EPISCOP SAU COMISAR POLITIC ?

28.11.2007

AGRESIUNEA BISERICII ORTODOXE RUSE ASUPRA MITROPOLIEI BASARABIEI

La inceputul acestei luni Patriarhia Moscovei a recidivat, acuzind din nou Biserica Ortodoxa Romana de ingerinta in spatiul ei canonic. Acuzatiile au fost lansate de doi inalti ierarhi aflati in fruntea Departamentului pentru Relatii Externe al Patriarhiei Moscovei si aveau ca pretext, reactivarea de catre Sinodul BOR a trei eparhii istorice, de pe teritoriul R Moldova. Mai intii a iesit la rampa episcopul Mark de Evgoriesk, adjunct al Presedintelui Departamentului de Relatii Externe, care a declarat pentru Tiraspol Times: “Se creeaza impresia ca Biserica din Romania este o jucarie in miinile politicienilor cu inclinatii nationaliste si este surprinzator ca BOR a apucat acest drum....” iar pentru Interfax ca demersul BOR: “Este o aventura expansionista de culoare nationalista si un act direct, care duce la scindarea lumii ortodoxe”.
La rindul sau Presedintele Departamentului pentru Relatii Externe al Patriarhiei Moscovei, Mitropolitul Kiril de Smolensk si Kaliningrad a afirmat ca decizia Sinodului BOR reprezinta “o incalcare grava a rinduielilor canonice, un pas care va duce la distrugerea unitatii sfintei ortodoxii”. Ierarhul rus nu s-a sfiit sa avertizeze BOR ca aceste actiunile “nu vor ramine fara urmari”, anuntind ca Sinodul Patriarhiei Ruse pregateste deja o declaratie oficiala in acest sens. Celor doi ierarhi rusi li s-a alaturat Mitropolitul Chisinaului si al Intregii Moldovei, Vladimir, care a apreciat decizia Sinodului BOR ca pe “un amestec direct si agresiv in teritoriul canonic al altei entitati bisericesti”, cerind totodata revocarea ei sub pretextul evitarii unui conflict intre enoriasi si preoti.

O NOUA DIVERSIUNE

Daca cineva isi inchipuia ca argumentele de bun simt de care uzeaza BOR, ori reinoirea invitatiei sale la dialog pe teme canonice vor avea ecou printre conducatorii Bisericii Moscovite, se inseala amarnic. Noul val de acuzatii ale acesteia nu urmaresc cum n-au urmarit niciodata vreo clarificare a diferendelor prin dialog canonic ci reafirmarea unui “crez” inflexibil si intimidarea conducerii BOR intr-un moment in care miza “razboiului” pentru Basarabia a crescut enorm. Acum nu mai e vorba doar de recunoasterea Mitropoliei Basarabiei ci chiar de pierderea de catre Biserica Rusa a patrimoniului eparhiei sale din Moldova, patrimoniu care a fost revendicat printr-un proces la CEDO de aceeasi Mitropolie a Basarabiei, in calitatea sa juridic recunoscuta, de succesoare a fostei Mitropolii a Basarabiei, (desfiintata abuziv de sovietici in 1940 si 1944). Fata in fata cu spectrul acestui dezastru, Patriarhia Moscovei foloseste intregul arsenal logomahic deprins in indelungata ei cirdasie cu ideologiile ruso-bolsevice, pentru a construi o noua diversiune.

“HOTUL CARE STRIGA HOTII”

