"Sunt poluat de tristete" - interviu cu Eugen Doga

11.01.2008

Maestre, 2007 a fost marcat de o serie de evenimente cu genericul "Anul Eugen Doga". Cum apreciati dvs. acest an?

Sub doua aspecte - unul artistic cu aplauze si felicitari frumoase si altul birocratic cu multe taraganari "pline de importanta". Doua extreme pe care nu le pot intelege. De ce oare aceste doua lumi nu pot forma un acord, ca in muzica, o consonanta?

- La ce va referiti? Sunteti nemultumit de actiunile organizate de Guvern? Nu pot reprosa nimic conducerii de virf. Si-a facut misiunea cu cinste. 2007 a fost declarat Anul Eugen Doga, ceea ce este pentru prima data la adresa unui compozitor. A fost adoptat un plan de actiuni frumos. Au fost prevazute concerte, publicatii de monografii, editari de CD-uri, DVD-ri, emisiuni la TV si radio, simpozioane stiintifice etc.

- Spunea ministrul Culturii, Artur Cozma, in cadrul ceremoniei de lansare a monografiei "Eugen Doga, compozitor, academician" ca Guvernul va gasi posibilitatea sa procure "Dialogurile dragostei", la care lucrati, pentru a fi montate la Teatrul National de Opera si Balet.

Nu le-a comandat deocamdata. Doreste, probabil, sa-mi faca o surpriza placuta. De fapt, eu am fost cel care am promis Teatrului ca le voi oferi muzica pentru aceasta opera si ma voi stradui sa ma tin de cuvant.

- Care dintre evenimente v-a mers cel mai mult la suflet?

Prezentarea muzicii baletului "Luceafarul" in forma de concert la Filarmonica Nationala chiar la 15 ianuarie de ziua lui Eminescu. Acesta a fost un bun start si tot Filarmonica a incheiat Anul Doga cu noul balet "Venancia".

Concertul omagial de la Palatul National a fost un spectacol de zile mari si multumesc conducerii de virf care a alocat si bani pentru organizarea lui. De asemenea, colegilor mei artisti de la noi si celor din alte parti care m-au sustinut in acea zi si mi-au daruit mie si tuturor fanilor mei clipe fericite, toata caldura si dragostea artistica. Au fost concerte si in alte parti. Guvernul Moscovei a organizat in sala Ciaicovsky un spectacol minunat cu o scenografie frumoasa, o orchestra extraordinara si un dirijor bun. Concertul a fost imprimat si de televiziunea "Cultura". Bine ar fi fost daca s-ar fi facut o copie si pentru noi, pentru ca acest concert sa fie difuzat in Moldova sau, macar, sa ramana in arhivele noastre. Au fost doua concerte minunate si in Kargazstan, la Biskek. Cei de acolo, niste oameni de afaceri de suflet, mi-au facut niste portrete de 6 pe 8 metri. Unul il am la Chisinau. Nu stiu unde sa-l pun. Presedintele acestei tari m-a decorat cu un ordin inalt "Delaker". In Tatarstan la fel a fost un concert extraordinar. Am fost insotit de cea mai buna orchestra de care am avut parte vreodata. La fel, am avut concerte la Universitatea "Lomonosov", la Casa Nationalitatilor din Moscova cu orchestre de camera, cu ansambluri de vioristi, solisti vocalisti. Am fost si in Elvetia la Zurich, unde au avut loc doua intalniri muzicale foarte frumoase in saloanele de arte plastice. Este visul meu sa cant in asemenea imprejurari. Cand vezi tablourile clasicilor si canti la pian, desigur, este o stare aparte, este o sarbatoare a sufletului.

Conferinta stiintifica de la Academia de Stiinte a Moldovei a fost foarte bine organizata chiar in preajma zilei mele de nastere. Au sosit multe personalitati, care au prezentat studii adevarate. De exemplu, cel al Anei-Maria Plamadeala este un studiu iesit din standarde si clisee prin viziunea sa filozofica a problemei abordate - muzica de filme, aceasta arta mixta, complexa. Al doilea lucru pe care l-a facut Academia de Stiinte a fost editarea volumului trei "Academica" - "Eugen Doga, compozitor, academician". Volumele din aceasta serie sunt, de obicei, dedicate activitatilor Academiei pe parcursul unui an. In acest numar au fost, insa, incluse numai materiale referitoare la creatia mea. Este un gest extraordinar la care si-au depus toata dragostea si talentul Presedintele Academiei Gh. Duca, M. Slapac, A.Danila si vulcanica L. Dumbraveanu, editura "Stiinta", un sir de multi oameni priceputi si onesti. Trebuie sa mentionez ca din 1991, chiar in cea mai grea perioada, Academia m-a primit in sanul colectivului sau si m-a sustinut. Astfel, am o mare familie care ma intelege si unde ma simt usor si liber.

