Sprijin în Republica Moldova pentru Traian Băsescu

La Chişinău mai multe organizaţii social-politice şi civice au organizat un miting de susţinere a presedintelui suspendat al Romaniei, Traian Basescu, la care au participat câteva sute de persoane.


Participanţii la miting adunaţi duminică în faţa Teatrului de Operă şi Balet au făcut un apel către toţi cetăţenii României cu domiciliul în Republica Moldova să meargă la vot pe 19 mai şi să voteze contra demiterii preşedintelui Băsescu.


"Traian Băsescu este primul şi poate unicul preşedinte al României, al nostru, al tuturor, care a dus durerea noastră în toate forurile europene. Prima lui cuvântare în Parlamentul European a fost legată în primul rând de problema Basarabiei", a spus Valentina Cuşnir, deputată în Parlamentul de la Chişinău.


Manifestantii au venit la Chişinău din mai multe localităţi ale Republicii Moldova. Unii din ei nici nu deţin cetăţenia României, dar s-au declarat împotriva demiterii preşedintelui Băsescu.


"Preşedintele tuturor românilor"


"Eu sunt prezent aici fiindcă nu-s indiferent de soarta preşedintelui tuturor românilor,domnul Traian Basescu…"


"Nu ne-a purtat de grijă până astăzi nimeni, decât unicul preşedinte Traian Băsescu…"


"Voi merge la referendum, voi vota nu demiterii şi-l vom susţine în continuare. Sperăm, chiar credem că el va câştiga…"


"Am venit în piaţă pentru a-l susţine pe domnul Băsescu deoarece el este prezident nu numai al României, dar şi al Basarabiei…"


"Am venit să protestez împotriva măgăriilor care se fac în Parlamentul României…
Să nu fie demis…", au fost câteva opinii ale cetăţenilor prezenţi duminică la miting.


În acelaşi timp, o altă organizaţie unionistă, Forumul Democrat al Românilor din Republica Moldova a desfăşurat în sala Uniunii Scriitorilor o adunare cu genericul "Traian Băsescu - preşedintele tuturor românilor".


Organizatorii au cerut tuturor celor care deţin cetăţenia României să-l susţină pe Traian Băsescu la referendumul din 19 mai.


Iurie Roşca: "Solidaritate necondiţionată"


La rândul său, vicepreşedintele Partidului Popular Creştin Democrat, vicepreşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Iurie Roşca, şi-a declarat sprijinul pentru Traian Băsescu.


"Am o atitudine respectuoasă faţă de toate partidele politice din România, dar consider că este de datoria mea să iau atitudine univocă şi fără rezerve într-un moment decisiv. Nu pot păstra neutralitatea din oportunism sau din dorinţa de a profita în urma unei tăceri laşe", a declarat Iurie Roşca cotidianului Flux.


"Facem parte din aceeaşi familie politică atât PPCD, cât şi Partidul Democrat din care provine Train Băsescu, familia popularilor europeni, ceea ce impune solidaritate necondiţionată şi ajutor dezinteresat tuturor membrilor acestei familii", a adăugat Iurie Roşca.


Conform Ministerului Afacerilor Externe al României, aproximativ 100.000 de cetăţeni ai Republicii Moldova au obţinut până în 2007 cetăţenia română, unii dintre ei fiind rezidenţi în România sau în alte state.


În Republica Moldova vor fi deschise doar două secţii de votare, ambele la Chişinău.


Secretarul de stat la MAE, Mihai Gheorghiu, a declarat la BBC că nu s-au putut deschide mai multe secţii de votare, deoarece acest lucru ar fi necesitat acordul autorităţilor Republicii Moldova.



Autor: Sergiu Babin
Sursa: http://www.bbc.co.uk/romanian/


« precedenta   salt la stirea   urmatoare » 


Comentarii:

