Bastionul Moldovean

După criza „Ţinutul Secuiesc“, a apărut premiza unui nou contur separatist între graniţele Romåniei: „moldovenismul“. „Comunitatea Moldovenilor“, înfiinţată recent la Iaşi, este un proiect care implică recunoaşterea unei noi etnii. Astfel, ca şi secuii, vor avea dreptul de a-şi proclama autonomia. Preşedintele organizaţiei, Claudiu Alexa, este consilier al Primăriei din Huşi, din partea PNL.

Comunitatea Moldovenilor înfiinţată recent la Iaşi este parte a unui proiect cu bătaie mult mai mare. Consecinţele juridice sunt uşor de priceput pentru orice novice şi nu vom insista aici. Recunoşterea unei „noi“ etnii va însemna şi asumarea dreptului de reprezentare parlamentară, pe principiul numeric, iar ulterior, Comunitatea ar putea cere ca şi UDMR, care este tot o Asociaţie culturală - dreptul de a-şi proclama autonomia pe model secuiesc.

Politica de promovare agresivă a teoriei „moldovenismului“ de către conducerea comunistă rusofonă de la Chişinău nu se rezumă doar la graniţele Republicii Moldova sau ale României. În ciuda faptului că Republica Moldova este, conform statisticilor internaţ ionale, cea mai săracă ţară de pe continentul european, pentru crearea unei noi identităţi etnico-lingvistice „moldoveneşti“ în cadrul unor comunităţi etnice românofone din afara ţării sunt folosite imense resurse financiare. Preluând proiectele iniţiate de KGB şi alte structuri de represiune sovietice, cadrele Serviciului de Informaţii şi Securitate (SIS) al Republicii Moldova, în mod special cele aflate în „posturi de diplomaţi“, sunt implicate în consolidarea unor pseudo-asociaţii în cadrul comunităţilor etnice româneşti din spaţiul CSI, precum şi în cadrul diasporei economice basarabene din Occident. Printre cele mai bune exemple sunt Societatea Culturală Moldo-Letonă „Dacia“, „Centrul Cultural-Instructiv Moldovenesc din oraşul Moscova“, „Organizaţia Interraională a moldovenilor din Regiunea Cernăuţi“ şi „Asociaţia Naţional-Culturală a moldovenilor din Ucraina“, condusă de Anatol Fetescu, fost cadru activ al KGB şi SBU (moştenitorul ucrainean al KGB-ului sovietic).

Anatol Fetescu a editat anul trecut la Odessa, cu sprijinul financiar al autorităţ ilor comuniste de la Chişinău primele manuale la „Limbă şi literatură moldovenească“. Acestea au apărut fără avizul Ministerului Educaţiei de la Kiev, fiind totuşi introduse în mod obligatoriu în unele şcoli „moldoveneşti“ din regiunile de Sud ale Ucrainei, în locul celor româneşti. Drept recompensă pentru activitatea sa, preşedintele Voronin l-a şi onorat pe acesta cu ordinul „Gloria Muncii“. Planurile autorităţilor moldoveneşti de cristalizare a unei identităţi etnice „moldoveneşti“ în spaţiul ex-sovietic, dar şi cel al Uniunii Europene, au fost observate de o serie de experţi când, la Chişinău, sub patronajul preşedintelui comunist rusofon Vladimir Voronin, s-au desfăşurat, în octombrie 2006, lucrările celui de-al doilea Congres Mondial al Moldovenilor. La fel ca şi la primul congres din 2005, preşedintele a vorbit numai în limba rusă, cerând predarea acesteia în toate instituţiile de învăţământ din cadrul comunităţilor moldoveneşti din afară.

