De la politica bunei vecinătăți la politica vecinătății dușmănoase
14.12.2007
În Țara lui Voronin nici dracul nu mai înțelege ce se întâmplă. Puterea de la Chisinau a trecut la un război diplomatic pe față adresat familiei europene prin expulzarea a doi diplomați români.
De o perioadă de timp, R. Moldova se află în pragul unui declin de imagine ca stat democratic.
R. Moldova este concepută ca un stat cvasitotalitar în care se întrezeăresc tendințe de uzurpare a puterii democratice în mânile unui clan familial.
Politica promovată de președintele Voronin reprezintă un pericol la adresa securității naționale a R. Moldova. Da fapt, președintele Voronin reprezintă o amenințare la adresa valorilor democratice și intereselor europene la care aspiră societate moldovenească.
În acest moment, am revenit în istoricul an 2002, când era expulzat atașatul militar al României și era aproape semnat Memorandumul Kozak, doar că avionul rus a întârziat puțin cu aterizarea. Altfel, azi am fi fost un stat satelit la cheremul Kremlinului.
Totuți, suntem din nou puși în fața unei decizii ce se referă la destinul de mai departe al Republicii Moldova. Am încăput să fim conduși de niște staliniști ”reformați”. Staliniști care clocesc reforme fără fond și subjugă acest popor care vrea să inspire aer european! Tovarășul-general Voronin pare să fie un discipol a lui Vâșinski și Dzerjinski, iar poveștile cu democratizarea sau integrarea europeană sunt deja depășite. Dacă Voronin ar fi fost în zilele puciului din august 1991 de la Moscova, el l-ar fi substituit reușit pe ministrul sovietic de interne Pugo.
Preşedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin a acuzat România la Bruxelles de "agresiune permanentă" faţă de ţara sa. De fapt, tovarășul Voronin a acuzat România, primul stat care ne-a recunoscut independența și ne-a promovat interesele geostrategice de la Pactul de Stabilitate și Securitate Europeană până la Integrarea Europeană că agresează statul moldovenesc.
O aberație înfiorătoare!
Atacurile bolșevicilor moldoveni la adresa lumii libere se înscriu în logica asfixierii politice. Dacă bolșevicii moldoveni au inventat ”limbi” și ”popoare” de ce nu ar fi inventat și dușmani?
Atacurile bolșevicilor moldoveni vin în contradicție cu Planul de Acțiuni R.Moldova-Uniunea Europeană, a politicii de bună vecinătate.
Tovarășul Voronin, în dulcele stil kaghebist, atacă un organism parte al Uniunii Europene.
Tovarășul Voronin s-a descalificat total în fața centrelor de atracție eurooccidentale și a dinamitat relațiile R. Moldova cu comunitatea europeană.
Vladimir Voronin confirmă rolul de mascotă a Kremlinului pus să aprindă petarde antieuropene. El declanșează războiul împotriva României și a familiei europene.
Voronin și ministerul de externe și de Integrare Europeană îi declară pe doi diplomaţi ai ambasadei României la Chişinău persoane non grata pentru incompatibilitea activităţii lor cu statutul diplomatic deţinut.
MAIE din Moldova fără să dea explicații ce-ar fi încălcat cei doi diplomați, îi expulzează.
În alt context, la 11 decembrie, adică cu o zi înainte de-ai face persoane non-grata pe doi diplomați români, ministrul afacerilor externe și integrării europene A. Stratan s-a întreținut cu ambasadorul Federației Ruse în R. Moldova Valerii Kuzmin cu care a dezbătut relațiile R. Moldova cu Uniunea Europeană.
Despre ce fel de integrare europeană poate vorbi ministrul Stratan cu un oficial străin, statul căruia este în conflict de interese cu UE? Ce poate vorbi ministrul Stratan cu un oficial străin, țara căruia ține sub control o parte din teritoriul R. Moldova? Ministrul Stratan, care este un excepțional executant al tovarășului Voronin, se preocupă de Integrarea Europeană primind expertiza privind procesul integraționist european de la ambasadorul rus, adică de la Externele Rusești.
