Guvernul R.Moldova a mai pierdut doua cauze la CEDO

10.06.2007

Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO) a anuntat joi, 7 iunie, doua decizii de condamnare a guvernului R.Moldova pe cazurile „Malahov vs Moldova” si „Gutu vs Moldova”.

In primul caz, Guvernul a fost acuzat de incalcarea articolelor 6 (dreptul la un proces echitabil) si 13 (dreptul la un recurs efectiv), in cazul unui proces judiciar in instantele nationale al reclamantei Antonina Malahov cu o companie autohtona. Pentru aceste incalcari, R. Moldova va trebui sa achite 2400 de euro pentru despagubiri morale si cheltuieli de judecata.

In cel de-al doilea caz, Tatiana Gutu a acuzat abuzurile comise impotriva sa de catre politisti. Curtea de la Strasbourg a gasit violarea a 4 articole din Conventie, inclusiv dreptul la libertate si siguranta, dreptul la un proces echitabil etc. Curtea a acordat reclamantei 6500 de euro in calitate de despagubiri morale si cheltuieli de judecata.

Pana in prezent, guvernul moldovean a pierdut peste 60 de cazuri la CEDO, fiind obligat sa achite despagubiri de peste 700 mii euro.


Autor: Info-Prim Neo
Sursa: http://www.azi.md/


« precedenta   salt la stirea   urmatoare » 


Comentarii:

un comentariu

GUVERNUL "NOSTRU" este posedat de altă structură statală executivă şi anume cea a preşedintelui, de aici şi încălcările aşa fregvente.
Violarea drepturilor omului şi libertăţilor lui ţin de bunul simţ care lipseşte la oficialii de vârf ai piramidei Administraţiei Publice.
Trăim într-un regim în care separarea puterilor în stat nu este garantată de fapt doar pe hârtie.
A comentat Şevţov Oleg pe 01.06.2008, ora 19:01
 COMENTEAZA 


2