6 comentarii

Traian Basescu ! sa-l sustinem pe 19 mai !
Presedintele tuturor Romanilor ! Curag !
A comentat Slavic (Franta) pe 15.05.2007, ora 02:33
Deci sa strigam SUS SI TARE "NU" si sa pastram vie inca speranta in formarea ulteroara a STATULUI NATIONAL ROMANIA
A comentat Cristina(MD) pe 15.05.2007, ora 11:55
Exista totusi cineva care tine cont nu numai de soarta moldov ci si de cea a rom......
A comentat alex_said pe 15.05.2007, ora 11:58
suntem un singur popor si deci tre sa avem un singur presedinte........................
A comentat Cristina pe 15.05.2007, ora 12:01
las' k si astea de la partid(de la Galati)au facut-o bine basarabenilor de aici(studentilor)...mersi mult!ne tin de prosti,k doar asa suntem numiti aici.Sa stie d-nul Basescu ce se face la Galati...noi kiar il iubim,pe kind astia de la partid ii strica imaginea,pe bune.
A comentat studenta pe 07.06.2007, ora 14:17
TRAIAN BASESCU NU A DUSROMANIA IN UE ACESTA A DEVENIT STAT A COMUNITATII EUROPENE PRIN EFORTUL COMUN A TUTUROR PARTIDELOR POLITICE LA PUTERE PRESEDINTELE FIIND UN JUCATOR DORNIC DE PUTERE CE A FACUT EL FIIIND IN DRUM SPRE COTROCENI CA PRIMAR A BCURESTIULUI DE EXEMPLU UN PARC,TEREN DE UTILITATE PUBLICA ARE PROPRIETAR O PERSOANA FIZICA CEI DREPT UN MILIONAR DAR PINA LA URMA OM SI ACTUL ESTE SEMNAT DE EL INCORUPTUL TRAIAN BASESCU DAR LA INTREBARI DESPRE BUCURESTI BASESCU PREFERA SA SPUNA CA NU A AVUT OAMENI EFICIENTI IN CONSILIU .SARACUL DETINE SI EL CEVA TEREN IN BANEASA CUMPARAT SUB PRETUL PIETII DAR IN URMA UNOR FAVORURI CUIVA FOARTE BOGAT INTUITI DE CINE E VORBA ,DAR SARACUTUL DE EL ISI DOREA SI O CASA DE LA PROTOCOLUL DE STAT ASA 8
INCIT DONEAZA CASA PE CARE O DETINEA FICEI IOANA CA SA PRIMEASCA CASA DIN MIHAILEANU TOT EL CORECTUL TRAIAN BASESCU CONDAMNA OLIGARHIA DAR PROBABIL DIN PREA MULTA DRAGOSTE DE FRATE UITA SA-L MENTIONEYE CHIAR PE ACESTA CARE ESTE AL DOILEA IN AFACERILE ENERGETICE DUPA CRIMINALUL DENUNTAT DE PRESEDINTE DINU PATRICIU. UN PRESEDINTE CARE NICI MACAR NU STIE CA NU ARE DREPT DE VOT IN CONSILIUL SUPERIOR A MAGISTRATURII CHIAR DACA IL PREZDEAZA IN SEDINTE CARE FACE ATITA ZARVA IN PROCESUL DE PROMULGARE A LEGII PRIVIND PENSIILE ARGUMENDIND CA DECALAJUL DINTRE PENSIA MINIMA SI CEA A FOSTILOR DEMNITARI SI FUNCTIONARI PUBLICI AR FI PREA MARE IN URMA MARIRII PACAT CA NU A STIUT CA PENSIA CELOR DIN URMA SE STABILESTE PRIN O LEGE SPECIALA SI MULTE ALTE LUCRURI FACUTE DE EL NU ATIT CA PRIMUL OM IN STAST DAR CA PERSOANA FIZICA ATUNCI CIND A JIGNIT INTREAGA COMUNITATE A ROMILOR SI PE JURNALISTA DE LA ANTENA 1 BIATA DE EA AVEA UN SINGUR PACAT E RA DE LA TELEVIZIUNEA LUI VOICULESCU . VOI STUDENTI BASARABENI PROBABIL VA SIMTITI BINE IN CAMINE SAU IN COZILE DE LA GISEUL CARE UNEORI VI SE INCHIDE IN FATA IN TIMP CE STATI ORE BUNE PENTRU A DEPUNE ACTELE PENTRU PERMISUL DE SEDERE SI APOI ASTEPTATI PESTE TERMEN ELIBERAREA ACESTUIA SAU CIND BURSA NICI NU VA AJUNGE SA MERGETI O DATA LA CUMPARATRURI SAU CIND VA GINDITI CA CU LICENTA IN MINA VE-TI FI SUB SEMNUL INTREBARII LA ANGAJARE PENTRU CA NU S-A EXAMINAT CEREREA DE ACORDARE A CETATANII DESI A-TI DEPUS-O DE CEVA TIMP ZIMBITI IRONIC VORBIM DE O TARA EUROPEANA DE INSTITUTIILE ADMINISTRATIVE SI DE PRESEDINTELE PE CARE VOI BASARABENI IL MNAI APOARATI POATE MERGETI PE LA CONSULATUL ROMAN DIN CHOSINAU GUSTATI DIN UMILINTA DE ACOLO SI APOI MAI VORBIM P.S NU SINT DIN PSD SI NICI PENTRU P[LANUL COYAC ATUNCI CIND DUPA LUNGI STUDII VOI AJUNGE SA-MI EXERCIT BIATA FUNCTIA SUPREMA CONSTITUIE IMI VA INTERYICE SA FAC PO;ITICA CARE PINA LA URMA E O MIYERIE IN CARE MULTI SE SIMT BINE
A comentat STUDENT pe 11.08.2007, ora 18:23
 COMENTEAZA 


2