Bagă Kuzmin și Rusia vreo pilă la Bruxelles ca să fie luați moldovenii în trenul care duce spre Europa? Nu cred!
Deocamdată, căruța moldovenească a tovarășului Voronin scârțâie și, se pare, ne propune integrarea în spațiul eurasiatic, întrucât Uniunea Rusia- Belarus nu mai este la modă.
Adică, mai aproape de Siberii! Adică, pan-slavismul habotnic!
Unul din capii lumii interlope din Moldova,î n prezent stabilit la Moscova, Grigorii Karamalac zis Bulgaru pretinde că a suportat financiar campania comuniștilor lui Voronin din 2001, iar mai apoi a intrat în dizgrația bolșevicilor de la Chișinău.
Vladimir Voronin a avut multe promisini pe care le-a făcut alegătorilor săi, ca, mai apoi, să se dezică de toate. Cât îi va mai accepta minciuna și prostia, căci mie mi s-a făcut scârbă de teribilismul stalinisto-comunist dezlănțuit pe meleagurile noastre.
Începutul anului 2001 nu arată diferit față de finel anul 2007, doar că același partid mai deține pârghiile puterii. În perioada domniei sale, Vladimir Voronin a încercat să edifice din statul moldovenesc o Uniune Sovietică în miniatură, care imprimă tendința unui stat centralizat, multilingv și cu invenții grosiere staliniste de limbă și etnie moldovenească.
Timpurile s-au modificat, dar nu și generalul sovietic Voronin.
La instalarea în funcția de președinte de stat am rămas cu cele mai fierbinți subiecte care deranja puterea comunistă și de la începuturi: Mitropolia Basarabiei, etnonimul de român și glotonimul de limbă română, chestiunea cetățeniei române și problema vizelor românești pentru basarabeni.
Cea mai hărțuită misiune diplomatică a fost și rămâne cea românească. Misiunea a suportat toate invectivele, răutățile și paranoia ”conspirațiunilor și delațiunilor” din partea puterii comuniste de la Chișinău.
R. Moldova, iarăși, și-a modificat vectorii gopolitici. Din 2001 și până în prezent lupta pentru democrație, identitate și destin european continuă.
Domnia lui Voronin arată că stalinismul în formă brută activează la Chișinău în continuare, sub oblăduirea Kremlinului.
R. Moldova rămâne captivă în sfera de influență a Rusiei și a mentalităților socialismului glorios sovietic leninisto-stalinist.
Eu întreb, dar, cât va mai dura beția rusească?
26 comentarii
sa incercam s-o organizam.Oare s-or gasi curajosi?
"Nu avem nevoie de nimic altceva decât de înlocuirea ideilor rele prin idei mai bune. Aceasta, sper şi cred, va fi realizarea tinerei generaţii. Civilizaţia noastră nu este condamnată la pieire, cum afirmă Spengler şi Toynbee. Civilizaţia noastră nu va fi cucerită de spiritul Moscovei. Civilizaţia noastră trebuie să supravieţuiască şi va supravieţui. Va supravieţui graţie ideilor mai bune decât cele ce guvernează astăzi cea mai mare parte din lume, iar ideile acestea mai bune vor fi dezvoltate de tânăra generaţie".
NOI suntem tanatra generatie ............
se intreba cineva cine sa faca revolutie ijn MDA, raspunsul este foarte simplu.....NOI
cei care vedem clar si dintr-o parte situatia.
nu revolutie la sensul direct (nu inca),
ideile noi la alegerile viitoare infiintarea ONG-uri studentesti in moldova cu conducere din ro...............................atatea si atatea solutii.!!!!!!!!!!!!!!
ne lipseste un lucru MINUSCUL
u n i t a t e.........
penru calarasean:
ce tot spui acolo moldova este plina de mnti luminoase si treze dar sunt ingropate rabdare si voint, dar cel mai mult unitate.......
Eu am sa va sustin in toate !!!