Cliseele propagandei seculare se disting destul de clar in structura acestor comunicate. Mai intii Patriarhia Moscovei trebuie sa mentina constant fluxul de acuzatii, pentru ca numai acuzind la rindul sau, poate submina acuzatiile intemeiate ale BOR prin cultivarea unei promiscuitati derutante (conform perceptiei destul de comune ca “hotul care striga hotii” este mai credibil decit hotul care tace). In al doilea rind, Biserica Rusa proiecteaza asupra adversarilor pacatele de care sufera ea insasi. In realitate nu Biserica Ortodoxa Romana “distruge unitatea Sfintei Ortodoxii” ci Biserica Ortodoxa Rusa, iar antecedentele agresivitatii sale in raport cu alte biserici ortodoxe sint relevante: Recent, delegatia Patriarhiei Moscovei s-a retras de la “Intilnirea de dialog catolic-ortodox” de la Ravenna datorita prezentei delegatiei ortodoxe estoniene (Patriarhia Moscovei considera Estonia parte a teritoriului sau canonic); B.O.Rusa se afla de mult timp in conflict deschis cu Biserica Ortodoxa Rusa din afara Rusiei; In anul 1688, B.O.Rusa, intrata in era expansionista, transfera mitropolia Kievului de sub jurisdictia Patriarhiei Ecumenice sub jurisdictia sa (se declansa astfel lungul sir de conflicte cu Patriarhia Ecumenica pe care Patriarhia Moscovei a subminat-o constant, incercind sa-i ia locul); Între anii 1801 si 1811, ca urmare a anexarii Georgiei de Răsărit, de către Rusia, întreaga Biserică a Georgiei a fost absorbită în structurile Bisericii Ruse, punând astfel capăt autocefaliei sale; Intre anii 1787-1792, incepe imixtiunea Bisericii Moscovite in viata religioasa a romanilor, Generalul Potemkin numind ca exarh al Moldo-Vlahiei, un ierarh rus, in ciuda protestelor Patriarhiei Ecumenice. In timpul razboiului din 1806-1812, Tarul Alexandru I infiinteaza un exarhat subordonat sinodului Bisericii Ortodoxe Ruse cuprinzind Mitropolia Moldovei si a Tarii Romanesti, scoase in mod samavolnic de sub autoritatea Patriarhiei Ecumenice iar Mitropolitii Tarii Romanesti si Moldovei sunt inlocuiti cu oameni fideli Rusiei. Dupa anexarea Basarabiei, in anul 1813, administratia rusa a creat Arhiepiscopia Chisinaului si Hotinului, subordonata canonic Bisericii Ortodoxe Ruse, a carei jurisdictie cuprindea teritoriul dintre Prut si Nistru dar si regiunea de dincolo de Nistru. Fosta Episcopie a Hotinului, subordonata Patriarhiei Ecumenice a fost desfiintata iar parohiile ei inglobate in noua eparhie cu sediul la Chisinau. Dupa ocupatia sovietica a Basarabiei (1940,1944) Biserica Moscovita isi extinde din nou jurisdictia in spatiul ortodoxiei romanesti (La fel ca in cazul Georgiei sau Ucrainei) nederanjata in niciun fel de complicitatea aberanta cu un regim care-si fixase ca obiectiv distrugerea religiei.

In realitate, nu B.O.R. “este o jucarie in miinile politicienilor cu inclinatii nationaliste...” ci B.O.Rusa a fost si se pare ca a ramas aservita cu totul telurilor hegemonice ale nationalismului rus, suprapuse mai tirziu de cele ale internationalismului bolsevic. In realitate nu B.O.R. s-a lasat antrenata intr-o “aventura cu tenta expansionista” ci Biserica Rusa are, dupa cum s-a vazut, o constanta vocatie expansionista. In fond, B.O.Rusa si nu B.O.R. ne furnizeaza modelul exemplar al caderii unei biserici ortodoxe “sub tirania istoriei”, si-al degradarii teologiei ortodoxe prin participare la tot felul de ideologii fictionale . Prinsa intr-o imbratisare sufocata de catre puterea seculara, sclerozata in postura de apendice birocratic, resuscitata in inima mistificarii slavofile si rasturnata iarasi in tarina de catre bolsevici, Biserica Moscovita a sfirsit prin a lua chipul si infatisarea puterii seculare, careia i-a asimila organic, fantasmele si practicile imperialiste. Care sint insa, etapele si in ce consta mecanica acestei pervertiri?

DEGRADAREA BISERICII RUSE. DE LA PETRU CEL MARE LA SERGHIANISM TRECIND PRIN SLAVOFILISM

Totul a inceput in sec al XVI-lea, odata cu nasterea temei conform careia, dupa caderea Romei in erezie si a Constantinopolului sub turci, Rusia devenise pastratoarea adevaratei credinte, noul Israel si cea de-a treia Roma. Din acel moment, tarii vor privi Biserica ca pe un stilp al autocratismului, ca pe un instrument de actualizare a proiectelor sale.

Reforma de inspiratie protestanta a lui Petru cel Mare din 1721 da lovitura de gratie libertatii Bisericii deposedind-o de unica ei sansa de a se sustrage fatalei tentatii imperialiste. Odata cu emiterea Regulamentului spiritual, Tarul desfiinteaza rangul patriarhal și stabilește ca Biserica va fi condusă de Sfântul Sinod, controlat printr-o serie de organisme administrative. Împăratul devine controlor și capul de facto al Bisericii, care este redusă la statutul de departament al Statului.

Ca urmare a acestei suprimari a autonomiei, la sfirsitul secolului XVIII-lea, biserica rusa sufera o adevarata hemoragie de autoritate si se vede subminata din toate partile, de jos, unde infloresc o serie de secte care dreneaza fervoarea populara. dar mai ales de sus, din zona aristocratiei, creatoare a unei sinteze intre teozofia occidentala si patristica greaca. Cautind sa umple golul lasat de birocratizarea ortodoxiei, diferite curente religioase se confrunta si fuzioneaza pe deasupra capului B.O.Ruse, amortita de staza in care-o scufundase Petru cel Mare: catolicismul, pietismul, incercarea de reforma protestanta a imparatului Alexandru.

