Unirea Basarabiei de la 1918 – un act de lichidare a consecinţelor fraudei istorice

Acum 89 de ani, în istoria Basarabiei s-a produs un eveniment politic de mare însemnătate istorică. La 27 martie 1918, Sfatul Ţării, autoritatea supremă în Republica Democratică Moldovenească, a votat Unirea Basarabiei cu Patria istorică România. Consecinţele istorice directe ale acestui act s-au derulat în decurs de 22 de ani, până în iunie 1940, când Basarabia a fost din nou ocupată cu forţa de către Rusia sovietică. Or, dezbaterile publice în această temă istorică durează deja aproape nouă decenii.

Explicaţia acestor bătălii publice şi mediatice îndelungate este cât se poate de simplă, pentru că acolo unde trebuie să conteze doar principiul abordării ştiinţifice se implică interesul politic. În acelaşi timp, acolo unde domină raţionamentele de natură politică, trebuie să primeze argumentele de ordin juridic. Statul medieval moldovenesc, deşi a avut o suveranitate limitată, a fost de-a lungul întregii perioade un stat liber, unitar şi indivizibil.

Din această teză argumentată ştiinţifică şi unanim acceptată, în raport cu problema pe care o abordăm, rezultă că în perioada statului medieval moldovenesc nu a existat nici un indiciu în favoarea constituirii unei structuri statale secesioniste pe teritoriul Basarabiei de mai apoi. De aceea, înstrăinarea părţii de la Est de Prut a statului moldovenesc era o cârdăşie politică şi ab initio o violare gravă a statutului politico-juridic al Moldovei sub suzeranitatea otomană.

Înstrăinarea teritoriului naţional al statului moldovenesc şi anexarea lui de către Imperiul rus a fost şi o încălcare flagrantă a normelor de drept internaţional, care, în acea perioadă istorică, erau create exclusiv prin acorduri şi tratate dintre state, iar fiecare stat, conform acestor norme, avea “datoria de a se achita pe deplin şi cu bună credinţă de obligaţiile şi angajamentele sale internaţionale sau faţă de alte state, luate prin tratate bilaterale ori internaţionale, şi de a convieţui paşnic cu celelalte state”.

Dacă Imperiul Otoman a comis o gravă fărădelege pentru că a cedat un teritoriu care nu-i aparţinea şi asupra căruia nu avea nici un drept de a dispune, Imperiul Rus a comis un act criminal pentru că a anexat acest teritoriu şi l-a înrobit. În afară însă de complicitate alături de Imperiul Otoman la actul criminal de cârdăşie, Rusia se mai făcea vinovată de încălcarea angajamentelor luate.

Prin unirea Principatelor Române, consecinţele actului criminal comis de Imperiile Otoman şi Rus în raport cu statul Principatul Moldova de la care a fost rupt o parte din teritoriul naţional cu tot cu populaţia de acolo, precum şi în raport cu înşişi teritoriul şi populaţia anexate, nu au fost şi nici nu aveau cum să fie lichidate. Deci, dreptul de reparare a fraudei din 1812 se extinde şi după anul 1859, atât asupra populaţiei din teritoriul ocupat, cât şi asupra Principatelor Unite (din 1862 – România), în favoarea căreia Principatul Moldova, prin „Adunarea ad-hoc, păşind pe calea ce i s-a prescris de către Tratatul de la Paris”, şi-a depus legal toate drepturile şi împuternicirile.

Prin declararea independenţei, Basarabia a lichidat parte din consecinţele actului criminal de la 1812, şi anume, dobândirea libertăţii. În felul acesta populaţia Basarabiei devenea liberă să-şi hotărască viitorul istoric. În Declaraţia de Independenţă din 24 ianuarie 1918 se proclama categoric şi univoc că “acest viitor poate să fie înfăptuit numai prin aşezământul înalt de ocârmuire – Sfatul Ţării şi prin stăpânirea pusă de el – Sfatul Miniştrilor”.

Analizând aspectele politico-juridice importante şi principiale ale evoluţiilor istorice din Basarabia în anii 1917–1918 se impun două concluzii majore:

1. Evoluţiile istorice din Basarabia în anii 1917–1918 au avut un caracter firesc, perfect legitim, în corespundere cu aspiraţiile şi voinţa populaţiei băştinaşe majoritare, în conformitate cu normele dreptului internaţional, cu dreptul popoarelor ocupate la autodeterminare şi cu garantarea drepturilor pentru minorităţile etnice.

2. Proclamarea Independenţei Republicii Democratice Moldoveneşti faţă de Rusia şi Declaraţia de Unire a Basarabiei cu Patria istorică România au constituit un act istoric de restabilire a dreptăţii şi un act reparatoriu, de lichidare a consecinţelor actului criminal de răpire a Basarabiei la 1812.