ANCA AUGUSTA: Relaţia dintre România şi Moldova nu poate fi doar una de vecinătate, ci şi una de frăţietate

22.12.2007

Interviu cu Anca Augusta, director general al Universităţii „Tibiscus” din Timişoara şi preşedinte al Uniunii Fundaţia „Augusta”

În decursul celor aproape 15 ani de existenţă, Uniunea Fundaţia „Augusta” s-a remarcat constant prin contribuţia la formarea profesională a numeroşi tineri, prin faptul că sprijină activ funcţionarea Universităţii Tibiscus din Timişoara. Dar nici pe departe nu este acesta singurul obiectiv al fundaţiei. Portofoliul acesteia cuprinde şi numeroase manifestări ştiinţifice şi culturale, iniţiate şi organizate, în special, în vederea strângerii legăturilor cu românii de pretutindeni, dar preponderent cu cei din imediata apropiere a României.

În acest sens, Uniunea Fundaţia „Augusta” este participant şi sprijinitor activ în organizarea Congresului Românilor de Pretutindeni, ajuns în anul 2007 la a 16-a ediţie, cadru emoţionant de întâlnire între români din Ungaria, Serbia, Muntenegru, Republica Moldova, Ucraina (Bucovina de Nord) şi nu numai. La fel, sprijină Organizaţia Studenţilor Basarabeni în organizarea Zilelor Basarabiei, ajunsă anul acesta la a VIII-a ediţie.

Una din cele mai importante realizări ale fundaţiei este totuşi Editura „Augusta”, care prezintă un palmares impresionant, peste 500 de titluri şi foarte multe premii şi diplome de excelenţă (printre care Premiul pentru Poezie al Academiei Franceze în 2002 şi alte două premii ale Academiei Române). Dacă e să vorbim despre sprijinul acordat comunităţilor româneşti, nu putem spune decât că acesta este unul maxim. Aici se tipăreşte o bogată varietate de carte cu autori români din afara graniţelor României, dar şi almanahul „Apă Vie”, care se distribuie gratuit românilor de pretutindeni şi care în acest an a ajuns la al 8-lea număr.

Toate aceste lucruri frumoase poate s-ar fi realizat mai greu fără prezenţa mereu zâmbitoare a preşedintelui uniunii, doamna Anca Augusta, cadru didactic, istoric, dar mai ales român.

- Numele dumneavoastră este strâns legat atât de Editura „Augusta”, cât şi de Uniunea Fundaţia „Augusta”, ambele cunoscute în România, dar nu numai, datorită sprijinului activ oferit de organizaţia ce vă poartă numele comunităţilor româneşti din afara ţării. Şi basarabenii au beneficiat de multe ori de susţinerea dvs., mai ales tinerii studenţi din Timişoara. V-aş întreba ce vă leagă de Basarabia, de unde izvorăşte dragostea pentru românii de dincolo de Prut?

- De mai multe ori am fost întrebată despre aceasta şi nu-mi este greu să spun, dar este o poveste a familiei mele. Mama mea era din Dobrogea, din Isaccea. În timpul primului război mondial s-a refugiat, împreună cu bunica şi străbunica mea, pe teritoriul Basarabiei. Au fost evacuaţi, de fapt, din Isaccea. Mama era fetiţă pe atunci. La un moment dat au pelerinat prin diferite localităţi din sudul Basarabiei, iar la Ismail l-a cunoscut pe tatăl meu, care era în Armata Austro-Ungară, din Ardeal fiind, de la Blaj, căzut prizonier la ruşi. Ei erau repartizaţi să lucreze, ca prizonieri, la diverşi deţinători de pământuri. El a nimerit să lucreze la un învăţător. Tatăl meu, fiind şi el învăţător, a fost lăsat în semilibertate şi a avut astfel prilejul să se cunoască cu mama, care avea 15 ani. S-au căsătorit în 1918, la Ismail. Tot în sudul Basarabiei, teritoriu aflat în prezent în Ucraina, s-a născut şi sora mea mai mare. În 1921 s-au întors la Blaj, de unde era tatăl meu.

