Voronin cere predarea 'limbii moldoveneşti'
12.12.2007
Preşedintele Vladimir Voronin a cerut autorităţilor de la Bălţi să substituie, de la 1 septembrie, în învăţământ, disciplina de "limba română" cu cea de "limba moldovenească".
Aflat recent la Bălţi cu ocazia unei conferinţe a partidului său în această localitate, Preşedintele Voronin a mai spus că va asigura în acest sens instituţiile de învăţământ cu manuale corespunzătoare.
Jurnaliştii nu au fost admişi la conferinţa filialei de Bălţi a Partidului comuniştilor, la care Vladimir Voronin şi-a formulat această cerere.
Dar un ziar local apropiat PCRM a publicat respectivele indicaţii ale liderului Partidului comuniştilor.
Publicaţia a mai precizat că supravegherea revenirii în şcoli la sintagma "limba moldovenească" – în manuale şi în uzul verbal – a fost dată în sarcina inclusiv a Primarului de Bălţi, Vasili Panciuk.
Cerere 'firească'
Acesta susţine că cererea şefului statului de a schimba o stare de lucruri ce durează de peste zece ani este "firească".
"Nu este vorba de o indicaţie, ci de respectarea Constituţiei, în care este scris ce limbă avem. În plus, limba moldovenească a fost trecută în registrul Consiliului Europei. Asta oferă un temei de a ne numi limba cum considerăm de cuviinţă, în Republica Moldova în general şi la Bălţi în particular."
Andrei Ciobu, şeful Direcţiei învăţământ a Primăriei Bălţi a explicat cum ar putea fi realizată la modul practic iniţiativa Preşedintelui:
"În primul rând trebuie să fie dată – eu aşa îmi închipui – o dispoziţie a ministerului Educaţiei, fiindcă acesta aprobă la colegiul ministerial planul de lucru, de învăţământ. (…) Dacă la prima vedere ne pare că e simplu – în loc de limba română scriem limba moldovenească sau invers – aici sunt probleme serioase care, probabil, trebuie abordate cu chibzuinţă."
Profesorii resping schimbarea
Directorul Liceului Mihai Eminescu din Bălţi, Leonid Amoaşii, şi-a exprimat, într-un interviu la BBC, îndoiala că profesorii de limba română vor accepta schimbarea denumirii limbii propusă de Vladimir Voronin.
"Ar fi un pas înapoi şi ar fi foarte greu de lămurit tinerei generaţii, copiilor, de ce s-a făcut acest lucru şi de ce s-a schimbat obiectul, manualele, etc."
"Cred că această îndrăzneală sau iniţiativă are mai mult un colorit politic şi sunt nişte ambiţii. Greu de înţeles de unde pornesc şi ce-ar vrea să se demonstreze cu ele," a adăugat Leonid Amoaşii
În prezent, la Bălţi, oraş cu administraţie comunistă, funcţionează şase şcoli cu predare în limba română şi nouă în limba rusă.
19 comentarii
Ii doresc succes tov. Voronin, dar s-ar putea sa de in chestia asta de o buturuga mica care va rasturna carul mare.
P.S. eram de parere ca oamenii odata cu varsta devin mai intelepti :-)))
Succes, tov. Voronin, dai dovada ca Moldova nu poate exista ca stat independent. Bravo, si s-o tii tot asa, ca mult n-o duci in fruntea statului.
valeriu daca treaba asta o sa se faca numai la balti transferate in alt raion ca sigur o sa ai probleme la admiterea in romania din cauza prostiei lui voronin.
voronin ar trebui dus la balaceanca ca este prea nebun ca sa stea in libertate si mai ales si in fruntea unei tari
jos comunistii!!!!
