Moldova – România, o vecinătate tot mai conflictuală

08.12.2007

Faptul că preşedintele Republicii Moldova reclamă România la Uniunea Europeană nu constituie o surpriză.

În ultimele luni Vladimir Voronin a formulat cu regularitate critici la adresa României şi a instituţiilor sale.

Cea mai recentă acuzaţie este că politica României reprezintă o „permanentă agresiune” la adresa Republicii Moldova.

Limbajul nu este nou şi reaminteşte de faza din anii 2001–2004 când termenul "expansionism românesc" era folosit de Chişinăul oficial cu referire la politica de atunci a guvernării Iliescu–Năstase.

Care sunt însă motivele de nemulţumire ale preşedintelui Voronin?

În primele zile ale lunii decembrie, Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene l-a convocat pe Ambasadorul României, Filip Teodorescu, în legătură cu presupuse afirmaţii care puneau la îndoială validitatea Tratatului de la Paris din 1947.

Acel tratat, care consfinţea pentru România statutul de ţară învinsă în cel de-al doilea război mondial, a fixat frontierele, inclusiv cea cu URSS, care este azi frontiera României cu Republica Moldova şi Ucraina.

România refuză să semneze un tratat separat de frontieră cu Republica Moldova, spunând că este irelevant în faza actuală şi că oricum Bucureştiul nu are nici un fel de pretenţii teritoriale asupra ţării vecine.

Dar pentru preşedintele Voronin un astfel de tratat este foarte preţios deoarece comuniştii din Republica Moldova au fost întotdeauna foarte nervoşi când a venit vorba de tot ceea ce înseamnă relaţia cu România.

Mitropolia Basarabiei

Un alt motiv de iritare pentru preşedintele Voronin este recenta decizie a Patriarhiei de la Bucureşti de a înfiinţa trei noi eparhii ale Mitropoliei Basarabiei, parte componentă a Bisericii Ortodoxe Române, pe teritoriul Republicii Moldova şi Ucrainei.

Preşedintele Voronin a ameninţat chiar, într-un interviu televizat, că va denunţa decizia Curţii Europene a Drepturilor Omului din 2001 care obliga Republica Moldova să legalizeze Mitropolia Basarabiei.

Încălcarea unei asemenea decizii ar avea însă consecinţe foarte grave, care pot merge până la excluderea ţării din Consiliul Europei. O astfel de măsură ar afecta serios şansele de integrare europeană ale Republicii Moldova , dat fiind că Uniunea Europeană urmăreşte cu atenţie respectarea drepturilor omului.

Mai mult, preşedintele Voronin ar putea fi acuzat de discriminare, deoarece nu ar permite Mitropoliei Basarabiei, parte componentă a BOR, ceea ce permite Mitropoliei Chişinăului şi Întregii Moldove, parte componentă a Bisericii Ortodoxe Ruse cu sediul la Moscova.

Faptul că Biserica Rusă a criticat şi ea sever decizia Patriarhiei de la Bucureşti pare să fi cântărit şi ea în decizia preşedintelui Voronin de a se exprima public.

Cetăţenia română

Un al treilea motiv de iritare pentru preşedintele Voronin îl constituie chestiunea cetăţeniei române.

În ultima vreme se vehiculează cifre exorbitante – peste un milion de cetăţeni ai Republicii Moldova ar fi cerut cetăţenia română.

Preşedintele Voronin consideră că ar fi vorba de o ameninţare la adresa existenţei înseşi a statului Republica Moldova.

Chiar dacă aceste cifre sunt adevărate, este vorba de scrisori de intenţie şi nu de cereri de acordare a cetăţeniei.

Şansele ca aceşti oameni care au făcut cerere după august 2006, când devenise clar că România va deveni membră UE, să redobândească cetăţenia română în viitorul apropiat sunt egale cu ZERO potrivit legii actuale a cetăţeniei.

Această lege aplică un criteriu devastatator pentru imensa majoritate a cetăţenilor Republicii Moldova: acei care au avut un părinte sau bunic cetăţean al României înainte de 1940 pot cere redobândirea cetăţeniei doar dacă au o rezidenţă de minimum patru ani în România.

Ciudat este că autorităţile române nu vorbesc de această clauză sau cel puţin nu o fac în public.

În acest fel, în octombrie 2006, presa din Marea Britanie a putut să afişeze nestingherită titluri de-a dreptul mincinoase ca de pildă "Invazia moldovenilor după 1 ianuarie 2007".

Efectul a fost imediat, pentru că guvernul britanic, care oricum înclina să nu deschidă piaţa muncii pentru cetăţenii României odată cu aderarea ţării la Uniunea Europeană, a avut un motiv în plus de a lua această decizie.

Îngrijorări au apărut şi la Bruxelles, mai ales după declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu că legea cetăţeniei ar trebui amendată, astfel încât să fie mai uşoară redobândirea cetăţeniei de către cei din Republica Moldova.

Eurodeputata estonă Marianne Mikko, care vizitat Republica Moldova de aproape 20 de ori în ultimii trei ani, şi care nu poate fi bănuită de simpatii pentru actuala conducere de la Chişinău, a spus public, ceea ce mulţi gândesc în privat la Bruxelles – România nu poate lua o decizie care ar putea teoretic crea trei milioane de cetăţeni UE fără să se consulte cu statele membre.

Chestiunea identitară

În sfârşit un alt motiv de nemulţumire al preşedintelui Voronin este chestiunea identitară: a autodefinirii populaţiei şi denumirii limbii.

Recent, la Bucureşti a fost criticată formularea rezoluţiei Parlamentului European prin care era aprobat noul regim de vize cu Republica Moldova în care era folosit termenul „limbă moldovenească”.

Pentru preşedintele Voronin, şi asta o ştiu de la un interviu cu el din august 2006, chestiunea limbii şi a identităţii este extrem de importantă.

Preşedintele Voronin şi în general membrii Partidului Comuniştilor nu acceptă identitatea românească în Republica Moldova, invocând în sprijinul lor datele recensământului din 2004, care arătau că doar 2% din populaţia Republicii Moldova în teritoriul controlat de autorităţile de la Chişinău se declară etnici "români".

Cum această chestiune este una extren de delicată, şi cum la Bucureşti nu există semne de acceptare a faptului că pentru unii identitatea "moldovenească" este liber asumată, autorităţile de la Chişinău vor avea un permanent motiv de iritare, şansele de compromis în această chestiune fiind minime.

Cum ar putea însă reacţiona autorităţile de la Bruxelles?

Pe de o parte, România e un stat membru UE şi aceasta implică solidaritate.

Pe de altă parte, politica UE este una de promovare a bunei vecinătăţi, iar un potenţial conflict la frontierele sale nu este de bun augur.

Cu atât mai mult cu cât chestiunea regiunii separatiste nistrene îngrijorează Uniunea Europeană şi cronicizarea conflictului de pe Nistru, chiar şi în forma actuală non-violentă, constituie un motiv în plus de preocupare.