De când eram copilă, povestirile din Basarabia, despre oamenii de acolo, despre locuri şi mai ales cântecele din zonă m-au impresionat şi mi-au fost foarte apropiate. Din această cauză, şi poate şi datorită faptului că sunt profesoară de istorie, am simţit pentru Basarabia o atracţie specială. Dar, după cum se ştie, înainte de 1989 nu am avut prilejul să merg în Basarabia, nici în URSS. Aşa că după 1989, când a început podul de flori, bătălia pentru unirea cu ţara, pentru limba română, aveam nişte emoţii speciale de fiecare dată când auzeam ştiri despre ceea ce se întâmpla acolo. Îmi plăcea foarte mult activitatea scriitorilor, a unora dintre jurnalişti, a intelectualilor, în general, care au simţit că trebuie să se facă ceva ca istoria zbuciumată să fie schimbată şi să se ajungă la normalitate.

În ceea ce priveşte relaţia mea cu tineretul din Basarabia, aş vrea să spun că mulţi au venit ca studenţi la noi, de când am înfiinţat Universitatea Tibiscus. De la bun început, în politica pe care am introdus-o în activitatea universităţii, se regăsea şi problema sprijinului acordat tinerilor, care nu au acces la învăţământul superior românesc pe baza burselor. Am acordat la început scutire totală de taxe, ba mai mult, aveam cămin şi erau cazaţi gratuit, nu trebuia decât să-şi asigure existenţa. Desigur, lucrurile s-au mai schimbat, pentru că cheltuielile de întreţinere a activităţii universităţii au devenit tot mai mari, în condiţiile în care numărul de studenţi a scăzut, pentru că, între timp, statul a privatizat şi universităţile de stat, în cea mai mare parte, acestea având mai mulţi studenţi cu taxă decât fără. Aceasta a fost o lovitură care s-a dat învăţământului privat, pentru că noi altă sursă de venit nu avem decât taxele, pe care trebuie să le gospodărim cât mai bine. Noi am rămas să ne luptăm singuri cu problemele şi nevoile studenţilor, ale cadrelor didactice angajate. Aşa am ajuns la concluzia că nu mai putem să asigurăm gratuităţi studenţilor care vin din Basarabia, aplicăm o reducere de 25% celor care vin la noi şi le acordăm sprijin în diverse situaţii.

Cu Organizaţia Studenţilor Basarabeni am avut relaţii încă de la început. Când au avut de gând să se asocieze, au venit la mine să-mi ceară sprijinul şi l-am acordat cu tot dragul. Ulterior, la toate manifestările anuale am fost alături de ei şi i-am ajutat atât cât am putut, poate nu în măsura în care aş fi vrut, dar pentru ei e important să ştie că este cineva pe care se pot baza. Îi cunosc pe toţi cei care au fost la conducerea organizaţiei şi îi reîntâlnesc cu plăcere.

- Editura „Augusta” face mult pentru promovarea literaturii noastre de peste Prut, numeroşi iubitori ai condeiului din Basarabia tipărindu-şi operele aici, dacă nu mă înşel le editaţi cărţile gratuit. Ce vă mai îndeamnă să faceţi astfel de gesturi nobile?

- Legături atât cu românii din afara graniţelor, dar şi cu cei din interior, bineînţeles, am stabilit încă din 1994, când am constituit Uniunea Fundaţia Augusta, ulterior creând Editura Augusta. De atunci am început să cunoaştem mai de aproape scriitori români din Basarabia, Bucovina de Nord, din Serbia şi din alte părţi. Apoi de-a lungul anilor s-au tot strâns, numărul de cărţi publicate la noi a crescut, la fel şi participarea la multe din manifestările care au avut loc la Chişinău, Cernăuţi sau în Serbia, la românii din Voivodina, din Uzdin sau din Pancevo, unde este Casa de Presă şi Editură „Libertatea” etc.

Sigur editura noastră nu este o editură mare, dar ca şi calitate ne putem compara cu orice altă editură. Foarte mulţi din autori nu au ajuns în România până n-au apărut la Ed. „Augusta”. Chiar şi la această oră avem zeci de manuscrise în portofoliul nostru şi poate vom reuşi să le publicăm pe toate. Ne vom strădui, ca atunci când avem prilejul să ne întâlnim la manifestări comune, să venim cu ceva pregătit special, ca să facem mici bucurii celor care le-au creat.