La Teatrul de opera si balet a fost montat baletul "Luceafarul". Eu nu l-am vazut la premiera. Am privit abia al treilea spectacol. Publicul a fost foarte multumit ceia ce ma bucura mult. Eu insa mai stau in framantari. Pacat ca nu a fost montarea dupa muzica scrisa, ca au fost scoase cateva dansuri, ca a fost scoasa pana si cea mai importanta scena in care Luceafarul cere Creatorului sa fie facut pamantean. Tensiunea ritmica scazuta din cauza complicatelor compozitii a dansatorilor. Se creeaza impresia ca muzica a fost scrisa dupa montare si nu invers. Partitura simfonica este bucatita ceia ce strica integritatea muzicii si se pierde simfonismul ei initial. Voi mai astepta inca 24 de ani si poata ca se mai monta "Luceafarul" inca o data.

- La ce lucrati acum? Stim ca sunt in lucru "Dialogurile dragostei".

Lucrul la "Dialoguri" merge tare greu. In primul rand, eu sunt tot timpul ocupat cu alte lucruri. Ce sa mai zic, sa vorbim sincer, eu sunt nevoit sa scriu fel de fel de "muzici" pe care n-ar trebui sa le fac, de exemplu, muzica pentru seriale. Dar aici sunt mai multe lucruri, care stau la mijloc: compozitorul trebuie mereu sa scrie, ca nu cumva sa-si uite profesia, si apoi nu e pe planul doi nici aspectul material, care trebuie sa asigure existenta chiar si a unui om de creatie, a familiei acestuia. Si inca un moment care se refera la libret, care este peste masura de incarcat cu fel de fel de personaje si scene de masa, care ma abat de la eroii mei principali, Veronica Micle si Mihai Eminescu. Mai am si altele lucrari la care lucrez ori pe care le-am terminat de curand.

- Va referiti la "Satra" pentru telenovela romaneasca "Inima de tigan"?

Da, "Satra" m-a bucurat foarte mult, pentru ca din timpul "Maria Mirabela" este prima revenire la studioul "Buftea" din Bucuresti.

- Se spune ca in Moldova nu vi se plateste pentru drepturile de autor. Nici macar in Romania, in Rusia?

De ce, asociatia pentru drepturile de autor la noi s-a apucat foarte serios de treaba datorita insistentii lui Anatol Chiriac. Cu toate ca "smecherii" se fac multe. De exemplu, la oficiile de inregistrarea civila a casatoriilor, se canta permanent valsul din filmul "Drama la vanatoare", la restaurante, la casele de cultura. Am semnat contracte doar cu teatre din Slovacia si Finlanda. Cu Romania situatia e dificila, fiindca nici din Timisoara, nici din Constanta nu mi s-a facut remunerarea pentru muzicalul "Satra" care merge pe scenele teatrelor de acolo. Repet, am contracte numai cu Slovacia si Finlanda. Nu respecta drepturile de autor nici germanii. Rusii fac cate ceva.

- Ati mai scris recent muzica pentru filme?

Ultima realizare care ma bucura a fost in 2007, muzica pentru filmul "Actrita". E vorba despre o comedie cu Stanislav Govoruhin, pe care il consider persoana numarul unu astazi in cultura Rusiei. Nu numai in cinematografie ca actor, ci si ca om politic. Este un intelectual adevarat de inalta proba. Aceasta este a doua mea lucrare cu Govoruhin, prima fiind filmul "Благословите женщину". Tot in 2007 am facut un serial pentru studioul "Sans" de la Kiev. Colaborez cu el de mai multi ani. Acum scriu muzica pentru un film artistic de lung metraj cu subiectul din istoria Rusiei, anii 1916-1925. Asa ceva inca nu am mai scris si de aceea voi lucra cu viu interes.

- Pentru 2008 ce planuri aveti?

Am multe concerte de realizat. Am solicitari din Tarile Baltice si din Israel unde nu am fost niciodata.

Desigur, vreau sa ma tin de cuvant si sa termin "Dialogurile dragostei". Mai aproape de primavara ma voi "ascunde" undeva mai departe si as dori sa ma implant total in subiectul acestui mister de dragoste a doua personaje, EL si EA.. Vreau sa le cant aceasta dragoste. Este un mit, fireste. Arta, in genere, este un mit, o iluzie, o fantezie, o taina. Aceasta taina o poarta si fiecare dintre noi, cei simpli pamanteni.

