Andrei Ivanţoc şi Tudor Petrov-Popa vor ieşi din detenţie la 28 mai şi 2 iunie

Tiraspolul se declară hotărât să nu cedeze în faţa presiunilor pentru executarea deciziei CEDO şi spune că va elibera deţinuţii din "grupul Ilaşcu" peste câteva săptămâni, când va expira termenul de detenţie stabilit de o instanţă nerecunscută din regiune.


Declaraţia aparţine reprezentantului Tiraspolului la negocierile politice cu Chişinăul, Valerii Liţkai, care a spus că Andrei Ivanţoc va ieşi din închisoare la 28 mai, iar Tudor Petrov-Popa - la 2 iunie, iar eliberarea lor înainte de termen este exclusă.


În pofida multiplelor apeluri de susţinere în eliberarea deţinuţilor politici, lansate de Chişinău la diverse foruri europene şi internaţionale, Liţkai a spus că nici un stat nu se interesează de soarta celor doi. El a mai acuzat România de lipsă de interes şi a opinat că "soarta celor doi în România preocupă doar ziariştii, în timp ce oamenii simpli parcă au uitat despre Ivanţoc şi Petrov-Popa, lucru care arată că toate campaniile pentru eliberarea deţinuţilor sunt tentative de discreditare a Tiraspolului".


Liţkai a mai pretins că CEDO care a cerut Rusiei şi Moldovei să plătească amenzi pentru neelibearea celor doi deţinuţi "nu a înaintat Transnistriei nici un fel de reclamaţii".


Ivanţoc şi Petrov-Popa se află în detenţie din 1992, fiind acuzaţi de acte teroriste în timpul războiului civil de către autorităţile separatiste de la Tiraspol şi condamnaţi la 15 ani de detenţie.


Autor: BASA-press
Sursa: http://www.basa.md/


« precedenta   salt la stirea   urmatoare » 


Comentarii:

un comentariu

Asociatia Culturala "PRO BASARABIA SI BUCOVINA" filiala din Brasov, ar dori sa-i invite pe cei doi eroi (dupa eliberare)la Brasov, in cadrul unui Simpozion ce ar putea fi organizat de filiala in onoarea dumnealor,pentru ca invitatii sa se poata adresa publicului brasovean. Daca ideea va fi agreata de invitati, rugam sa fim contactati, pentru demararea si organizarea in bune conditiuni a acestei actiuni.
Adresa de e-mail: nicoaran@rdsbv.ro
Presedinte: ing. Nicoara Nicolae, Brasov, Romania.
A comentat ing. Nicoara Nicolae pe 11.05.2007, ora 20:43
 COMENTEAZA 


2