Tăriceanu vrea ca limba română să fie predată copiilor din Italia
10.01.2008
Primul-ministru Călin Popescu-Tăriceanu a avut, la Palatul Victoria, o întrevedere cu ministrul afacerilor externe din Italia, Massimo D´Alema.
Pe agenda discuţiilor s-au aflat o serie de subiecte de interes bilateral, inclusiv dimensiunea socială, reprezentată de comunitatea românească din Italia şi cea italiană de afaceri din România. Primul-ministru Tăriceanu a adus în discuţie tema referitoare la predarea unor materii în limba română pentru copiii din comunitatea română din Italia. Şeful Executivului a subliniat că este necesar sprijinul autorităţilor italiene pentru derularea acestei iniţiative.
În ceea ce priveşte cooperarea dintre cele două state, ministrul de externe D´Alema a afirmat: "Între noi nu există crize, ci cooperare, avem cooperare pe mai multe domenii". El a subliniat interesul Italiei de a avea o prezenta economică mai puternică în România, chiar în domenii strategice: domeniul energetic, tehnologii avansate, apărare, transmite Amos News.
Salut ideea cursurilor de limba romana si consider ca n-ar fi rau sa i se permita sa le frecventeze si copiilor basarabeni.