Scandalul dublei cetăţenii, adus la paroxism de puterea comunistă: primarii şi preşedinţii de raion, obligaţi să aibă doar acte moldoveneşti de identitate

29.11.2007

Deputaţii din fracţiunea comunistă au propus astăzi, în plenul Legislativului de la Chişinău, introducerea unor prevederi, potrivit cărora primarii şi preşedinţii de raion urmează să fie obligaţi să deţină doar cetăţenia Republicii Moldova. Respectiva normă abuzivă a fost inclusă în proiectul care prevede incompatibilitatea unor funcţii publice cu deţinerea dublei cetăţenii, promovat intens de putere.

În cadrul şedinţei plenare de astăzi, vicemnistrul Justiţiei Nicolae Eşanu a solicitat includerea în categoria funcţionarilor pasibili de incompatibilitatea deţinerii dublei cetăţenii, a primarilor şi preşedinţilor de raion. Propunerea cu pricina a acumulat doar 52 de voturi ale deputaţilor comunişti. După o scurtă pauză, spicherul Marian Lupu a declarat că discuţiile pe marginea proiectului sunt, temporar supendate, deoarece “conţine unele momente contradictorii”.

Proiectul prezentat de comunişti în lectura a doua stabileşte că persoanele care deţin cetăţenia altui stat şi ocupă prin numire una din funcţiile stabilite în proiect vor fi în condiţii de incompatibilitate doar dacă nu fac dovada că au iniţiat, în termen de şase luni, procedura de renunţare la cetăţenia statului respectiv. Persoanele care ocupă funcţii prin alegere vor intra în incompatibilitate doar în cazul în care mandatul a fost dobândit după intrarea în vigoare a legii.

Reamintim, totodată, că potrivit proiectului, persoanele cu dublă cetăţenie nu vor putea să îndeplinească următoarele funcţii: preşedinte al R. Moldova, membru al Guvernului, deputat în Parlament, poliţist, membru al Comisiei Electorale Centrale, al Curţii de Conturi, judecător, inclusiv la Curtea Constituţională, membru al Consiliului de Administraţie al Băncii Naţionale, avocat parlamentar, lucrător vamal, etc.


Autor: Igor Burciu
Sursa: http://www.presa.md/


« precedenta   salt la stirea   urmatoare » 


Comentarii:

2 comentarii

Sincer, banuiesc ca se pregateste "inghitirea" cat mai putin dureroasa a Transnistriei.
Aparent, in opinia majoritatii tot acest scandal este indreptat impotriva celor care detin si cetatenia romana. Dar ganditi-va, cati transnistreni detin cetatenia rusa sau ucraineana. Daca se face un singur stat, toata rusaraia din PMR ar pierde posturile lor, sau ar trebui sa renunte la a doua cetatenie, sau sa adopte mai intai cetatenia RM, pentru ca, credeti-ma, sunt destui si din astia.
A comentat Gummy Bear pe 30.11.2007, ora 11:35
stii cred ca acei care au facut proiectul de lege nu au privit atit de profund incit sa ajunga si la problema trasnistriana,vezi sa nu fie in proiectul de lege o precizare ca se va viza doar cetatenia romana.
A comentat eva pe 30.11.2007, ora 20:04
 COMENTEAZA 


2