puscarie pentru tot restul vietii bantuie mediul politic, da ordine si indicatii, polemizeaza cu presedintele Romaniei, face lansari de carte si scrie la blog. Cum bine au spus si fostii detinuti politici, cei care au executat mii de ani de temnita comunista, Ion Iliescu este blestemul acestei Romanii.
Sistemul s-a „renuvelat", si-a pus o masca „democratica" folosindu-se de efigiile fostelor partide interbelice. Nucleul actualei oligarhii este tot vechea nomenclatura care a ajuns din nou in pozitia de control a parghiilor economice, politice si adminstrative ale noii Romanii, membra atat a NATO cat si a UE.
Clasa politica de acum nu reprezinta Romania ci fostul Partid Comunist. Cu totii provin din rezerva de cadre a Aparatului. Ei nu promoveaza Romania ci interesele clanului din care fac parte. Statul roman nu va avea credibilitate si trainicie pana cand nu va fi rezolvata distinctia clara dintre victime si calaii profitori, cei aflati inca in prim planul politic. Mostenirea lasata romanilor de Ion Iliescu este clasa politica actuala. Ba chiar a inflorit o noua generatie de impostori - copiii biologici sau spirituali ai activistilor comunisti si ai nomenclaturii - tartori, care taie si spinzura cu eficacitatea sinistrilor lor inaintasi. Toape ale societatii civile si samsari politici uniti prin solidaritate de casta figureaza impostura clasei actuale politice.
In loc sa fie marginalizate uneltele comunismului, Romania vrea sa trimita in Parlamentul european oameni grav compromisi in trecut.
Noi, fondatori ai Pietei Universitatii, fosti detinuti politici, luptatori anticomunisti ai Brasovului sustinem nevoia aplicarii lustratiei prin mijloacele precare ale votului la Referendumul pentru Uninominal. Sistemul electoral singur nu poate conduce, independent de alti factori, la reformarea clasei politice iar legea electorala nu produce efecte imediate la nivelul sistemului politic. Votul uninominal al putea duce la distrugerea sistemului oligarhic-comunist.
Pe 25 noiembrie romanii se pronunta insa asupra unei linii si viziuni politice. O astfel de noua viziune politica nu va mai permite listacilor sa domine viata politica a tarii. Iliescu si listacii sai sunt sobolanii rosii care trebuie aruncati peste bord, prin votul romanilor.
Salutam VOIA DUMNEAVOASTRA sperand sa-l vedem, ulterior, primul pe Lista, pe Ion Iliescu, la Parchet si Tribunal, acolo unde ii este locul.
Hai la curatenie!
Civic Net - Piata Universitatii
Seniorii Ligii Studentilor
Grupul Independent pentru Democratie
Asociatia 21 Decembrie 1989
Asociatia Victimelor Mineriadelor
Fundatia Luptatorilor din Rezistenta Armata Anticomunista
Federatia Romana a Fostilor Detinuti Politici si Luptatori Anticomunisti
Liga Tinerilor Romani de Pretutindeni
Fundatia Nationala pentru Romanii de Pretutindeni
Organizatia Sudentilor Basarabeni
Asociatia "15 Noiembrie 1987"
Asociatia Civic Media
* www.civicnet.info * www.gid-romania.com * www.avmr.ro * www.tinerii.ro * www.romanii.ro * www.basarabeni.ro * www.15noiembrie1987.ro * www.civicmedia.ro *