Planurile autorităţilor comuniste nu se opresc aici, conform mass-media de la Chişinău, fiind deja proiectate inaugurarea unor centre culturale moldoveneşti în unele ţări ale Uniunii Europene, precum Bulgaria, Grecia, Polonia, Cehia, Austria. Pentru finanţarea funcţionării acestora, guvernul comunist şi administraţia prezidenţ ială de la Chişinău a alocat, în mod indirect, sume din bugetele destinate educaţiei şi culturii, lovind în sistemul de învă- ţământ intern al Republicii Moldova, considerat de comunişti ca românizator. În discursul său, premierul comunist, Vasile Tarlev, a declarat că acest Congres are menirea de a consolida diaspora moldoveană, în sensul păstrării valorilor etnice naţional, culturale şi spirituale ale poporului moldovenesc. Aceleaşi medii de informare au declarat că la următorul Congres din octombrie 2007 vor fi prezente delegaţ ii ale diasporei moldoveneşti din Ucraina, Federaţia Rusă, Belarus, Azerbaidjan, Kazahstan, Kirgizstan, Lituania, Letonia, Estonia, Grecia, Bulgaria, Franţa, Germania, Israel, Italia, Portugalia, Canada, Columbia şi din alte ţări. Victoria obţinută asupra unor instituţii ale statului român prin înfiinţarea Comunităţ ii Moldovenilor din România va fi dezvoltată, urmând să fie înfiinţate, conform oficiosului comunist de la Chişinău „Nezavisimaia Moldova“, filiale în Galaţi, Iaşi, Suceava, Botoşani, Cluj, Timişoara. Acelaşi cotidian informează că liderii Comunităţ ii Moldovenilor din România au trimis deja memorii către organizaţiile internaţionale prin care reclamă tratamentul la care sunt supuşi „etnicii moldoveni“ din Româ- nia. Claudiu Alexa, fondatorul Comunităţii Moldovenilor, este membru al Biroului Permanent al PNL, filiala Huşi, jud. Vaslui.

Este reprezentant al firmei Summitagro. Activitatea de bază a firmei Summit Agro o reprezintă importul şi comercializarea produselor fitosanitare (fungicide, insecticide, erbicide) şi a seminţelor pentru agricultură, şi a produselor pentru igienă publică. Alexa a fost prezentat în Parlamentul de la Chişinău ca reprezentant al Comunităţii Moldoveneşti din România, a fost invitat la Preşedinţia Moldovei şi a fost invitat la televiziunea naţională de la Chişinău. Romanian Global News relatează că cei trei s-au plâns, în direct, că sunt discriminaţi de România, unde, „dacă se duc la Bucuresti şi cer pârjoale, nu li se dau şi li se spune să ceară chiftele“. Au continuat exprimându - şi regretul că singurul reprezentant al moldovenilor din România - Mihai Răzvan Ungureanu -a fost, la rândul său, discriminat, fiind dat afară din Guvernul României. Şi parcă vrând să confirme temerile privind influenţa agenturii ruse din judeţele Mureş, Harghita şi Covasna şi utilizarea de către Rusia a extremiştilor maghiari pentru destabilizarea frontierei NATO, cei trei „moldoveni“ au afirmat, tot la televiziunea naţională de la Chişinău, că moldoveni sunt şi în judeţele Harghita şi Covasna, care, alături de secui, alcătuiesc populaţia celor două judeţe. Reprezentanţii „moldovenismului“ au spus că vor conta pe sprijinul financiar al Chişinăului pentru a construi un centru cultural „moldovenesc“ la Iaşi şi pentru păstrarea identităţii naţionale „moldoveneşti“.

Istoricul „moldovenismului“ şi al rusificării

Rusificarea în Moldova a fost pornită încă din timpul Imperiului Ţarist, însă nici ruşii nu au îndrăznit să-şi justifice mecanismul de rusificare cu argumentele istoricilor oficiali ai Chişinăului lui Vladimir Voronin. După 1813, momentul ocupării Basarabiei de către Rusia, de pildă, istoricul rus P. P. Swinim scria în 1816: „Locuitorii acestei regiuni sunt moldoveni sau româ ni, descendenţi din coloniştii români“. La Universitatea din Petersburg exista o „Catedră de limbă moldo-valahă“, iar în 1861, Ioan Doucev elabora „Cursul primitiv de limbă romană“. Termenul „moldovenesc“ era echivalent cu cel de „românesc“ sau utilizat cu sens dialectal. Etnograful rus L. S. Berg, care în două lucrări tipărite după revoluţie (1918 şi 1923) conferea sintagmei „moldovean“ o semnificaţie pur geografică, nicidecum etnică: „moldovenii sunt români ce locuiesc în Moldova, Basarabia şi părţile învecinate ale guberniilor Podolia şi Herson; un număr mic locuiesc, de asemenea în gubernia Ekaterinoslav... Elementele dialectale nesemnificative îi deosebesc de românii din Valahia, numiţi şi valahi“.