2007 12 13| de Ioan Popa
Dramele Basarabiei - “limba moldovenească”, promovată cu de-a sila
“Limba de stat a Republicii Moldova este limba moldovenească, funcţionând pe baza grafiei latine”. (Constituţia Republicii Moldova, Titlul I, art.13/1)
“A promova sub orice formă o limbă moldovenească deosebită de limba română este, din punct de vedere strict lingvistic, ori o greşeală naivă, ori o fraudă ştiinţifică; din punct de vedere istoric şi practic, e o absurditate şi o utopie; şi, din punct de vedere politic, e o anulare a identităţii etnice şi culturale a unui popor şi, deci, un act de genocid etnicocultural”. (Eugen Coşeriu, 1921-2002)
Acum câţiva ani, am avut ocazia să particip ca invitat, alături de mai mulţi prieteni din Iaşi, la o aniversare a zilei de naştere a lui Mihai Eminescu organizată la Zaim, raionul Căuşeni, localitatea copilăriei poetului Alexie Mateevici, situată în zona centrală a Basarabiei, în partea dreaptă a Nistrului. Un dascăl din partea locului, ieşit de ani buni la pensie, s-a adresat atunci cu lacrimi în ochi asistenţei, mai ales nouă, celor din România: “Să nu vă miraţi că uneori vorbim stâlcit româneşte. Să vă miraţi că mai vorbim româneşte. Dumneavoastră nu ştiţi ce a fost aici...”.
Ori de câte ori vine vorba despre soarta limbii române în teritoriul dintre Prut şi Nistru sau mai la est, cuvintele tremurânde ale bătrânului dascăl îmi revin automat în minte. De aproape 200 de ani, de când Basarabia a fost ruptă din trupul Moldovei, ruşii şi rusofonii nu au încetat să sape la temelia limbii române, văzută ca un martor incomod şi duşman neînduplecat al justificării şi perpetuării raptului teritorial produs sub oblăduirea unor imperii dispărute demult de pe scena istoriei.
Se inventează o nouă limbă şi un nou popor
La scurt timp după unirea Basarabiei cu Patria mamă, bolşevicii ruşi au creat în stânga Nistrului, la 12 octombrie 1924, Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească (RASSM), în componenţa Ucrainei. De la început, RASSM a devenit laboratorul de experimentare a tezelor bolşevice vizând deznaţionalizarea românilor prin implementarea teoriei moldovenismului, ştergerea memoriei româneşti şi inventarea unei noi limbi şi a unui “nou popor, moldovenesc”, diferit de românii din dreapta Prutului.
În 1926, un grup de intelectuali în frunte cu cel mai cunoscut lingvist al epocii, L.A. Madan, şcolit la Kiev şi promotor al moldovenismului, şi-a început activitatea de elaborare a normelor “limbii moldoveneşti”. Ca bază a “noii” limbi literare a fost luat graiul popular al moldovenilor transnistreni, ucrainizat şi rusificat. L.A. Madan a renunţat la normele gramaticale şi ortografice ale limbii române şi a organizat veritabile campanii în satele româneşti din RASSM şi Ucraina, denumite “mărsul în popor”, pentru a culege cuvinte specifice graiului moldovenesc. El avea să decreteze: “Limba moldoveneascî, în care grăeşti amu norodu moldovnesc, este limbî sînistătătoari, diosăghitî di limba româneascî, şi sî diosăgheşti şî di limba tuturor cărţîlor moldovneşti, tipăriti păn la organizarea RASSM”.
Într-un articol publicat la 24 noiembrie 1926 în oficiosul “Plugarul Roş” din RASSM, L.A. Madan proclamă: “Nu oaminii grăesc după vr’o gramaticî anumitî, dar gramatica s’alcătueşti după vorba oamenilor... Gramatica pentru om, dar nu omul pentru gramaticî”, astfel ca aceasta să fie “cît mai uşoarî şi mai înţăleasî di masîli largi”.