Acum e timpul sa trecem la fapte sa nu mai amanam ,caci sfirsitul e aproape.....
raspuns>amputare
cred ca masarabia e canceroasa iar cancerul se reprezinta prin prezenta rusilor si "ukrairuslor" din ea. nu sperati degeaba, de ei nu scapam. un topor mie in cap daca nu-i asa cum zic eu.
asa ca daca doriti sa stati in kakat mai departe, duceti-va in moldova.
pe mine nu ma mai mira nimic din ce se petrece acolo.
dar o solutie buna totusi ar fi amputarea. adica extragerea partilor bune din moldova si introducerea lor in romania, cea mai simpla solutie.
una mai complicata ar fi extirparea celulelor canceroase (lichidarea rusilor si ukrorusilor), dar cu mentalitatea de azi a oamenilor, nu cred ca va fi, toti sunt niste fricosi, si nu vor nici sa recunoasca ca rusii sunt de vina de toate ce se intampla, si nu vor nici sa participe activ la actiuni violente armate.
lalala lalala lalala se poate vorbi mult, dar daca nu curge sange din bot degeaba vorbesti, sa nu zica cineva ca nu-i asa, sau daca-i asa las' sa dee un exemplu de solutionare nearmata a unui conflict interetnic, eu unu nu stiu, si nici nu imi inchipui.
singerean sune ca nu e de acord cu lozinca despre bratele de munca ale moldovenilor.....si de fapt nu are drepate...Caci incercati sa vedeti fiecare din voi c se petrce in tarisoara noastra....oamenii intr-adevar sun capabili doar sa execute....sa munceasc sase supuna cuiva.... vorbti de inteligenta asarabeana dar sincer sa va zicnu am observat-o la prea multi oameni de acolo....asa e firea moldoveanului sa se creada tare sidestept atunci cind se afla in mizerie din cauza propriei sa le prostii......sa-mi zica cinea aca in Moldova exista mai mult de 8% din totalul populatiei care ar putea fi numit inteligent in sensul occidental....relitatea e ca inerii din moldova si in materie de educatie s-au invatat doa sa exeute...sa invete pederosttot fara a sa se mai gindeasca ce invata sau de ce invata, sau macar daca merita sa se invete materia data..... inca din scoli ne privatizeaza de imadginatie, de initiatiatva....ne fac sa fim simple masini care se subordoneza orarbe unor reguli....iata cie sint tinerii nostri de acolo...... nuvem si nu cred ca cineva ar putea zice contrrul elite intelectuale, tineri cu initiativa, oameni liberi moral,energici,plini de opinii..... de asta sunt completde acord c oti icare considea moldovenii ca siple unelte demunc, ---caci cit de tare nuar durea realitatea asta si suntem......(cel putin93% din noi)....uite dovada cea mai recenta cititi mesajele de pe acest forum care vin de la cei care sint acum in .M .../.,vai eu nu prea sint un lider nupot sa ma afirm dar va ustin pe voi... sau ,,nu stati voi acei de acolo in fata la caulator,ci faceti ceva ,savedem si noi"(un calarashean )....etc...
Astfel opinia mea sincera e ca tara asta nu are nici un viitor atia tmp ct in ea nu traiesc minti si brate fara cap ....nu e de vina Voronin , nici Rosca.... sint de vina toti acei care traiesc acolo in tara aceia zi de zi, fara sa faca vre-o schimbare, acceptind sau pur si simplu neglijind ceia ce se intimpla -n jurul lor.....ce sa mai zici de revolutie...ce a mai zici de diferite Ong-uri, informarea populatie, petitii adrsate lui Basescu. nu se merita nici un efort caci, realitatea cea mai adevarata e ca lumea din R.M nici nu constientizeaza in ce mizerie traieste.si hir daca si-ar da seama tot ar inchide ochii....----une nu-i cap vai de picioare,"
exista totui o solutie!
solutia ar fi sa se instiuie un regim autoritar care insa nu ar incalca principiile gennerale ale democratiei....
