Rețelele de mistificare ale identității europene – în interesul cui?

07.01.2008

Buna vestire ”europeană” se amână. Feed-backul acestui basm constă în creditarea ”împăratului roșu” colțuros care multiplică mânia prin fraze de exprimare isterică la adresa statelor, instituțiilor și persoanelor ce și-au asumat spiritual demersul european și,totodată, netezesc intensiv cărarea spre Bruxelles a Moldovei.

Nu o dată am expus prin argumente că promovarea ideii europene de către instituțiile statului este prost organizată și de paradă. Europa și integrarea europeană au dat bine ca imagine (baner) politică pentru guvernarea comunistă. S-a speculat cu o idee nobilă?!

Având o mentalitate rudimentară sovietică, puterea comunistă, prin reprezentanții săi de seamă, a dezvoltat un limbaj al școlii staliniste, limbaj menit să deterioreze și să discrediteze relația cu România. Succesele R. Moldova în drumul european au fost obținute cu ajutorul Bucureștiului: PCSESE(membru cu drepturi depline), CEFTA, etc.

În acest moment, relaţiile cu România au devenit extrem de tensionate, cu tot felul de acuze, invective și măsuri proferate de reprezentanții oficiali de primă mână de la Chişinău la adresa Bucureștiului, precum şi numeroasele manifestări antiromâneşti ale autorităţilor şi presei afiliată guvernării din spaţiul moldav.

Din ”avocatul natural” statul român a fost transformat în ”agresorul proxim” al Chișinăului. Cât de complementare sunt noțiunile și cum sunt împărtășite, doar puterea comunistă de la Chișinău le poate argumenta!

Experimentul european pentru R. Moldova

Ministerul de externe de la Chișinău și-a însușit și dimensiunea europeană, iar misiunea acestuia de-a se preocupa strict de relațiile externe ale statului au intrat și în sfera politicii interne.

Pentru că Integrarea Europeană, mai repet, gestionează organizarea internă a statului, care trebuie să își desfășoare reformele în conformitate cu legislația europeană.

În schimb, R. Moldova are o instituție care pe lângă faptul că promovează imaginea statului în plan extern, transmite mesaje și coordonează cu actorii internaționali teme strigente la nivel global, continental și regional, aceasta se mai ocupă și de reforma internă.

În Departamentul Integrării Europene există un mănunchi de persoane care își exercită funcțiile la nivelul simțului comun și a directivelor venite din aparatul central al Guvernului. Până în prezent nimeni nu știe care este misiunea departamentului, cu ce programe și strategii a fericit norodul, ce instrumente utilizează în implementarea standardelor europene în viața social-economică a republicii.

Pe pagina electronică a Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene nu descoperim nici o adresă sau măcar o rubrică care ar explica conținutul preocupărilor de integrare europene prin fondurile rezervate pentru dezvoltarea ”Bunăi Vecinătăți”. Mai ales cele ce se referă la proiectele transfrontalieră din perspectiva R. Moldova-România.

Statul moldovenesc a adoptat decizii contradictorii în promovarea și implementarea Idealului Europei unite. Acestea au fost adoptate după dispoziția președintelui moldovean și mai puțin s-a ghidat pe o strategie bine elaborată și asumată. Vechil model al economiei dirijiste de stat se aseamănă, pe undeva, cu actuala abordare politică economică a statului moldovenesc.

Cineva, parcă, dorește din răsputeri să picăm examenul în materie de ”integrare europeană”.

R. Moldova are până în prezent o organizare teritorial-administrativă hipercentralizată, bazată pe sistemul vechi sovietic de raioane. Mult vociferată regionalizare a republicii a fost lăsată de izbeliște de către administrația centrală de la Chișinău.

Descentralizarea și desconcentrarea teritorială a fost amânată sau chiar scoasă de pe agenda guvernamentală. S-a produs în fapt o verticalizare a structurii de stat. Dacă e să luăm în atenție sistemul vertical al socieății îl regăsim și-n gestiunea societății civile moldovenești, care își au umbrela Centrului Contact,- organizație care asigură informațional și financiar buna dezvoltare a democrației. Și nu este singura. Practic, o emancipare socială pe orizontală lipsește în spațiul dintre Nistru și Prut.

