Zece ani de la „Memorandumul Primakov”

Punctul de vedere a lui Vladimir Socor cu privire la împlinirea a zece ani de la semnarea memorandumului „Primakov” pentru rezolvarea problemelor transnistriene, marcaţi săptămâna aceasta la Moscova şi la Tiraspol.

Recent, Ministerul de Externe al Rusiei, a ţinut să marcheze aniversarea de zece ani al vestitului memorandum de la Moscova, semnat în 8 mai 1997. Şi Igor Smirnov, la Tiraspol, a omagiat memorandumul încercând să sugereze că ar mai fi încă valabil, întocmai cum sugerează şi mitul rusesc. Documentul l-au semnat preşedinţii de atunci, Boris Elţin, Petru Lucinschi, Leonid Cucima, precum şi cetăţeanul rus Igor Smirnov şi OSCE, ca a V-a roată la căruţă. În realitate, autorul şi responsabilul politic al acestui document, este ministrul de externe de atunci al Rusiei, Evghenii Primakov. Dar nu e cazul să dăm vina numai pe Moscova, căci au colaborat şi unele personalităţi din Chişinău la acest document, urmările grave ale căruia ne bântuie până în timpul de faţă.

Preşedintele moldovean, ales proaspăt în 1997, Petru Lucinschi, a semnat ascultător documentul, după cum promisese înaintea alegerilor, ca să aibă bunăvoinţa Moscovei. Consilierul prezidenţial de politică externă a lucrat la document şi la aprobat, poate că nu i-a înţeles conţinutul şi urmările pe care le-a regretat mai târziu.

Memorandumul a schimbat în mod radical raportul de forţe între Moscova şi Tiraspol pe de o parte şi Chişinău, pe de altă parte la negocieri. Conflictul, în realitate interstatal, purtat de către Rusia împotriva Republicii Moldova, pe teritoriul acesteia, este redefinit fals în memorandumul din 1997, ca un conflict între Republica Moldova şi Transnistria. Acestea devin nu numai părţi ale conflictului, dar părţi egale, conform memorandumului. Rusia, în realitate, iniţiatoarea conflictului, partea agresoare, devine dintr-o dată mediatoare între Chişinău şi Tiraspol, deşi autorităţile de la Tiraspol sunt de fapt, o prelungire a Moscovei. Potrivit memorandumului, orice reglementare a conflictului, trebuie să fie aprobată, de o potrivă, de Chişinău şi Tiraspol, deci, Tiraspolul primeşte dreptul de zetonelimitat. Memorandumul numeşte Rusia în rolul de garant al oricărei reglementări politice a conflictului. Ucraina şi OSCE sunt, de asemenea, numite „garante”, dar în mod pur formal, căci ele nu au avut niciodată vreo influenţă reală asupra situaţiei. Memorandumul din 1997, a adâncit, a betonat impasul aşa numitului proces al negocierilor de zece ani încoace. Conflictul însuşi nu-i, însă, îngheţat, el rămâne unul activ atâta timp cât trupele ruseşti rămân ilegal pe teritoriul Republicii Moldova.

În comunicatul oficial, la aniversarea memorandumului, Ministerul de Externe Rus, spune că documentul rămâne „baza juridică pentru reglementarea conflictului”. De asemenea, ministerul rus de externe, aminteşte că memorandumul i-a acordat Transnistriei, chipurile, dreptul de a face comerţ exterior şi de a întreţine relaţii economice externe. Documentul recunoaşte pe hârtie, de sigur, integritatea teritorială a Moldovei, dar ca şi în alte documente diplomatice ruseşti, recunoaşterea integrităţii teritoriale, nu-i, nicidecum, reală atâta timp cât Rusia împiedică Republica Moldova să-şi exercite suveranitatea pe o parte din teritoriul statului.