Problema cetateniei romane

„Problematica acordării cetăţeniei române pentru cetăţenii R. Moldova trebuie pusă – la Bucureşti, la Chişinău sau la Bruxelles - în contextul europenizării R. Moldova!”

convorbire cu conf. Univ. dr. Dan Dungaciu, Universitatea Bucureşti, cercetător principal la Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale al Academiei Române

Domnule Dungaciu, ziarul FLUX îşi propună să deschidă o dezbaterea în paginile sale despre problematica cetăţeniei române pentru cetăţenii R. Moldova, în contextul în care această problemă este una dintre cele mai arzătoare pe agenda cetăţeanului de aici, după cum s-a văzut mai ales la sfârşitul anului trecut. Începem această dezbatere prin a vă întreba cum vedeţi dumneavoastră această problemă?

Cred că nu se poate un moment mai potrivit pentru a vorbi despre cetăţenie decât cu câteva zile înainte de aşteptatul Referendum de la 19 mai pentru demiterea sau nu a preşedintelui român Traian Băsescu. Repet ce mai spuneam într-un dialog găzduit tot de ziarul dumneavoastră: Referendumul din 19 mai este un prilej excelent pentru cetăţenii români din R. Moldova pentru a-şi proba civismul române şi european într-o confruntare care îi priveşte direct şi pe ei! Cetăţenia română este şi un drept, dar şi un merit. Adică se şi câştigă! Şi se câştigă şi prin gesturi care să demonstreze că, dincolo de raţiunile materiale, există şi un angajament moral solid faţă de ceea ce se întâmplă în ţara al cărui cetăţean eşti. Sau al cărui cetăţean vrei să devii...

A uitat Bucureştiul de problema cetăţeniei pentru basarabeni?

Eu cred că nu. Vă reamintesc că, dincolo de recentul Mesaj al preşedintelui român Traian Băsescu către românii din R. Moldova, tot preşedintele a trimis pe 10 aprilie Parlamentului României cererea de reexaminare a Legii privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni, propunând o serie de amendamente, cerute dealtfel şi de o mare parte a organizaţiilor românilor de pretutindeni, inclusiv din R. Moldova, şi ignorate in varianta adoptata de Parlament. Asta a indicat acelaşi interes constant faţă de aceste lucruri, inclusiv, cred eu, faţă de problema cetăţeniei...

„Pauza” pe care aţi sesizat-o în chestiunea cetăţeniei are de-a face, pe de-o parte, cu actuala situaţie politică de la Bucureşti, şi, pe de alta - şi se pare mie – de o lipsă de iniţiativă şi imaginaţie în a discuta şi aşeza corect această problemă în raport cu mizele României sau ale R. Moldova.

„Pentru a aborda corect şi eficient problematica cetăţeniei române pentru cetăţenii R. Moldova îndreptăţiţi să o revendice trebuie mai întâi scoasă din clişeele ideologice în care se află acum”.

Cum vedeţi dumneavoastră dezbaterea acestei probleme?

Cred că pentru a aborda corect şi eficient problematica cetăţeniei române pentru cetăţenii R. Moldova îndreptăţiţi să o revendice trebuie mai întâi să scoatem problematica cetăţeniei române din clişeele ideologice în care se află acum. Aceste clişee ideologice sau mituri legate de cetăţenia româna şi efectele ei trebuie deconstruite, respinse, iar problema trebuie pusă pe făgaşul ei firesc.

Care ar fi aceste clişee ideologice?

Sunt trei, în opinia mea. Primul clişeu este că problema acordării cetăţeniei române trebuie pusă pe ecranul naţional. De aici, unii se grăbesc să tragă concluzia cetăţenia română se leagă direct de dispariţia statului R. Moldova, prin unirea cu România. Al doilea clişeu este că acordarea cetăţeniei române „goleşte R. Moldova de cetăţeni”, şi al treilea clişeu este că acordare cetăţeniei române blochează soluţionarea problemei transnistrene.

Să le luăm pe rând....

Primul clişeu, respectiv legarea procesului de acordare a cetăţeniei române de unirea iminentă dintre cele două state este profund falsificator. În realitate, ecranul principal pe care trebuie proiectată problema este, în primul rând, cel european, nu cel naţional. Desigur, este şi el implicat, dar nu în primul rând.