Pe de altă parte, costurile exagerate pe piața imobiliară care se aseamănă mult cu cele din Belgia, controlul din partea statului a exprimării societăților comerciale, lipsa unor investitori strategici în ramurile industriale ce ar facilita dezvolatrea -sunt teme care nu au încă un răspuns.

Unde s-a pomenit ca într-un stat care își dezvoltă o democrație participativă și se pune accentul pe autonomia locală –administrația din Chișinău, orașul care alocă cele mai multe resurse financiare în bugetul de stat, să se milogească în fața autorităților centrale pentru a i se oferi banii nacesari?

Guvernarea comunistă depune eforturi considerabile pentru limitarea influenței opoziției și sancționarea liderilor legitimați. Întrucât, administrația locală nu poate fi subordonată, ea urmează a fi ”strangulată” financiar și supusă oprobiului public.

Comunism cu fața umană nu există, ci este un truc fățarnic, totalitarist lansat tot de comuniști!

Comunismul este un blestem ce compromite însăși ideea de democrație și libertate!

Esența jocului cu istoria și credința

Promovarea modelului de societate este într-o directă relație cu războiul ”identitar” și ”confesional” dezvoltat în spațiul dintre Prut și Nistru.

Dosarul ”identitar” și ”confesional” sunt niște algoritmi cu bătaie lungă pentru societatea moldovenească. Ecuația lansării și insistării necondiționate pe tipaje și formulări socio-lingvistice și somatice din arsenalul mentalului sovietic constau în perpetuarea stării de facto, în care persistă probleme litigioase în societate.

Izbucnirea conflictelor de origine identitară și confesională și poziționarea puterii într-o anume tabără arată faptul că R.Moldova nu este dispusă să-și asume un model de societate euro-occidental și o identitate europeană.

Campania administrată de oculta mediatică afiliată puterii comuniste vrea să scoată în evidență vechiurile invenții comuniste că în acest spațiu elementul slav este predominant în raport cu romanitatea și angajarea spirituală la religia ortodoxă pan-slavistă este motivată.

Politologul pan-slavist Alexndr Dughin a lansat prin anii 90 teoria sprijinului acordat de Occident, în speță a Vaticanului și Bisericii Greco-Catolice, pentru mișcările naționale și extinderea rolului lor, inclusiv prin Mitropolia Basarabiei.

Nu în zădar, în disputa dintre Biserica Ortodoxă Română și Patriarhia Rusă, mass-media din Rusia și pro-rusă din Chișinău a susținut cu vehemență că Bucureștiul ortodox se află la cheremul Vaticanului catolic.

Și nu întâmplător i s-au adus diverse acuze Patriarhului ortodox Bartolomeu al Constantinopolului. Lovind în Mitropolia Basarabiei puterea de la Chișinu de fapt a lovit în Europa și în tendința de asumare a unei identități europene. Pentru că astăzi creștinătatea ortodoxă este alături catolicismul apusean, iar Roma fiind întemeietoarea culturii și civilizației europene ce își găsește expresia institușionalizată în Uniunea Europeană.

În alt context, simbolistica comunistă și identitatea ”moldovenească” scoasă la tarabă de puterea comunistă poate să însemne faptul că R. Moldova își mută vectorii geopolitici sau că își propune construcția unei identități artificiale, tocmai pentru a dinamita teza ”consolidării statalității moldovenești” într-o lume modernă.

Edificarea de statui și monumente dedicate revoluției ”proletariatului comunist” reflectă reflexul de neputință a puterii comuniste în afirmarea sa la nivel de democrație și relevă un reflex al educației totalitare, în care a staționat elita politică care deține pârghiile guvernării.

