Adrian Cioroianu afirmă că România nu vrea să se abată de la intensificarea relaţiilor cu Republica Moldova
24.12.2007
Consulatul României la Chişinău a inaugurat ieri, oficial, noul sediu. La ceremonie a participat şi ministrul român de Externe, Adrian Cioroianu.
Potrivit agenţiei Flux, Adrian Cioroianu a menţionat că statul român va continua să presteze servicii consulare calitative şi îi va sprijini în continuare pe cetăţenii moldoveni prin acţiuni concrete. „Este de datoria părţii române să presteze servicii consulare cetăţenilor Republicii Moldova, nu numai cantitativ, dar şi calitativ, iar inaugurarea acestui sediu este o dovadă în acest sens”, a spus Adrian Cioroianu.
El a precizat că vizita sa la Chişinău trebuie să fie percepută ca un semn al priorităţii pe care România o acordă dezvoltării relaţiilor bilaterale cu Republica Moldova, în interesul cetăţenilor ambelor state, indiferent de evenimentele politice care au loc. „Pentru România, intensificarea relaţiilor cu Republica Moldova reprezintă o prioritate de la care, în niciun caz, nu vrem să ne abatem”, a menţionat şeful Diplomaţiei române.
Întrebat de jurnalişti dacă are prevăzută o întâlnire oficială cu omologul său moldovean, Cioroianu a răspuns că „oricând îi va face plăcere să discute, în cadrul unei întâlniri, cu Andrei Stratan, despre toate aspectele referitoare la relaţiile dintre cele două state”. „Îl rog pe colegul meu Andrei să dăm jos acest zid al neîncrederii şi suspiciunii, ce pare a se ridica pe Prut. Am luat notă cu o preocupare profundă de decizia autorităţilor de la Chişinău de a declara persoana non grata doi diplomaţi din cadrul Ambasadei României, însă am decis să nu reacţionăm simetric, încercând să vă transmitem decizia noastră fermă de a nu încuraja o congestionare în relaţia noastră, de a nu pune nicio cărămidă în zidul de neîncredere şi suspiciune”, a subliniat Adrian Cioroianu.
Potrivit ambasadorului României în Republica Moldova, Filip Teodorescu, cheltuielile suportate în 2007 de Consulatul român din Moldova au constituit peste 1,5 milioane de euro. Se preconizează că, în urma inaugurării noului sediu al Consulatului român, numărul vizelor oferite zilnic va depăşi cifra de 1000, faţă de 400, cât era până în prezent. „Noul sediu va avea 60 de angajaţi, 25 de terminale pentru vize on-line, iar 15 ghişee vor fi destinate, exclusiv, pentru lucrul cu solicitanţii de vize şi nicio persoană care va ajunge aici nu va pleca fără a obţine o justificare în scris”, a mai spus Filip Teodorescu.