Italia, punct de legătură între Moldova şi Uniunea Europeană

Italia este dispusă să fie un punct de legătură între Republica Moldova şi Uniunea Europeană, a declarat viceministrul Afacerilor Interne din Italia, Marco Minniti, în timpul întrevederii pe care a avut-o duminică, 17 decembrie, cu preşedintele Parlamentului Moldovei, Marian Lupu.Oficialul italian se află în această perioadă într-o vizită de lucru în Basarabia, informează Moldpres, citind un comunicat al serviciului de presă şi imagine al Legislativului.


Preşedintele Parlamentului a adresat mulţumiri autorităţilor italiene pentru o abordare constructivă a situaţiei cetăţenilor moldoveni aflaţi la muncă pe teritoriul Italiei, menţionând faptul că, până în prezent, în vederea apărării intereselor Italiei şi ale Republicii Moldova, autorităţile celor două state au reuşit să înscrie într-un cadru juridic un şir de aspecte ce vizează migraţia.
“Autorităţile şi Parlamentul Republicii Moldova sunt interesate de legalitatea fenomenului migraţiei şi aducerea tuturor aspectelor acestui fenomen în conformitate cu spiritul legii. Ne pronunţăm vehement împotriva migraţiei ilegale", a declarat Marian Lupu. Totodată, Lupu şi-a exprimat speranţa că semnarea în cadrul vizitei a Protocolului de cooperare dintre ministerele de interne ale Italiei şi Republicii Moldova va contribui la obţinerea unor rezultate bune în combaterea traficului ilicit de persoane, a crimei organizate şi stoparea migraţiei ilegale.


La rândul său, Marco Minniti a subliniat interesul Italiei de a stabili un mecanism eficient de control al fenomenului migraţiei ilegale, precum şi de a semna un Acord de Readmisie între cele două state. Oficialul italian a reiterat disponibilitatea Italiei de a deschide pe parcursul anului viitor o reprezentanţă diplomatică la Chişinău. În acest sens, viceministrul italian de Interne a specificat că urmează a fi definitivate mai multe chestiuni de ordin tehnic. Marco Minniti a exprimat dorinţa Italiei de a susţine şi încuraja eforturile de integrare europeană ale Republicii Moldova, precizând faptul că, odată cu noul val de extindere al UE, din 1 ianuarie 2007, Moldova va fi amplasată într-o nouă poziţie geostrategică.


"Este important pentru Republica Moldova să valorifice pe deplin toate avantajele pe care le oferă Politica Europeană de Vecinătate. Italia este dispusă, la rândul său, să fie un punct de legătură între Republica Moldova şi Uniunea Europeană", a mai spus oficialul italian.
Interlocutorii au discutat, de asemenea, aspecte ce vizează proiecte investiţionale, în special fiind menţionat interesul comun de cooperare în sectorul energetic şi în cel al transporturilor. În acest sens, Marian Lupu a reconfirmat disponibilitatea Parlamentului de a oferi investitorilor străini facilităţi pentru realizarea unor importante investiţii în domenii prioritare pentru Basarabia.


Autor: FLUX
Sursa: http://www.flux.md


« precedenta   salt la stirea   urmatoare » 


Comentarii:

nici un comentariu

 COMENTEAZA 


2