Am promis sa prezint la sfarsit de an, la 25 decembrie, baletul "Regina Margo". Mai intai a fost "Luceafarul", apoi "Venancia", in 2008 va fi "Regina Margo" si, daca Dumnezeu va fi bun, vom avea ocazia sa facem o traditie pentru premiere noi. Poate ca vom ajunge si la traditia lui Giusepe Verdi, care punea in scena fiecare an cate o opera(in secolul 19!) si nu ca noi ( in cel al 21 - lea), o data in 24 de ani de asteptare chinuitoare!

Desigur, as dori sa vad montata in scena "Venancia" si nu neaparat la Teatru de Opera. Poate la Palatul National. As aprecia daca s-ar face un spectacol muzical si s-ar invita un coregraf, poate, din tarile Americii Latine, pentru ca aici este vorba de un temperament nebun si scene caracteristice acestor plaiuri din lumea noua.

Credeam ca "Luceafarul" este culmea creatiei mele, dar s-a pomenit ca aceasta "Venancia" mi-a placut cu mult mai mult. Cred ca e de vina aici timpul. Mi-a fost frica sa o prezint. De fapt, tot timpul ma pandeste aceasta frica ca nu cumva sa ma demasc, sa dezamagesc publicul.

Poate ca se va termina si constructia Salonului muzical. Slava Domnului ca Guvernul a gasit un om de suflet, un om de afaceri, care a cumparat pianul cu coada pentru Salon, un pian foarte bun, pe care tineam foarte mult sa-l am, dar care sta deocamdata desfacut. In acest salon, care-l construieste tot un om foarte bun la suflet, sper sa adun, in primul rand, toate arhivele pentru ca ele sunt imprastiate prin toata fosta Uniune si eu trebuie sa le adun odata si odata, sa am posibilitatea de a le ingriji, de a le sistematiza, sa le aduc intr-o forma in care s-ar putea folosi de ele. Poate ca se va tipari vreodata, macar, o nota aici la Chisinau, pentru ca mai multe se publica in Rusia. Dar ce se face cu cele ale noastre, scrise pentru bietii moldoveni cu izul nostru stramosesc, cu graiul nostru cel mai dulce de pe tot globul pamantesc?

- Este adevarat ca in Moldova creati mai greu?

Creatia este o treaba foarte si foarte grea in genere. Eu creez oriunde ma aflu, greu. Dar cu placere. Ultima data am scris aici zece ani in urma "Patul lui Procust" pentru filmul lui Sergiu Prodan. Si nu de aceia ca aici e mai usor ori mai greu de scris. La noi e obisnuit muzica sa se trateze ca o distractie, ori ca pe un lucru de mana a doua, care nu face sa fie luat in serios. Se poate de a nu plati, ori de a plati ca de pomana. Eu nu-mi amintesc sa mi se propuna un contract pentru a scrie muzica pentru Ministerul culturii ori Teleradio-Moldova. Ultima lucrare cumparata, nu la comanda Ministerului, a fost baletul "Luceafarul" in anul 1983 si pentru care mi s-a acordat Premiul de Stat al U.R.S.S. Foarte simbolic mi s-a cumparat cvartetul -4 abia peste 10 ani dupa scriere. Colectivelor artistice aproape ca nu au in repertoriu muzica mea. Si nu numai a mea. Tot spatiul informational electronic este poluat de "tralalauri" vesele de provenienta straina care ne abat de la noi insine, de la frumoasele si irepetabilele melodii inspirate de murmur de izvor ori de tainele codrilor seculari. Si apoi, chiar atatea motive pentru veselia aceasta fara margini? Oare aceste melodii le vor ascultate acele zeci de mii de moldoveni plecati in lume pentru cautarea norocului? Dar peste tot se cere, nu stiu de ce, ceva mai scurt si mai vesel. Pacatosenie de asa zise clisee!.

- In 2007 ati venit mai des in Moldova?

Da. Cu toate ca eu nu ma socot plecat de aici. Eu ma misc cum se misca tot ce e viu. Chiar si un riu.

- Inseamna ca ati fost mai des si in satul natal, la Mocra din regiunea transnistreana?

