Anul Unirii

11.01.2008

Istoria, dupa cum bine stiti, se repeta. La 13 ianuarie 1918, invocand dorintele romanilor de unificare, bolsevicii care pusesera mana pe imperiul rus ne pedepsesc pentru prima oara si confisca Tezaurul Romaniei, pentru totdeauna. Sunt 90 de ani de atunci.

Dupa alte cateva zile, la 24 ianuarie, Sfatul Tarii anunta independenta Basarabiei, care, la 27 martie, va face practic primul pas spre constituirea Romaniei Mari. In ciuda piedicilor ucrainene si austro-ungare, Bucovina merge pe urmele surorii ei, in noiembrie acelasi an. La 1 decembrie 1918 romanii se regasesc cu totii, impreuna, acasa, in Dacia Moderna.

Dar, daca istoria se repeta, prostia benchetuieste. La 90 de ani de la Marea Unire, anul 2008 e declarat in toate felurile (si am auzit ca s-au desemnat chiar si "ambasadori multiculturali" ai Romaniei in lume!); numai Anul Unirii, nu. Un alt neam milenar, micul si inteleptul popor evreu, aflat in Israel sau raspandit in toata lumea, a pregatit deja o serbare fastuoasa a aniversarii celor 60 de ani de la infiintarea statului. Romania ce face?

Marea Unire a permis printre altele Europei sa rasufle usurata, o perioada, in fata valului de bolsevizare care urma sa insangereze abund natiuni libere europene. Romanii, profund credinciosi, au respins comunismul ateist cu toata fiinta lor. Romania Mare a stat ca o piatra tare, in capul unghiului templului european, continuand misiunea istorica a poporului roman la Gurile Dunarii, portile Europei. Aceeasi si astazi. Tocmai de aceea, cancelariile occidentale au inceput sa priceapa ca o Romanie puternica, unita, ar fi in interesul noii constructii, a Uniunii Europene largite.

Americanii stiu acest lucru, de cu mult inainte. Imediat dupa sfartecarea Romaniei in urma Pactului Hitler-Stalin (care vedem ca-si pastreaza valabilitatea si astazi), un trimis special al Guvernului american, ilustrul istoric Charles Upson Clark, sintetiza in lucrarea sa monumentala "United Romania": "Agresiunea comunista din 1940, stabilind Rusia la Gurile Dunarii si la un pas de Dardanele, a afectat nu doar Romania, ci si intregul continent al Europei... Este tragic a reflecta ca o politica autentica a reconcilierii din partea Kremlinului... a fost sacrificata de dragul ambitiilor imperialiste, care, de atunci, au aruncat omenirea in cea mai sangeroasa lupta".

Daca americanii au sedimentat toate aceste informatii si astazi sunt aici, cu noi, la Marea Neagra, dambovitenii nostri de la putere sunt ca aluviunile: daca nu devin namol, azi sunt aici, maine prin vreo insula. Din pacate, nu a Serpilor. Altfel nu se explica cum tocmai cel ce ar putea sa fie Anul Unirii a fost uitat din capetele "profesorilor" si a "istoricilor" care colcaie si fojgaie prin Administratiile de la Cotroceni si Victoriei.

De la Baltice aflam cate ceva despre ce inseamna demnitate nationala pentru un alt popor mic si curajos: lituanienii au facut nota Moscovei pentru crimele facute in perioada regimului de ocupatie comunist (ceva ce ar fi trebui sa se regaseasca si in "Raportul Tismaneanu" scris de "fratii Grinch"). Vilnius pretinde Kremlinului, pe langa scuzele oficiale, si 28 de miliarde de dolari despagubiri.

Basarabenii si alaturi de ei toti romanii cu credinta in suflet au sperat si mai spera inca in reinvierea demnitatii nationale a neamului romanesc. Pentru ei, romanii care au facut Unirea in 1918 si pentru noi, romanii lui 2008, Nicolae Iorga scria: "Si sa stiti ca urmasii vostri, in ciuda puterilor lumii, sub acest steag pe care in nestiinta, in durere si in intuneric voi l-ati inaltat, desfasurat si sfintit, vor fi toti impreuna!"


Autor: Victor RONCEA
Sursa: http://www.ziua.ro/


« precedenta   salt la stirea   urmatoare » 


Comentarii:

3 comentarii

Victor, ca intotdeauna un patriot adevarat.Unde esti tu Stefan oare?
A comentat Oleg pe 11.01.2008, ora 15:15
Ma fratilor atata timp cat nu o sa ne ridicam toti in strada si nu o sa-i blocam pe comunisti degeaba sunt vb noastre si pe acest site si peste tot.Din pacate, putem sa vorbim ore in sir. Si rusii tot o sa-si faca mendrele. Fratilor cu ajutorul internetului se poate organiza o ridicare a poporului deoarece exista multi organizatori si nu e unul asa cum sa-u organizat pe 24 dec studentii in chisinau.
A comentat basarabeanul pe 11.01.2008, ora 23:29
Rusia a cheltuit demult tezaurul Romaniei. Asta este, daca romanii au avut incredere in fratele mai mare si rosu!
A comentat Catalin, Craiova pe 12.01.2008, ora 18:18
 COMENTEAZA 


2