Autorii din Basarabia au fost publicaţi numai gratuit şi suntem singurii care am făcut acest gest pentru ei. Publicăm pentru cei care ni-i recomandă Uniunea Scriitorilor din Moldova, mai ales academicianul Mihai Cimpoi, care ne este foarte apropiat. Dar sunt unii autori care au apărut de mai multe ori şi nu putem să îi publicăm tot pe aceiaşi, acesta a fost motivul pentru care am rugat ca măcar să desfacă cartea prin mijloace proprii, ori să vină cu o contribuţie la tipărirea cărţii. Materialul este scump, noi avem norocul că am ajuns să avem o colaborare cu o tipografie şi dacă nu putem tipări mai ieftin, măcar nu le facem mai scump şi în termen scurt. Majoritatea editurilor sunt comerciale. Noi avem încă bunul-simţ să ne păstrăm în acest mod. Cât timp vom rezista astfel, nu ştiu.

La fel, am participat de fiecare dată prin donare de cărţi, chiar şi carte veche, mai ales că prin anii ’90 Biblioteca Naţională din Chişinău avea doar 18% carte românească. Şi sigur că era nevoie să facem asemenea donaţii. Dar nu întotdeauna avem ce îşi doresc ei. Donaţiile se fac din surplus.

- Cum vă explicaţi faptul că nici în relaţiile oficiale, nici în cele informale România şi Republica Moldova nu au reuşit încă să depăşească condiţia de simple „ţări vecine”?

- Pe mine mă doare asta şi cred că pe orice român de bună-credinţă îl doare această situaţie. Iar când văd că se fac atâtea greşeli, mă deranjează. Cred că dacă s-ar fi trecut cu mai multă uşurinţă peste anumite aspecte, dacă s-ar fi dat mai simplu cetăţenia română celor care vin din familii ce au avut această cetăţenie, lucrurile ar fi stat cu totul altfel în ceea ce priveşte relaţia noastră. Eu ştiu că în Republica Moldova sunt destule persoane care nu vor acest lucru, dar mă doare să văd că acestea nu înţeleg că relaţia dintre România şi Moldova nu poate fi doar una de vecinătate, ci şi una de frăţietate.

- Fundaţia „Augusta” este un participant şi sprijinitor activ în organizarea ultimelor cinci ediţii ale Congresului Românilor de Pretutindeni, Zilelor Basarabiei, dar şi a altor manifestări culturale ce promovează spiritul naţional. Câtă importanţă mai are totuşi sentimentul identităţii naţionale în prezent, când diferenţele etnice tind să se diminueze datorită globalizării?

- Vreau să spun că pe mine acest fenomen al globalizării mă deranjează, datorită faptului că mi se pare că se încearcă să se elimine apartenenţa naţională a tuturor şi aceasta nu este corect. Nu poţi să rămâi al nimănui sau al lumii întregi. Noi facem parte din această omenire, dar avem o istorie, avem o tradiţie, o limbă, o cultură şi nu se poate să le lăsăm să dispară. În plus, câtă vreme există două state care continuă să vorbească aceeaşi limbă, chiar dacă în Moldova unii încearcă să o numească limba moldovenească, şi au aceeaşi istorie, cultură, este inadmisibil să se considere că nu facem parte din acelaşi neam. Este deranjant să remarci atitudinea diferită a unor reprezentanţi ai vieţii politice internaţionale faţă de aceeaşi problemă trăită de două naţiuni diferite. Mă refer aici la Germania, şi anume la reîntregirea ei, şi la faptul că se consideră drept ce s-a întâmplat cu cele două ţări constituite din acelaşi popor german, dar nu mai este valabilă existenţa şi pentru noi a aceleiaşi realităţi.

- Ce proiecte culturale mai aveţi de implementat pe viitor pentru comunităţile de români din ţările vecine?

- Continuăm ce am început. Am avut un an în care nu a apărut Almanahul „Apă Vie”, care aducea tot felul de ştiri, făcea legătura între românii din jurul graniţelor României. Anul acesta am reluat publicarea almanahului. Sigur că avem nevoie de colaboratori, astfel încât să fim cu lucrurile la zi, există amintiri sau acţiuni actuale care ar merita să fie cunoscute. La fel continuăm publicarea de cărţi, chiar am avut recent lansare de carte la Salonul Naţional de Carte, organizat de Biblioteca Naţională de la Chişinău, unde am participat cu cărţi recent apărute la Ed. „Augusta”: o carte a lui Alexe Rău, directorul Bibliotecii Naţionale din Chişinău, a lui Vlad Zbârciog, membru al Uniunii Scriitorilor, fiind basarabean, a unui alt autor, Iurie Bojoncă, plecat în Italia să muncească, dar este poet român, născut în Basarabia şi probabil că acolo se va întoarce. Deci, continuăm acest lucru, pentru că ne simţim bucuroşi şi mândri, totodată, când autorii îşi văd cărţile cu mare emoţie şi când pot să se prezinte cu aceste cărţi în faţa cititorilor de acolo.