A doua faza a pervertirii B.O.Ruse coincide cu insurectia mitologiei fictionale a slavofilismului. Inglobind teologia ortodoxa, slavofilismul se instaleaza in corpul dezafectat al B.O.Ruse, animindu-l cu pretul ideologizarii, al intoxicarii cu fantasmele imperialismului rus. Procesul, cu totul paradoxal este developat de Alain Besancon „Peste tot, ideologia combate si dezradacineaza religia. In Rusia, prin slavofilism, ideologia incepe redesteptind religia. Religia renaste aici....sub forma corupta a unei ideologii religioase”. Printr-o contagiune fireasca, religia ortodoxa si Biserica Ortodoxa reinvestite cu demnitate si substanta de catre o istorie-fictiva, sacralizeaza aceasta istorie-fictiva si odata cu ea ideologia care-o manipuleaza. Cercul se inchide, ideologia se confunda cu religia si religia cu ideologia, exteriorul ajunge sa coincida cu interiorul. Manipularii pe care imperiul o exercitase asupra bisericii, din afara, Biserica Rusa ii „raspunde” auto-manipulindu-se, falsificindu-se dinauntru prin incorporarea mistificarii slavofile. In timp ce in Europa secularizarea scoate religia de sub tutela statului si societatea de sub tutela religiei, B.O.Rusa aluneca intr-un contrasens teribil, crezindu-se, in virtutea fantasmagoriilor slavofile: „viitorul istoric al umanitatii”, „societatea perfecta” ori „realitatea mistica” a Rusiei. In timpul imparatilor Nicolae I si Nicolae al II-lea, controlul pe care procuratorii imperiali il exercita asupra BORuse prelungeste si satisface fervoarea ei slavofila, orchestrind o noua expansiune ortodoxa, atit in interior, asupra sectelor protestante cit si in exterior asupra tuturor teritoriilor anexate. Biserica Rusa ajunge cu voia ei, „o jucarie in miinile politicii expansioniste rusesti” un instrument extrem de util punerii in act a celei mai fecunde progenituri slavofile-proiectul panslavist. (ce urmarea sa transforme Moscova in capitală a unui imperiu ortodox indreptatit să se extindă asupra întregului spațiu balcanic al ortodoxiei). Ca si liberalismul, secularizarea ajunge in Rusia prea tirziu si, ce e mai grav, dureaza prea putin. Atunci cind religia iese oarecum, de sub tutela statului, in 1917, contaminarea ei slavofila este ireversibila. Aceasta contaminare pregateste terenul pentru primirea „botezului” marxist-leninist, fiindca, in viziunea slavofilismului, in Rusia „orice este de preferat unui regim liberal occidental, orice chiar si un regim bolsevic”(dupa expresia neoslavofilului Berdiaev la Alain Besancon). Scurtei perioade in care Biserica Rusa isi restaureaza autonomia, inscaunindu-l pe Patriarhul Tihon(1918-1919) ii urmeaza prigoana sistematica a bolsevismului. Confruntata cu politica de anihilare a statului sovietic, infiltrata de asa zisele grupari „reformatoare” create de CEKA, Biserica Rusa intra in ultimul stadiu al coruperii sale, subordonindu-se regimului bolsevic. In iulie 1927, mitropolitul Serghie de Nizhny-Novgorod, simpatizant al socialismului, ajuns loctiitor al Patriarhului(1926-1943) semneaza o Declaratie de loialitate a B.O.Ruse fata de puterea sovietica, fondind prin aceasta „principiul loialitatii”,adica al supunerii bisericii fata de statul comunist. Serghianismul, ultima treapta a degradarii ortodoxiei rusesti, fertilizat de avatarurile sovietizate ale slavofilismului bintuie pina azi etosul Bisericii Moscovite. Iata de ce Biserica Rusa este impenetrabila la dialog si la autoritatea canonica tot asa cum bolsevicii ori slavofilii erau impenetrabili la pluralism, la ratiune si la „declaratia drepturilor omului si cetateanului”. Iata de ce, evidentei istorice a expansiunii ruso-bolsevice in Basarabia, Biserica Rusa ii contrapune fantasmagoria originii slave a moldovenilor, izvorita din mitologia slavofila si girata stiintific de infailibila ideologie comunista. Michelet semnala „tendinta imperiului rus de a fi din ce in ce mai mai putin un stat si din ce in ce mai mult o religie”. Iata ca dupa prabusirea imperiului sovietic, interregnul e asigurat cu succes de Biserica Rusa, care tinde sa fie din ce in ce mai putin o biserica pentru ca a ajuns sa se creada, din ce in ce mai mult un imperiu.