Problematica acordării cetăţeniei române pentru cetăţenii R. Moldova trebuie pusă – la Bucureşti, la Chişinău sau la Bruxelles - în contextul europenizării R. Moldova, ca soluţie eficientă pentru obţinerea acestui obiectiv. Fără să fie singura soluţie pentru europenizarea R. Moldova, cetăţenia română este indiscutabil parte a soluţiei. În opinia mea, acordarea cetăţeniei române, implicit europene, va induce o dinamică în interiorul societăţii din R. Moldova care, din păcate, acum nu există. Şi nu văd deocamdată de unde ar apărea ea. E vorba despre acel factor dinamizator care mişcă societate sau generează o tensiune pozitivă în interiorul ei. Acel factor lipseşte acum, iar acordarea cetăţeniei române ar putea fi acel catalizator. Cineva cu paşaportul românesc în buzunar este mult mai relaxat, psihologic, în primul rând, pentru viitorul lui şi al copiilor lui. O parte din timorarea pe care o poate resimţi cineva în raport cu autorităţile, diverse instituţii, birocraţia de aici - fie că este om de afaceri, intelectual, mic întreprinzător etc. - dispare. Sau se diminuează semnificativ. Orice s-ar întâmpla, el ştie că există o protecţie, care funcţionează extrem de bine, într-o primă instanţă la nivel psihologic.

Cred că, în special, micul business ar avea cel mai mult de câştigat. Cineva cu paşaport românesc deschide mai uşor o afacere în R. Moldova, mai ales cu parteneri români, fluidizând semnificativ cooperarea transfrontalieră dintre cele două ţări, adică cooperarea R. Moldova cu Europa. Acel sentiment de neputinţă, de inutilitate a demersului public, a senzaţiei că nimic nu este posibil, ar putea fi diminuat de acest aflux de dinamism pe care cetăţenia română l-ar induce în societatea din R. Moldova...

Un element care nu trebuie neglijat, nici la Chişinău sau Bucureşti, dar nici la Washington sau la Bruxelles, în condiţiile în care s-au înregistrat atâtea proiecte eşuate aici şi în condiţiile în care europenizarea şi modernizarea merg atât de dificil...

Cum poate fi înlăturat al doilea clişeu?

Al doilea clişeu ideologic este cel după care acordarea cetăţeniei române ar „goli” R. Moldova. Şi, implicit, s-ar repopula acest teritoriu cu slavi, în special ruşi. O asemenea afirmaţie este o aberaţie, nu numai pentru că nimeni nu a făcut demonstraţia legată de ce anume ar genera un „exod” al ruşilor în R. Moldova, dar şi pentru că statisticile din anul trecut arată limpede că un asemenea „exod” spre R. Moldova nu există.

Dincolo chiar de aceste argumente, afirmaţia că cetăţeni română goleşte R. Moldova este o eroare. Nu cetăţenia goleşte R. Moldova, ci mecanismul vizelor‚ generează, mai degradă, aşa ceva! Având cetăţenia, problema respectivei persoane nu mai este cum să plece mai repede din R. Moldova, dacă vrea să facă asta, căci problema obsesiei plecării nu se mai pune. Poate pleca oricând! Prim urmare, chiar şi când plecă să muncească, este mult mai probabil să se întoarcă acasă şi să încerce să trăiască european acolo, să asigure prosperitate lui şi copiilor lui, chiar să clădească o afacere, decât să se stabilească undeva în Occident sau România cu ipoteza revenirii cândva, nu se ştie când...

Această protecţie psihologică nu o are omul care are doar viză pentru UE. O viză care nu se obţine uşor, dar care, odată obţinută, nu mai ai întotdeauna garanţia că va fi obţinută şi a doua oară! La care se adaugă şi procesul umilitor în care eşti implicat, de fiecare dată când aplici, oriunde aplici...

Prin urmare, cel care are (doar) viză este candidatul principal la stabilire / muncă ilegală în Europa şi la ne-revenire acasă. Viza este mai degrabă mecanismul care goleşte R. Moldova, nu cetăţenia, dacă vreţi să punem problema în aceşti termeni...

Ar accepta Europa aceste argumente?

De ce nu, dacă sunt rezonabile şi în acord cu interesele ei? Pentru UE problema controlului cetăţenilor R. Moldova este una stringentă. Este limpede însă că prin mecanismul cetăţeniei române acest lucru se va obţine mult mai uşor! Este, dacă vreţi, interesul Bruxelles-ului de a aborda problema europenizării R. Moldova şi prin acest instrument, respectiv cel al cetăţeniei române. E nevoie desigur de diplomaţie publică, nu doar oficială, de dezbatere serioasă, lucidă, eficace, pentru găsirea celor mai eficiente maniere de a moderniza şi europeniza R. Moldova. Asta îşi doreşte, până la urmă, toată lumea!

Cum stăm cu al treilea clişeu?

