Cateva cuvinte despre romanii de pretutindeni

In conditiile pregatirii primului si celui de-al doilea razboi mondial Romania a reusit sa faca mult mai multe pentru romanii din afara granitelor.

In lipsa tratatelor si a conventiilor actuale, in lipsa unei Uniuni Europene sau a Consiliului Europei, Romania a facut lucruri simple, insa de mare importanta pentru romanii de pretutindeni: scoli si biserici. Criza politica actuala nu poate fi o scuza pentru indiferenta cu care sunt tratati romanii din afara granitelor tarii. In 1938, revista "Timocul" lansa ideea unui "comisariat" pentru romanii din afara tarii care sa ii ajute sa-si ridice scoli si biserici, sa pregateasca preoti si dascali. La mai mult de jumatate de secol, acest "comisariat" a fost infiintat - are buget si personal - insa rezultatele inca se lasa asteptate. Romania - in ciuda tuturor tratatelor si a conventiilor europene, in ciuda faptului ca este tara membra a NATO si UE - nu a reusit pana acum sa ceara cu o voce clara drepturi pentru romanii din afara granitelor.

Simpozionul "Romanitate si latinitate in Uniunea Europeana" de la Craiova care a reunit in principal reprezentanti ai comunitatilor romanesti de la sudul Dunarii a lansat o initiativa cu o miza imensa: a anuntat infiintarea unui Centru de Studii pentru Comunitatile de Romani din Balcani". O idee cat se poate de bine venita care nu poate sa se incheie - oarecum traditional - doar prin incheierea unui protocol si un anunt mai mult sau mai putin inflamator. "Incremenirea in proiect" nu are ce cauta in cazul acestui centru de studii. Departamentul pentru Romanii de Pretutindeni si Centrul "Eudoxiu Hurmuzaki" au reusit sa se transforme in timp record in bastioane ale birocratiei. In aceste doua institutii gasesti functionari preocupati sa aiba o orientare politica "corespunzatoare" pentru a-si putea pastra postul. Sprijinirea romanilor din afara granitelor este virusata de conflictele politice interne.

In primul rand deoarece situatia romanilor sud-dunareni este cat se poate de proasta. Nici Bulgaria si nici Serbia nu recunosc existenta unei minoritati romanesti. Belgradul recunoaste doar partial existenta unor romani - insa la mare departare de granita cu Romania, in Voivodina. In Valea Timocului insa, din punctul de vedere al autoritatilor sarbe, nu exista romani - exista doar vlahi. De asemenea, langa Vidin, Belene, Kozlodui, Pleven exista comunitati compacte de romani - care din punctul de vedere al autoritatilor bulgare sunt vlahi si gata. Nimeni nu tine socoteala de faptul ca "vlahii" sunt cat se poate de romani.

Bulgaria este membra a Uniunii Europene, iar Serbia intentioneaza si ea sa adere la blocul comunitar. Aceasta realitate simpla pune la indemana romanilor sud-dunareni o arma cat se poate de puternica: legislatia comunitara. Romanii de la sudul Dunarii pot si trebuie sa-si ceara drepturile fundamentale: scoala si biserica in limba materna, reprezentare la nivelul autoritatilor locale si centrale, ca si mass-media in limba materna. Structurile europene si-au dovedit deja eficienta in apararea drepturilor minoritatilor nationale - insa Dumnezeu iti da, dar nu iti baga in traista.

Nou infiintatul centru de la Craiova si-a asumat o sarcina imensa: trebuie sa puna la dispozitia romanilor sud-dunareni expertiza necesara pentru ca acestia sa-si poata apara drepturile in fata structurilor europene. nu este foarte greu si nici foarte scump - iar Romania, in calitate de tara membra UE trebuie sa dovedeasca inca faptul ca isi poate apara conationalii aflati in afara granitelor tarii.