Apoi vom continua cu dl Adrian Dinu-Rachieru, care este consilierul editorial al Editurii „Augusta”, să participăm peste tot în ţară unde sunt manifestări de acest gen. Dânsul este un apreciat critic şi scriitor, dar, mai ales, un bun român care acţionează cu tragere de inimă pentru ca legăturile cu românii de pretutindeni să se păstreze. El are o justificare şi mai puternică, mama lui era chiar născută în Bucovina de Nord, în apropiere de Cernăuţi.

În acest sens, am avut recent Congresul organizat de Asociaţia „Astra Română” pentru Banat – Porţile de Fier şi Românii de Pretutindeni, al cărei preşedinte este Înalt Preasfinţia Sa Nicolae Corneanu, Mitropolitul Banatului şi Caransebeşului, şi din al cărei comitet de conducere fac şi eu parte şi pe care îi sprijin de ani de zile de câte ori pot, pentru a putea aduce oameni de cultură din zonele locuite de români, dar şi intelectuali de seamă care pot vorbi despre istoria noastră comună.

- Ştim cu toţii că în afara graniţelor României, chiar în proximitatea ei, se află numeroase comunităţi de români, mai mult sau mai puţin recunoscute. Legat de acest aspect aş vrea să vă întreb, din contactele avute până acum, dacă aţi identificat anumite similitudini între problemele cu care se confruntă aceste comunităţi sau fiecare dintre ele are probleme cu un anumit specific?

- Sunt şi similitudini, şi deosebiri, fiecare zonă vine cu problemele ei. În unele zone, faptul că se zbat să-şi demonstreze românitatea, apartenenţa la poporul român este considerat ceva jignitor pentru populaţia majoritară, de exemplu pe zona Timocului, dar şi în Ungaria, Bulgaria. Acolo unii nici nu se consideră măcar români. Apoi, noi am observat acest lucru la faţa locului, iar în Ucraina e parcă şi mai greu ca în Basarabia.

- Ar trebui sectorul ONG să se implice mai activ în viaţa românilor din străinătate?

- Sigur că da, orice mijloc prin intermediul căruia pot să se implice în organizarea unor evenimente, cu rolul să orienteze oamenii spre realitate este bun. Dar eu cred ca toată intelectualitatea, de orice orientare ar fi, ar trebui să-şi facă datoria, în sensul că şcolile trebuie să fie focare de cunoaştere a istoriei reale, de cunoaştere a tradiţiei şi de dezvoltare a sentimentului naţional, de apartenenţă la o naţiune. E nevoie ca scriitorimea de limba română să fie mereu în mijlocul oamenilor, a tineretului, ca să stimuleze utilizarea limbii române în comunicare, sigur că ea trebuie ajutată să-şi publice cărţile.

Din acest motiv, de fiecare dată, în discuţiile mele cu tineretul basarabean le recomandam să se întoarcă acasă, în Basarabia, pentru că de asta e nevoie acolo, de vorbitori de limbă română, de cunoscători ai tradiţiei, a istoriei, a culturii româneşti şi de oameni care să ştie de ce trebuie să păstreze legătura permanentă între cele două ţări româneşti aflate de o parte şi alta a Prutului. Tineretul trebuie să construiască România viitoare. Dar, din păcate, sunt mult prea puţini tineri care mai gândesc ca mine, am senzaţia că tineretul percepe ca fiind depăşit sentimentul de patriotism, de românitate, frăţietate. Până când încă mă emoţionez atunci când ascult oameni de dincolo de Prut vorbind despre faptul că sunt români este bine, dar mi-aş dori ca şi tinerii să simtă la fel.

Mă bucur sincer că mai există în Moldova presă scrisă şi vorbită care îşi pune problema tranşant, exact aşa cum se cuvine. Pentru că trebuie să se spună cu voce tare, nu tot timpul să fie ascunsă apartenenţa la acest neam.

- Vă mulţumim pentru timpul acordat.