Al treilea clişeu este faptul că cetăţenia română ar periclita, chipurile, soluţionarea problemei transnistrene. Iarăşi eroare! Dacă dăm înapoi filmul evoluţiilor acestui conflict vom vedea că problematică cetăţeniei române nu a jucat, practic, nici un rol. Cei care susţin că da, vor trebuie să ne explice cum se facă că, deşi poziţia pro-rusă de după 2001 a preşedintelui Voronin şi a partidului Comuniştilor a coincis, practic, cu perioada în care acordarea cetăţeniei române a fost blocată, nu s-a sesizat nici un progres în soluţionarea conflictului trasnistrean? Pentru că ar fi fost îndeplinite toate condiţiile, în această perspectivă: pro-rusism şi anti-occidentalism din punct de vedere politic la Chişinău şi, concomitent, decuplarea de România, inclusiv prin stoparea procesului de acordare a cetăţeniei. Şi rezultatul a fost nul, mai mult, s-a văzut care a fost reacţia în 2003... A cupla acordarea cetăţeniei române cu soluţionarea conflictului transnistrean e o ţintă falsă.

Dumneavoastră afirmaţi deci că acordarea cetăţeniei române nu afectează în realitate soluţionarea conflictului!

Mai mult. Eu cred că dimpotrivă! Cetăţenia română este un instrument care, direct sau indirect, ajută la soluţionarea problemei. Acordarea cetăţeniei române este un instrument care ar face R. Moldova mai atractivă pentru populaţia din Transnistria din două puncte de vedere. În primul rând direct - mulţi transnistreni vor cetăţenia română! -, a doua oară indirect. Şi iată cum: dacă suntem de acord că cetăţenia română este un factor de europenizare şi modernizare al R. Moldova, ceea ce eu cred cu sinceritate şi am încercat să argumentez mai sus, atunci acest mecanism va fi unul care va contribui la creşterea atractivităţii malului drept al Nistrului pentru cei care locuiesc pe malul stâng. Atractivitate care, din păcate, după cum spun şi parlamentari, diplomaţi sau experţi europeni, deocamdată nu există. Şi această carenţă, chit că o recunoaştem sau nu, rămâne un impediment major în soluţionarea problemei...

„A pune astăzi problema Tratatului de bază înseamnă a pune căruţa înaintea boilor!”

Ceea ce spuneţi dumneavoastră presupune cooperare între R. Moldova şi România. Ceea ce Chişinăul condiţionează de semnarea Tratatului de bază...

Problema tratatului este pusă uneori la Chişinău într-un mod pe care eu, personal, nu îl înţeleg. Şi diplomatic vorbind, este cel puţin bizar... Un tratat nu e o chestiune cu care o parte (un stat) vine la cealaltă parte (celălalt stat) şi îi cere intempestiv să îl semneze! O asemenea abordare e ridicolă! Pe aceeaşi logică, şi Bucureştiul ar putea însăila repede un tratat, să îl pună pe masa Chişinăului, acesta să îl refuze, şi apoi Bucureştiul să se plângă că R. Moldova nu vrea tratat! Dacă ar face asta, Bucureştiul ar fi şi el ridicol...

Un tratat este însă altceva. Într-un tratat, ca într-un dans, e nevoie de doi. Tratatul este, în ultimă instanţă, expresia a ceea ce două state au în comun la un moment dat, adică numitorul comun, unanim acceptat, la care s-a ajuns pe baza unor negocieri, cedări sau compromisiuri. Tratatul, la fel precum un contract, este expresia acelei dorinţe de a negocia, în primul rând, şi a găsirii numitorului comun, în al doilea rând. Aşa cum la orice contract există baza de negociere iniţială, pentru ca pe baza ei să se concretizeze contractul, aşa şi la un tratat trebuie să existe mai întâi aceea bază de la care se pleacă spre obţinerea tratatului final.

Dar ceea ce mă tem eu este că, deocamdată, aceea bază iniţial nu se întrevede. Nu e constituită. Relaţiile economice, culturale, sociale, educaţionale dintre cele două state nu sporesc aşa cum ar fi normal şi sunt departe de a o constitui o bază solidă, implicită, de la care se poate, eventual, pleca spre negociere. Mai mult, anumite opţiuni de la Chişinău, precum recenta tentativă de blocare a accesului persoanelor cu dublă cetăţenie accesul spre funcţii publice nu este altceva decât o măsură de dinamitare a acelei baze despre care vorbeam – ca să nu mai vorbim că, în cazul cetăţenilor români, vorbim despre refuzul cetăţenilor acelui spaţiu în care R. Moldova vrea să se integreze! E ca şi cum a-i spune: „Vrem Europa fără europeni!”.

Revenind însă, când o asemenea bază lipseşte, a vorbi despre Tratat este cel puţin o inadecvare. A pune astăzi problema tratatului de bază înseamnă a pune căruţa înaintea boilor!