Chiar şi Vladimir Dembo, considerat cel mai prolific propagandist sovietic în problema Basarabiei desconsidera aproape total factorul etnic. În două cărţi faimoase, „Să nu uităm niciodată! Cronica însângerată a Basarabiei“, 1924 sau „Moldova Sovietică şi problema Basarabiei“, 1925, admite, implicit, apartenenţ a naţională comună a locuitorilor de pe cele două maluri ale Prutului, mai cu seamă în cea de-a doua lucrare în care vorbeşte despre moldoveni nu ca o naţiune aparte, ci ca o clasă aparte, respectiv, ţărani din Vechiul Regat care se refugiaseră peste Prut din pricina „jugului nobililor“ din Valahia şi Moldova. Bazele ideologiei moldovenismului - respectiv echivalarea aberantă a cetăţeniei moldoveneşti, ca urmare a existenţei recunoscute a statului moldovenesc, cu etnicitatea moldovenească - au fost aşezate, practic, după înfiinţarea, acum 80 de ani, a Republicii Autonome Sovietice Socialiste Moldoveneşti (RASSM) - aproximativ teritoriul Transnistriei de astăzi - care a produs, pe urmele unui Gavril Buciuş canu şi la solicitările „puiului de bolşevic“ Pavel Chior, celebrele „Gramatica moldovenească“ a lui Leonid Madan (1929) sau „Tentativele de moldovenizare a limbii române“ aparţinând lui I.A. Mălai. (Vladimir Stati, ideologul oficial al moldovenismului de astăzi, este urmaşul acestor personaje.) Teoria moldovenismului a fost ideologia oficială a regimului comunist de ocupaţ ie şi a trecut în relativă penumbră după dobândirea independenţei R. Moldova. Nu pentru mult timp. Căci, începând cu 1993, relaţiile dintre România şi vecină de peste Prut încep să se degradeze, iar expresia acestei despărţiri va fi consemnată în 1994.

Discursul bolşevic al GDS-ului

Un moment de cotitură în dosarul „moldovenismului“ de sorginte kominternistă se petrece la Bucureşti. Membrii marcanţi ai GDS (înfiinţat de Brucan) şi totodată marcanţi reprezentanţi ai Alianţei Civice de la Bucureşti, întăresc discursul bolşevic al Chişinăului. Studiul „Relaţia României cu Republica Moldova“ (publicat şi în foaia GDS-ului, revista „22“, în 25 ianuarie 1995) impune distincţia etnică dintre „români“ şi „moldoveni“ . Este una dintre cele mai importante „contribuţii româneşti“ în beneficiul kominterniş tilor de la Chişinău. Studiul susţine exact ce spunea şi Brejnev, fost secretar de partid al RSSM: opţiunile cetăţenilor care se declară români sau a celor care se declară moldoveni trebuie respectate deopotrivă etc., iar românii ar fi o minoritate dincolo de Prut la fel ca şi alte minorităţi. Aceste alegaţii aparţin lui Renate Weber (care va deveni consilier la Cotroceni în actualul mandat al lui Traian Băsescu), Valentin Stan (omul care stropeş te laptopul la Antena 1 sau 3) şi Gabriel Andreescu - animatorul din umbră al Campaniei împotriva icoanelor din şcoli. Textul „experţilor“ de la GDS a fost invocat şi utilizat rapid de către publicaţiile guvernamentale de la Chişinău mai ales după 2001! Tentativele furibunde ale comuniştilor de la Chişinău de a elimina din programele şcolare istoria românilor au căpătat accente de veritabil război cultural.

