Chirtoacă, în război cu Guvernul pentru plasamentul Gării de Nord Chişinău
04.12.2007
Primarul general al Chişinăului Dorin Chirtoacă anunţă că va remite Ministerului moldovean al Transportului şi Gospodăriei Drumurilor proiectul de construcţie a Gării de Nord pentru revizuire.
Chirtoacă a declarat astăzi presei că proiectul Gării de Nord este un proiect guvernamental. „Acolo unde este implementat şi aşa cum este implementat deloc nu rezolvă problemele circulaţiei transportului interurban. În zonă este o aglomeraţie de transport, iar vecinătatea cu piaţa „Calea Basarabiei”, la fel nu este cea mai oportună ”, a subliniat Chirtoacă.
Reamintim că, recent, ministrul Transporturilor şi Gospodăriei Drumurilor, Vasile Ursu a acuzat Primăria că pe parcursul ultimei jumătăţi de an nu a întreprins nici o măsură pentru construcţia Gării auto de Nord. Potrivit lui Ursu, în calitate de beneficiar al acestui obiect, Primăria nu a valorificat cele 2 mln de lei prevăzute în 2007 în bugetul de stat pentru realizarea lucrărilor de construcţie a Gării Nord.