Comunitățile de moldoveni din Rusia și pericolul apariției unei rebeliuni antioccidentale este un alt subiect lansat pe piața informațională și mediatică moldovenească. Rusia reprezintă o piață exclusiv de muncă pentru cetățenii moldoveni, iar tentativele de a-i imprima o coordonată ”conspirologică” și necontrolată de ordinea constituțională este o altă tematică dezvoltată de laboratoarele strategice în slujba Imperiului de la Răsărit. Nu o singură dată, profesori ruși cunoscători ai limbii române sau moldoveni reveniți la baștină după mulți ani s-au arătat uluiți că în trenurile tixite cu cetățeni moldoveni, care îi readuc acasă, există o atitudine antirusească, o atitudine ostilă față de statul în care își câștigă simbria. Moldovenii în Rusia se simt exploatați și de categorie inferioară în comparație cu națiunea titulară și resimt pe propria lor piele ”politica fraternă tradițională” a statului rus.

Explicația aflării lor pe teritoriul rus este simplă: asigurarea materială a familiei și de viitor.

Afirmarea identității și confesiei se manifestă prin adoptarea și promovarea unui modelul de societate. R. Moldova încă nu știe cum să se manifeste, pe ce cale să alunece: pe cea a aportului de cultură sau al avortului de cultură...

Eșecul transnistrean și axa Est-Vest

Inițiativele prezidențiale de reglementare al diferendului transnistrean au reluat preocuparea guvernării pentru dezbaterea temelor de referință națională. Când puterea comunistă de la Chișinău vrea să ia o menopauză și să evalueze ulterioara raportare la un anumit centru de putere, ea lansează proiecte de ”mare frământare națională”.

Moldova a tot încercat să convingă Kremlinul cu n-are nici o atribuție cu politica euroatlantică, ci strict marșează pe una pro-europenistă doar pentru imaginea care dă bine politic și electoral.

Chișinăul a obosit să speculeze cu ”neutralitatea sa permanentă”,- o variantă extrem de proastă pentru destinul său întortocheat. El compare în fața opiniei publice ca o mârțoagă biciuită și siluită de stăpân, dar care nu renunță la acesta. Soluția cu ”neutralitatea permanentă” este astăzi strâns legată cu insecuritatea statului.

Metropola tradițională Rusia continuă să insiste pe o revenire certă a R. Moldova în sfera sa de influență cu statutul deja acceptat de satelit. Laboratoarele geostrategice au sugerat prin vocea fostului consilier prezidențial Modest Kolerov ca Moldova să renunțe la simbolistica sa națională și să revină la alfabetul chirilic, iar Voronin a și scos ”păsărica” din gură referitor la semnele naționale.

Pe de altă parte, enclava transnistreană consideră că R. Moldova nu este pregătită de reluarea negocierilor. Tiraspolul susține că puterea de la Chișinău trebuie să-și ceară scuze față de ”agresiunea din 1992” ca să poată conta pe o înțelegere din partea malului stâng al Nistrului. Rusia și enclava separatistă controlată de Moscova încearcă să impună un joc în care să aducă Chișinăul pe brânci.

Dosarul transnistrean este distinct de fenomenul Kosovo. Exploatarea dosarului diferendului transnistrean în directă raportare cu cel kosovar este o pistă falsă pe care insistă atât regimul separatist de la Tiraspol dar și conducerea de la Chișinău. Cele două teme se asemuiesc doar prin prisma abordării de îngrădire a occidentalilor, întrucât n-au pătruns în detaliile acestora. În schimb, balcanii vestici au înțeles logica promovării opțiunii euroatlantice în comparație cu cei de la Chișinău.

Republica Moldova a constituit întotdeauna pentru Rusia un cap de pod extrem de important pentru interesele strategice ale Moscovei. Statul dintre Nistru și Prut se află în prezent pe linia de real front al unui nou tip de război rece. Frontul nu este deschis doar pe teritoriul R. Moldova, ci cuprinde întreg istmul ponto-baltic, centura de apărare euro-atlantică şi se concentrează în sud, la Gurile Dunării extinzându-se şi de asupra Mării Negre. Alianța Nord Atlantică reprezintă o şansă imensă pentru R. Moldova de a ieşi din zona marginală a lumii civilizate. În acelaşi timp, trebuie să luăm în seamă, ipotetic, şi riscurile careapar odată cu asumarea vectorului euroatlantic pentru un stat aflat în zona gri. Dar cultura euroatlantică ar spori securitatea spațiului moldav, a populației, a cetățeanului simplu.

