Costul eurointegrării văzute de la Kiev

21.12.2007

Din păcate, noi nu avem parte din pragmatismul letonilor, care din perioada perestroicăi au optat pentru o Europă Unită și o comunitate euroatlantică. Nici spirit războinic similar georgienilor nu avem, pentru a reacţiona la provocările meșteșugărite de Rusia.

Și poate că nu posedăm nici măcar o viziune a costului de integrare europeană, viziune pe care au adoptat-o ucrainenii.

Poate că tipajul moldovenesc de-a fi peste tot și niciunde, exclusiv imaginar, mai răzbate în vremuri ”post-moderne”.

Ne cerem, obsesiv, să ajungem în Uniunea Europeană, dar nu vrem să teleportăm faptic UE în R. Moldova. Mai întâi de toate, UE înseamnă, aprioric, asumarea valorilor democratice, abia după care transfer de bunăstare.

Moldovenii noştri vor o viaţă mai bună pentru copiii lor. Şi chiar dacă sunt robi şi asupriţi în străinătate, nu vor renunţa la această viaţă, pentru că în ţara lor, pe lângă faptul că sunt asupriţi, mai trăiesc şi în mizeria pe care o menţin de atîţia ani comuniştii.

Recent am participat la un eveniment destinat rolului jurnalistului în lumea contemporană, care a avut loc la Kiev. M-au surprins discuţiile purtate cu o seamă de colegi din statele post-sovietice, cum ar fi Letonia, Georgia, Ucraina. Am înţeles că suntem mult prea departe de ceea ce înseamnă abordarea caracterului european. Și nu o Europă văzută strict geografic, ci o Europă a spiritului valoric.

Jurnaliştii au un rol indubitabil în promovarea valorilor europene și euroatlantice. Cel mai definitoriu avându-l, totuși, clasa politică și puterea. Spiritul Integrări Europene trebuie asumat de societate, autorităţilor revenindu-i un rol imensurabil: de capacitare a spiritului angajat . Mimarea sau specularea cu valorile și ideile europene ne va menține într-un cerc vicios și obscur emancipării noastre.

Am remarcat că societatea civilă ucraineană crede cu tărie că aderarea la Uniunea Europeană trebuie să fie privită pragmatic. Ucraina este o ţară mare și bogată, care ar putea deveni un membru strategic pentru UE. Și nu pentru că o spune marele vizionar geopolitic Zbigniev Brzezinski în studiile sale, ci pentru că așa crede elita politică de la Kiev.

Revoluţia orange din 2004 rămâne o busolă pentru Ucraina. Vectorul politicii sale externe rămâne a fi proeuropean și proeurotalntic. Chiar dacă clasa politică nu își mai are ecoul de altă dată receptat de societatea civilă, societatea per ansamblu și-a conturat o strategie proVest.

Întâmplător sau nu, dar, Ucraina asemeni R. Moldova se află ”sub lupa” Consiliului Europei de 13 ani. Nici până astăzi Kievul nu a reuşit să reformeze sistemul judiciar, să combată corupţia la nivel înalt, să asigure toate libertățile civice la justa valoare. Și aici ne asemănăm. Chiar dacă la Kiev democrații au intrat în legislativ en-fanfare în comparație cu noi, care mai suntem administrați de o stafie din trecutul totalitarist.

Kievul s-a lăsat cu impunerea unei administrații prooccidentale. Chiar dacă în Rada ucraineană unii deputați au sustras de la colegi cartele de vot. La Kiev ne doream să nu fie hoțit și viitorul ucrainean. La Chișinău ne dorim să nu fie hoțit viitorul nostru. Până la urmă, acasă, am aflat că Ucraina a ajuns pe mâni de premier euroocidental, în persoana Iuliei Timoșenco. Să se apropie ideea europeană mai aproape de noi?!

Și noi, alături de ucraineni, așteptăm să coboare Europa în stradă.

Între opțiunea Est și Vest - liniile de tren nu modifică spiritul și valorile...!