Pornind de la astfel de principii, moldoveniştii au căutat să găsească echivalente “mai pă înţăles” pentru neologisme sau cuvinte prea româneşti, ajungând să “îmbogăţească” fondul lexical al “limbii moldoveneşti” cu arhaisme, traduceri din rusă ori invenţii, precum: dicţionar – cuvântelnic, ghilimele – lăbiuţî, oxigen – aeronăscător, barometru – aeromăsurător, aeroplan – sângurzburător, sufragerie – mâncătorie etc. Cu astfel de caraghioslâcuri, în faţa cărora “pedagogii” lui nenea Iancu ar fi plesnit probabil de invidie, au fost editate un dicţionar (cuvîntelnic) moldovenesc-rus şi rus-moldovenesc. În 1930 s-a început şi întocmirea unui “cuvântelnic academicesc al limbii moldoveneşti”.
În mod oarecum surprinzător, printr-o rezoluţie adoptată la 2 februarie 1932, Biroul Comitetului Regional Moldova al Partidului Comunist (b) din Ucraina aprobă “trecerea RASSM la alfabetul latin” şi editarea clasicilor marxism-leninismului (Marx, Lenin, Stalin) în “limba moldovenească”. Născocirile lingvistice ale grupului Madan sunt respinse, reproşându-se printre altele că nu a introdus în noul vocabular “cuvintele create de revoluţie”, precum “colhoz”, “orânduială colhoznică” sau “Puterea Sovietică”.
NKVD-ul împotriva limbii române
În 1937, o dată cu amplificarea represiunilor politice în URSS, autorităţile sovietice au decis revenirea RASSM la alfabetul chirilic. De această dată, pe lângă organele de partid bolşevice au intrat în acţiune şi structurile poliţiei politice (NKVD), însărcinate să-i depisteze şi pedepsească pe “duşmanii poporului”.
La 7 august 1937, într-o scrisoare informativă adresată tov. Malenkov la CC al PC(b) din toată Uniunea, organizaţia regională de partid din RASSM denunţa faptul că “sectoarele construcţiei culturale şi naţionale s-au dovedit a fi atacate complet de duşmani”. Activitatea subversivă la Editura de Stat, spre exemplu, urmărea să facă literatura moldovenească şi manualele “inaccesibile cititorului de masă şi tineretului studios” prin utilizarea “termenilor de salon şi franţuzismelor românizate”.
Au urmat numeroase arestări, procese politice şi condamnări, deoarece “latiniştii românizatori” trebuiau să plătească pentru activitatea lor. Într-o noapte a anului 1937, întregul colectiv redacţional al ziarului “Moldova Socialistă” (56 de persoane), succesor din 1930 al ziarului “Plugarul Roş”, editat la Tiraspol în grafie latină, a fost arestat, în libertate fiind lăsaţi doar portarii şi femeile de serviciu. Actele de acuzare incriminau apartenenţa la o presupusă organizaţie “naţionalistă” (un termen sub care era reprimat antisovietismul etnicilor români/moldoveni), dar mai ales înscrierea pe o direcţie de “sabotare a limbii prin inundarea ei cu termeni româneşti”.
La 27 februarie 1938, Biroul Comitetului Regional din Moldova al PC(b)U a pus în discuţie hotărârea “Cu privire la trecerea scrisului moldovenesc de la grafia latină la cea rusă”, ajungând la concluzia că “elementele burghezo-naţionaliste, camuflate în diverse instituţii, sub stindardul latinizării grafiei promovau românizarea limbii moldoveneşti”.
În luna mai 1938, conferinţa a XI-a regională de partid Moldova a adoptat o rezoluţie care condamna “duşmanii poporului” deoarece “înlocuiau limba moldovenească cu cea română... pentru a despărţi Moldova sovietică de URSS”. La scurt timp, Comitetul orăşenesc de partid Tiraspol era informat că hotărârea de revenire la alfabetul rus a fost susţinută de CC al PC(b) din Ucraina, în special de către N.S. Hruşciov, “pentru a pune capăt pentru totdeauna cu românizarea”.