Nu. Uitati-va ca acest riu care se cheama Nistru pentru noi s-a oprit si s-a prefacut in zid. Acolo nu am fost si nu stiu cand voi merge, caci, din ce in ce mai mult, ma apasa aceasta umilinta - sa trec cu capul plecat acest tragic parau, sarmanul Nistru, si sa platesc taxe hotilor. Sa-mi controleze mie actele cand eu acolo umblam descult cand eram mic si ei, veniti nu stiu de pe unde, cazacimea asta de hoti imi cer plata. Sarmana mama … De obicei, ma duc numai la mormantul mamei. In sat nu cobor pentru ca este un sat strain, abatut cu forta de la limba, de la grai, de la dragoste si respect fata de sine. Mi-e frica sa nu aud un cuvant care o sa ma distruga, o sa ma injoseasca si de aceea ocolesc aceste situatii, nu le provoc si nici nu ma duc acolo. Bine, macar, ca s-a pastrat casa parinteasca fiindca am vandut-o la vreme unor oameni de treaba care au grija de ea. Restul, jumatate de sat este parasit, casele sunt ruinate si instrainate, iar cimitirul este plin de morti. Mor batranii care au mai ramas, iar tineretul este plecat. Este durerea mea permanenta. Si cand ma intreaba cineva de unde vine tristetea, chiar si in cantecele mele de dragoste, spun ca mi-a trecut deja in sange. Sunt poluat de tristete.

- Maestre, suntem in toiul sarbatorile de iarna. Cum sarbatoriti, de obicei, aceste sfinte sarbatori si trecerea intr-un an nou?

Eu, in genere, prefer sa nu sarbatoresc. Sarbatoarea este pentru mine un chin pentru ca inseamna sa nu fac nimic. Mancalau mare nu sunt, bautor - deloc. Dar ma straduiesc de fiecare data sa fiu acasa cu toata familia, cu nepotelul Dominic, cu sotia si fiica. Am si un plugusor inzestrat cu busuioc si ata rosie de lana, ca la Mocra in satul meu de bastina de candva. De data asta tot voi fi acasa. Dominic a pregatit si niste colinde in limba romana si engleza. Avem si un brad de Craciun impodobit tot de Dominic.

- Serbati Craciunul pe stil nou sau vechi? V-am admirat la inaugurarea Pomului de Craciun din fata Primariei la 24 decembrie.

Eu merg cu toata lumea. Toata lumea sarbatoreste dupa un calendar. Nu inteleg: "stil nou", "stil vechi". Stiu doar mersul firesc. Cum poate fi mai intai Boboteaza si pe urma Nasterea Domnului? Este indusa opinia publica in eroare. Cica la 25 decembrie este Craciunul catolic, iar la 7 ianuarie ortodox. Dar oare romanii sunt catolici, ori bulgarii, ori sarbii? Cand sunt in Rusia ridic o cupa de sampanie si la 7 si la 14 ianuarie, dar in Moldova este cu totul altceva. Se tin de aceste straie vechi … Suntem tinuti intr-un spatiu bisericesc cu totul strain pentru noi. Dar si pentru credinciosii din Rusia tot nu e prea limpede aceasta ordine. In vremurile cumplite ale istoriei noastre a fost schimbata situatia locaselor noastre, pe care le-am avut pana la 1812, am pierdut arhitectura bisericeasca autohtona, limba, numele istorice. Nu am putut nici sa-mi botez fiica Viorica si nepotul meu Dominic, asa cum am dorit fiindca mi s-a spus la biserica ca nu sunt asa nume. Si totusi, cred ca toata lumea are dreptul sa sarbatoreasca cum ii vine ei. Dar!

De ce sa nu se bucure lumea noastra ca in toata Europa, daca vrem sa fim europeni? M-au invitat la bradul Primariei si am venit. Am incercat sa cant ceva in frig. Nu era vorba atat de cantare, cat de fapt ca atare. M-am bucurat de lumea care s-a adunat. Am fost surprins chiar. Asta este sarbatoare. Sarbatoarea este a sufletului, nu a calendarului. Eu merg la invitatiile oamenilor buni oricine ar fi ei si oricand ar face-o ei, la 25 ori 31 decembrie.

- Ce le-ati dori cititorilor nostri cu ocazia sarbatorilor de iarna?

Sa se adune la masa. Lumea este mai buna cand se aduna. Numai la o masa prieteneasca, la o masa rotunda ca un cerc de hora, se poate capata o stare sufleteasca sanatoasa la care viseaza fiecare din noi. Se pot descarca energiile negative pentru ca oamenii vin cu sufletul deschis, cu zambete, cu daruri. Vorbind la figurat, fie ca la aceasta masa, aceasta casa a noastra, Moldova, sa incepem sa ne adunam de prin toate tarile din strainatate. Si sa stim, ca oricat de rece ar fi iarna, oricat de lunga ar fi, va veni primavara. Lumea nu ne intelege ca oricat de bine ar fi undeva, ne trage acasa, nu fiindca e mai bine, ci fiindca e la noi. Si am tot temeiul sa rostesc la noi, pentru noi, cu noi… La multi ani!