Ambasada României invită la conlucrare agenţiile de turism din R. Moldova

08.06.2007

Ambasada României la Chişinău a remis un comunicat de presă în care respinge unele acuzaţii din presă aduse secţiei consulare privind eliberarea vizelor turistice pentru România. Reproducem mai jos textul acestui comunicat de presă.

COMUNICAT DE PRESA


În legătură cu unele afirmaţii nefondate lansate în mass-media cu privire la vizele în scop turistic acordate agenţiilor de turism din Republica Moldova de către Secţia Consulară, Ambasada României la Chişinau face următoarele precizări:

- în luna mai 2007, Secţia Consulară a emis 6.862 de vize, dintre care 550 pentru turism individual, 95 de vize colective de turism de care au beneficiat 2.850 de persoane şi 522 de vize de tranzit în scop turistic;
- în perioada 1 – 5 iunie 2007, Secţia Consulară a acordat 1.073 de vize, dintre care 85 pentru turism individual, 18 vize colective de turism de care au beneficiat 540 de persoane şi 84 de vize de tranzit în scop turistic;
- Secţia Consulară a Ambasadei acţionează în baza prevederilor legale, asigurând un proces transparent şi echidistant de acordare a vizelor faţă de toate agenţiile de turism din Republica Moldova, fără favorizarea unuia sau altuia dintre solicitanţii individuali sau de reprezentare colectiva de pe piaţa autohtona dedicata.

În concluzie, în perioada 1 mai – 5 iunie 2007, un număr de 4.511 cetăţeni moldoveni au beneficiat de vize în scop turistic emise de către Secţia Consulară a Ambasadei.

Având în vedere realitatea faptica, Ambasada României la Chişinau a receptat cu surprindere unele declaraţii de presa conform cărora Secţia Consulară ar emite lunar doar 50 de vize în scopuri turistice şi, de asemenea, consideră drept contraproductive, reflectând chiar şi interese neconforme cu principiile concurenţei neloiale în domeniul de referinţă, apelurile la boicotarea de către cetăţenii moldoveni a deplasărilor în scop turistic în România.

Ambasada României la Chişinau asigura încă o data toate agenţiile de turism din Republica Moldova de întreaga disponibilitate pentru o colaborare directa în domeniul eliberării vizelor necesare pentru cetăţenii moldoveni care intenţionează să călătorească în scop turistic în România şi le invită să se adreseze, de asemenea direct, Secţiei Consulare a Ambasadei, între orele 19.00 – 22.00, în fiecare zi lucratoare a săptămânii.
Ambasada României în Republica Moldova


Autor: FLUX
Sursa: http://www.flux.md/


« precedenta   salt la stirea   urmatoare » 


Comentarii:

un comentariu

as vrea sa scapam de criza mondiala ,credeti ca se poate?
A comentat lala pe 25.03.2009, ora 22:17
 COMENTEAZA 


2