Măsurile împotriva limbii române nu s-au limitat la persecutarea promotorilor grafiei latine (în anii 1938-1939, majoritatea funcţionarilor publici, cunoscători ai limbii române, au fost executaţi), ci au luat şi forma unei resurecţii medievale împotriva cărţilor.
În lunile octombrie-decembrie 1938, toată literatura social-economică, artistică şi didactică cu caractere latine a fost confiscată, distrusă şi trecută la “pierderi”sau “maculatură”. Furiei distructive bolşevice nu i-a scăpat nici “literatura editată cu caractere ruseşti în anii 1926-1934, îngunoioşată cu cuvinte româneşti”, precum şi literatura social-economică tipărită în limba română la Moscova.
Românii şi limba română aveau să fie din nou victimele cruntei rusificări şi ale vendetei bolşevice după constituirea, la 2 august 1940, a Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti – RSSM (prin ocuparea Basarabiei de URSS şi “unirea” sa cu RASSM). La 10 februarie 1941, Sovietul Suprem al RSSM adoptă legea “Despre treşerea scrisului moldovenesc la alfavitu rus”, extinzând reglementările din fosta RASSM în întreaga Moldovă Sovietică.
Recuzita terminologiei bolşevice revine. După proclamarea independenţei, Constituţia adoptată în 1994 stipulează că limba de stat a Republicii Moldova este “limba moldovenească în grafie latină”, dar ea nu este respectată pe întregul teritoriu naţional. În Transnistria, regiunea de est (separatistă), sunt decretate trei limbi oficiale: rusă, ucraineană şi moldovenească. Şcolile de “limbă moldovenească” folosesc fără excepţie grafia rusă, blocând astfel accesul generaţiilor actuale de copii şi tineri moldoveni/români la valorile culturii naţionale, amputându-le viitorul şi obligându-le la rusificare continuă ca singură opţiune pentru supravieţuire. Cele câteva şcoli care utilizează grafia latină, în pofida unor presiuni greu de imaginat, sunt înregistrate ca şcoli româneşti, în care româna este considerată limbă străină.
Din păcate, chiar şi în haina grafiei latine, limba română continuă să fie hărţuită şi siluită. În 2003, în plin efort pentru înscrierea Republicii Moldova în circuitul firesc al integrării sale europene, la Chişinău a fost editat Dicţionarul moldovenesc-românesc al lui Vasile Stati. Dicţionar care nu demonstrează deloc existenţa unei limbi moldoveneşti diferită de limba română, ci dimpotrivă.
Scopul politic şi propagandistic este însă evident.
Eugen Coşeriu, autoritate ştiinţifică basarabeană în domeniul lingvisticii, recunoscută la nivel european şi mondial, consideră că “limba moldovenească” nu este decât “o fantomă lingvistică”: “Am povestit de multe ori... că până şi pe Sadoveanu (când a fost la Chişinău) au pretins să-l traducă în limba moldovenească. Se spune că Sadoveanu ar fi răspuns cu rostirea lui moldavă: Auzi, mişăii, sî mă traducî pi mini în limba me!”.
În ultimii ani au fost “recuperaţi” o serie de termeni din recuzita ideologiei staliniste a anilor 1930, prin care “duşmanii poporului” erau identificaţi ca “românizatori”. Un amplu serial – dintre multe altele – publicat în noiembrie şi decembrie 2006 de săptămânalul Comunistul de la Chişinău, oficiosul partidului de guvernământ, intitulat “Cum minoritatea etnică română românizează majoritatea etnică mol-
dovenească”, ne reaminteşte de atmosfera perioadei totalitare dintre cele două războaie mondiale. Dar vremurile par că s-au schimbat. De această dată nu mai este vorba despre subminarea unităţii frăţeşti dintre republicile Marii Uniuni Sovietice. Acum, limba română subminează statalitatea moldovenească.
Mars in Rusia sa le mangai fuduliile stapanilor tai.