sa vina la putere un om cu adevarat inteligent...care nu poseda inteligenta de care atit de mult se mindresc moldovenii nostri dar care de fapt e prostia lor cea mai mare...un astfel de om care sa faaca curatenie i tara asta un om gen Antonescu...care sa ii inee pe betii nostri moldoveni ca mai trebuie din cind in cind sa citesti presa....ca daca nu manifesti intiativa si spirit intreprinzator -vei muri de foame....sa-i invete ca putna istorie...sa-i invete ca e mai bine sa ei un 6 invatind decit un 10 cumparat....sa le inchida granita si sa-i lese sa moara de foame ca justa rasplata p-u faptul ca atunci cind a trebuit sa se pronnte pentru unire au tacut si au asteptatpomana din ceruri.....sa-i invete ce nseamna demnitte...ce inseamna limba ,istorie, constiinta nationala.....
si mult alt lucrui pe care moldovenii nici nu banuiesc ca exista, iar daca chiar si le conosc atunci au o cunostinta eronata sau superficiala cle mult .....
Cred foarte mult ca dupa atitea anu de juc sii tiranie, moldovenii au uitat sa stea cu capul drept.....iar cid ni s-a dat posibilitatea sa-ridicam noi am intrat in panic....nuam stiut ce sa facem cu aceasta libertate de aceia au fost alesi comunistii....ni s-a oferit democratia fara a ni se explica ce inseamna si ce presupune o adevarata democratie.....
nu pot decitcu regret sa ma gindesc la mizeria de acolo si cu o foarte mare uere constientizez ca odata cu trecerea timpului lucrurile merg spre regres...oameneii devin din ce in ce mai mediocri....nu se mai intimpla revolutia la nivel de mentalitate de care atit de entuziasmat vorbea profesorul meu de istorie....
Din acest punct de vedere vina pentru cele se intampla ii revine anume respectivului. Cine este acea parte, se va vedea. Biruie nu cel mai numeros, mai guraliv si mai smecher, dar cel mai smerit si mai drept in fata adevarului vesnic, al carui spirit vine ca o lumina inteleapta, ca un har nepretuit de la Dumnezeu.
Fratilor intru Hristos, sa fim mai intii corecti, drepti, multrabdatori si iertatori si Dumnezeu ne va da fiecaruia ceea ce meritam cu adevarat.
Incerc sa nu reactionez la tampeniile acestui cacat de Voronin, dar promit ca oriunde nu se v-a afla mormantul sau, la capatul lumii, v-oi ajunge acolo ca sa distrug ce pot, sa ma pis in aria sicriului ca sa se umezeasca mai bine pamantul si viermii sa-l distruga cat mai repede.Sa am conditii, ma cac chiar acolo, ca cine v-a trece sa stie ca aici zace un cacat.sa nu incerce sa se instaleze pe mormant ceva ca pot aparea inscriptii noi sau pur si simplu distrus ce-i acolo. E mai bine sa fie cremat si aruncat in vant cenusa sa,decat sa fie pus in mormant. Poate imbla cat doreste,cit vrea acum. Cind v-a muri insa v-oi avea grija ca mormantul sau sa fie plin de cacat.daca nu o fac pe loc, aduc un borcan de cacat, ca sa pot imprastia pe toata aria. Ca in lumea de acolo sa-ti amintesti Voronine ca esti un rahat si rahat ramai...
vi se pare ca traim in rai????????????????
depatre de casa mancare de rahat dusuri fara furtunuri, daca vrei saa faci ujn dus trebuie sa umbli dupa furtunul dupa tine, daca vrei la veceu trebuie sa iti iei colacul tau!!
ba fratilor si asta ete in bucuresti........unde ar trebui sa fie conditii mai bune . deci va sfatui sa incetati cu ideile ca cei din ro stau ca pe unt si isi tot dau cu parerea despre situatia intradevar coibila de acolo...
incercati sa faceti ceva cei de acolo si noi va vom sustine........
nu vad insa nici un post, cometariu sau articol cu propuneri clare de a modifica ceea ce se intampla. Saracul Chirtoaca incearca sa lupte, nu pot sa zic ca e singur, dar nu are destul sprijin din partea celor pe care ii priveste situatia creata - POPORUL.
Domnilor, cat trebuie sa mai taie cutiul din os, ca a ajuns destul de adanc?!
REVOLUTIE!!!!