Astfel, transformarea instituţiilor ar putea să aibă loc în baza unei culturi instituţionale occidentale pe care dorim să o adoptăm. De la instrumentul IPAP(Planul individual de acțiuni R. Moldova-NATO) la o abordare tranșantă de accedere în structurile euroatlantice reprezintă valorificarea optimă a avantajelor de afirmare plenară a R. Moldova într-un cadru comunitar și o soluție de asigurare a securității și stabilității sale.

România, prin poziția adoptată de Președintele Traian Băsescu, și-a exprimat poziția oficial față de includerea Republicii Moldova în pachetul țărilor din Balcanii de vest în ceea ce privește aderarea la Uniunea Europeana.

Pe de altă parte, reprezentantul UE în teritoriu Kalman Mizsei însă a afirmat că statul moldovenesc trebuie să se mulțumească cu Politica Europeană de Vecinătate. Miszei a expus faptul că UE reprezintă forța cu cea mai mare atracție pentru Republica Moldova, deși dorința de integrare europeană a Chișinăului vine pe fondul creșterii euroscepticismului în rândurile opiniei publice din țările membre și al dorinței europenilor de a nu se mai cheltui fonduri pentru primirea unor noi state.

În aceste condiții, Republica Moldova trebuie să se mulțumească cu Politica de Vecinătate oferită de Bruxelles și să ducă la îndeplinire planul de acțiune convenit cu UE în baza acestui instrument.

Practic, reprezentantul UE Mizsei, al cărui stat natural- Ungaria și-a propus să devină un nou ”avocat” al Chișinăului în procesul de integrare europeană, îi propune R. Moldova să se resemneze, dând din mânuță cu batista...

Și-a atins oare Europa limitele influenței? Eu, unul, nu prea cred. Chiar dacă am putea spune că SUA și UE nu au avut o politică coordonată pentru Europa de Est și au recreat ceea ce în perioada URSS politic era desemnat ca ”străinătate apropiată”.

Mitul ”cetății asediate” în gestionarea ”banerelor” politice

R. Moldova nu are o strategia de plecare al acţiunilor sale pentru atingerea unor rezultate concrete de perspectivă. Guvernarea trăiește mitul cetății asediate, care își schimbă banerele pentru a rămâne intactă și a fi ocolită de curenții externi. O cetatea izolată de ochii lumii devine pradă bolilor și se sufocă în ”neutralitate permanentă”. R. Moldova este astăzi un actor perdant în asigurarea stabilității și securității în regiune, îngrădită la Est și Vest.

Acuzele și invectivele de pe agenda aparatului prezidențial îndreptate spre Vest ca săgețile otrăvitoare au început să se țină lanț. Semn că la Chișinău se modifică iarăși banerul geopolitic.

Că președintele moldovean sfidează opoziția și Europa prin ieșile sale stupide și teatrale, dar și lansează speranțe deșarte pentru populația din R. Moldova relevă faptul că la Chișinău se adoptă o politică pătimașă,”din mers” și irațională.

Când statele se debarasează de haina politicianistă și renunță la sprijin bugetar pentru partide, R. Moldova revine în perioada post-războiului doi mondial când partidele din Europa erau finanțate din banii publici și adoptă o lege a finanțării partidelor din bugetul de stat. Președintele francez Charles de Goulles a strivit statul partidelor tocmai pentru că acesta parazita societatea franceză!

Anul viitor R. Moldova intră într-o sărbătoare continuă-de la 650 de ani de la consolidarea statalității moldovenești până la anul Dimitrie Cantemir sau anul tineretului, aici, adăugând și tradiționala zi a vinului - vom sărbători cu puterea duhului mincinos o groază de evenimente, lipsiți de înțelepciune și mijlociți de tovarășul prezident, vom sărbători. Vladimir Voronin este receptat astăzi ca o portavoce a dezinformării și un lider reprezentativ a vechilor tipaje stalinist-leniniste.

Singura republică care arată ca o cetate de gheață în Europa de Est rămâne a fi R. Moldova.

Testul cu Planul de Acțiuni Uniunea Europeană- R. Moldova expiră la 31 decembrie 2007. Quo vadis, Moldva?