Atacul comunist la Istoria şi Limba Română

Din 2001, anul venirii la putere a Partidului Comuniştilor Moldoveni obsesia împotriva glotonimului „limbă română“ şi a etnonimului „popor român“ a devenit politică de stat şi de partid. Comuniştii au avut un singur obiectiv constant: desfiinţarea Istoriei Românilor din învăţământul din R. Moldova. Strategia diabolică de sorginte kominternistă şi inspiraţie KGB-istă a ieşit la iveală imediat după înscăunarea la preşedinţie a fostului generalu sovietic Vladimir Voronin care a ordonat constituirea unei comisii alcătuite din istorici, care să înlocuiască Istoria Românilor cu Istoria Moldovei. La 13 februarie 2002, guvernul Tarlev (comunist) ordonă suprimarea Istoriei Românilor din programele de învăţămant. Reacţia promptă a societăţii civile, organizată şi condusă de PPCD, a forţat conducerea ministerului să facă paşi înapoi. Mitingurile de protest ale tinerilor şcolari şi ale studenţilor au durat luni întregi şi au adus în stradă zeci de mii de oameni.

A fost cea de-a doua „Piaţa Universităţii“, preluată cu tot cu cântecele şi modelul manifestaţiei anticomuniste de la Bucureş ti, din 1990. A fost unica manifestare de masă din Europa, poate, care a adus în stradă zeci de mii de oameni pentru motive culturale - limbă şi istorie! Sub presiunea străzii şi somaţi de Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei - Rezoluţia din 24 aprilie 2002, care recomanda respectarea moratoriului în probleme de istorie, reiterată şi de a doua Rezoluţie a APCE, adoptată la 26 septembrie - comuniştii renunţă momentan la respectiva decizie, dar păstrează neatinse obiectivele. La 5 septembrie 2002, printr-o decizie a guvernului Tarlev, ideea se concretizează: se instituie aşa-numita „comisie Cristea“, respectiv o „comisie naţională“ în componenţa căreia aveau să intre în primul rând vechi şi inverşunaţi adversari ai Istoriei Românilor; dar nu numai (V. Dergaciov, S. Nazaria, V. Ţaranov etc.). Comisia avea ca sarcină organizarea în perioada octombrie 2002 - ianuarie 2003 a unui concurs privind noua concepţie. Decizia comisiei - la sugestia lui G. Gavriliţă şi V. Haheu - a fost selectarea din „multitudinea de proiecte“ a celui care prevedea implementarea istoriei integrate. La 3 septembrie 2002, guvernarea comunistă lansează o nouă iniţiativă: aşazisul curs de „Istorie integrată“. Acest curs urmează a fi predat la iniţiativa Ministerului Educaţiei, cu începere de la 1 septembrie, cu titlu de experiment, în 45 de instituţii preuniversitare din Republica Moldova. Ulterior, în 2004 în presă apare un document secret care arată „liniile strategice“ (autor: Mark Tcaciuc, membru marcant al Partidului Comuniştilor şi consilier prezindenţial) care ar fi trebuit să conducă la eliminarea Istoriei Românilor din toate treptele învăţământului din R. Moldova. Documentul, scris în limba rusă, conţine scheme şi date despre acţiunile destinate „realizării proiectului de substituire a cursului de Istorie a Românilor prin cel de Istorie a Moldovei“.

În plus, documentul conţine lista exactă a persoanelor care urmau să fie racolate şi utilizate în realizarea acestui proiect. Fiecare din aceste persoane-ţintă beneficiază de descrieri exacte, din punct de vedere psihologic, social, academic, profesional, familial, financiar etc., de aici rezultând apoi şi metodele care trebuie să fie folosite în vederea persuadării acestuia să participe la acest proces. Sunt prezentate, de asemenea, amănunţit, argumente concrete care ar putea deveni elemente de şantaj în cazul unora sau altora dintre persoane. (Acest material a fost realizat şi prin contribuţia aplicată a unei tinere studente la Facultatea de Jurnalism din Chişinău; nu-i dăm numele din motive întemeiate). Merită consemnată distincţia (net în defavoarea „regăţenilor“) dintre tinerii studenţi de la Chişinău şi absolvenţii aşazisei Şcoli de Jurnalism de la Bucureşti.)

„Deşi pare convenabilă, trebuie să recunoaştem că este falsă sau cel puţin incompletă ideea că în Basarabia de azi discuţiile despre glotonimul „limba română“ şi etnonomul „popor român“ ar purta doar un caracter ştiinţific... Aici, în Basarabia, afirmaţia că eşti român constituie un act politic...“ Iurie Roşca - Ţara, 1995