DEPARTE DE CASA

Acasa... un cuvant care unora le provoaca melancolie si un dor nebun, iar altora fericirea ca sunt atat de departe de ea. Ajungem la 15 sau 18 ani, suntem cu visurile in floare si vrem sa plecam cat mai departe, undeva unde se ne scaldam in ciocolata, sa fim primiti cu paine si cu sare. De Chisinau si Balti nici macar nu vrem sa auzim, avem alte standarde si idealuri in viata... cica, am vrea cariera. Am ales cu totii sa venim in Romania. Daca voi nu ne vreti, noi va vrem. Aceasta a devenit deviza multor tineri basarabeni care in fiecare august nabusitor fac drumul in picioare cu un autocar sau mai rau... un microbus, imbacsit si urat mirositor, sa-si depuna o mana de acte la Iasi si Galati. Cu toti speram sa fim printre cei 700, 800 de bursieri... Speram pana la sfarsitul lui octombrie. Unii mai norocosi sau mai studiosi , stau linistiti, au pus mana pe bursa, cazare in camin si eliberati de la plata permisului de sedere, sunt cu bagajele pregatite si asteapta ziua cea mare cand vor calca pe pragul facultatii. Ceilalti sustinuti de parinti si chemati cu nerabdare de fratii si prietenii din Romania accepta ispita numita taxa de scolarizare, incurajandu-se ca isi vor scoate investitia dupa obtinerea licentei.

O data cu 15 septembrie, 1 octombrie incepe epopeea elevului si studentului basarabean din Romania. Primii prieteni, prima prezentare si primele raspunsuri. Uitandu-te in urma razi cat de naiv si timid ai fost la inceput. Ti-era frica sa deschizi gura, sa nu scapi vreo perla sau un accent pus nelalocul lui. Iti alegeai cu grija hainele sa faci impresie asupra colegilor si profesorilor.

Primele luni departe de masa calda care te astepta acasa, si de prietenii cu care trageai chefuri si nebunii grozave, au fost grele. Urcandu-te in tren sau autocar pentru a te intoarce acasa, iti flutura prim stomac emotiile, oare vor zice cei de acasa ca m-am schimbat, cum vor arata fratii, surorile, verisorii mai mici?

Prima vacanta... o savurezi ca pe un coniac vechi. Mancare si distractie din plin, dar incepe sa iti lipseasca atmosfera de acolo, din orasul cu care incepi sa te obisnuiesti, cu mentalitatea putin altfel, de oamenii care iti devin dragi.

Te intorci, cu geanta plina de "bucurii" si cadouri de acasa sa le imparti cu basarabenii ramasi in Romania sau sa ii infrupti si pe romanii care nu au gustat niciodata bomboane atat de gustoase si vin asa de bun.

Prima teza si prima sesiune... nu cred ca este altceva mai stresant decat ele. Stai cu noptile in salile de lectura sau prin baruri si cluburi. Bine sau rau, treci si de luna la foc continuu. A trecut o jumatate de an printre straini, cu toti banii si ziua de maine in mainile tale.

Ai trecut proba de adaptare daca dupa un semestru poti sa te lauzi ca ai macat sarmalute sau snitele, daca ai fost macar la un chef pe cinste, daca te-au aplaudat colegii la scena deschisa cand ai avut o prezentare nasoala. Daca nu... nu-i nimic, mai sunt atatea semestre in fata, of , rabdare sa fie.