Conventia Organizatiilor de Media condamna decizia ziarului Ziua

Conventia Organizatiilor de Media (COM) condamna decizia ziarului Ziua de a-i cere jurnalistului Victor Roncea sa paraseasca redactia, dupa ce acesta a redactat si semnat, in calitatea sa de lider al unei organizatii neguvernamentale, un comunicat in sprijinul presedintelui Traian Basescu.


Joi, 19 aprilie, mai multe organizatii civice, printre care si Civic Media,
organizatia condusa de Victor Roncea, au transmis un apel in care acuzau "lovitura de stat construita sub forma unei operatiuni informationale complexe, urmareste ca, prin suspendarea Presedintelui Romaniei,
parghiile statului roman sa fie preluate de grupuri de interese politico-economice".


Conform declaratiilor lui Roncea, vineri, 20 aprilie, Sorin Rosca Stanescu, directorul ziarului Ziua, i-a cerut sa paraseasca definitiv redactia
ziarului, motivatia fiind tocmai Apelul initiat de Roncea. Ziaristului i s-ar fi propus transferul catre o alta publicatie unde ar fi avut posibilitatea sa isi exprima liber opiniile. De asemenea, lui Victor
Roncea i-a fost limitat accesul la adresa de e-mail si la serverul redactiei.


La randul sau, S.R. Stanescu ne-a declarat ca nu i-a cerut ziaristului sa demisioneze, ci "sa gaseasca o solutie onorabila pentru a se desparti" si ca
i-a oferit sprijin sau pentru a-si continua cariera profesionala intr-o alta redactie. S.R. Stanescu si-a exprimat nemultumirea fata de activitatea jurnalistului in ultimul an, mentionand existenta unor sanctiuni pentru abateri profesionale si disciplinare.
In editia de azi (24.04.07) a ziarului, S.R. Stanescu semneaza un articol in care precizeaza ca a renuntat la cererea de demisie si ca este dispus sa
continue colaborarea cu Roncea. COM considera aceasta situatie ca fiind extrem de grava, avand un potential
efect de intimidare asupra jurnalistilor care au curajul sa exprime, in afara redactiilor, opinii diferite de orientarea politica a institutiei la
care lucreaza. Astfel de practici sunt cele care genereaza auto-cenzura in redactii.


Mentionam ca Victor Roncea este jurnalist angajat cu contract de munca, document ce are la baza prevederile Contractului Colectiv de Munca la nivel de ramura mass media (CCM). Desfacerea acestui contract nu se poate face decat in conditiile legislatiei in vigoare, cu respectarea prevederilor CCM. Reamintim ziarului Ziua ca este prima institutie de presa din Romania care a adoptat un contract colectiv de munca la nivel de unitate, in conformitate cu prevederile Contractului Colectiv de Munca la nivel de ramura mass media (CCM).


Sub nicio forma, legislatia nu permite patronatului demiterea unui salariat/jurnalist doar pentru exprimarea unor opinii diferite de ale managementului.


Pentru conformitate, alaturam un extras din Contractul Colectiv de Munca la nivelul ramurii mass media (ART. 70):


(1) Jurnalistul, fara a suferi nici un fel de consecinte, are urmatoarele drepturi:

c) jurnalistul are dreptul si privilegiul sa-si exprime liber si in public opiniile personale in legatura cu orice evenimente sau persoane, respectind insa intotdeauna deontologia profesiei de jurnalist.


COM isi exprima speranta ca partile vor identifica o solutie care sa respecte independenta editoriala, libertatea de actiune a individului si legislatia in vigoare.


Autor: CONVENTIA ORGANIZATIILOR DE MEDIA
Sursa: http://www.basarabeni.ro/


« precedenta   salt la stirea   urmatoare » 


Comentarii:

nici un comentariu

 COMENTEAZA 


2