Podul de Flori s-a ofilit

21.06.2007

O batrana din Albita se duce in fiecare zi pe malul Prutului ca sa-si aduca aminte de "unirea" de acum 17 ani.

In satele din lunca Prutului doar cei in varsta isi mai amintesc de «Podul de Flori» de acum 17 ani. Printre ei, Ileana Mistreanu, de 80 de ani, din satul vasluian Albita, localitate situata acum la granita de est a Uniunii Europene.
Batrana are o poveste aparte, istoria Romaniei contopindu-se cu propria viata. Uneori, politistii de frontiera o gasesc pe malul Prutului, aproape de apa, sprijinita in bastonul din lemn si privind tinta peste hotarul de unde incepe Basarabia. Ii cer sa se intoarca in sat, avertizand-o ca zona este securizata, cu acces limitat.

Le tine lectii de istorie politistilor de frontiera
De multe ori, Ileana Mistreanu este greu de convins, iar cei care o apostrofeaza au parte de lectii de istorie. Femeia locuieste in Albita de cand s-a nascut. I se spune „basarabeanca“ pentru ca povesteste mereu despre oamenii si obiceiurile de peste Prut, spunandu-le «frati» cetatenilor din Republica Moldova.

„Zi de zi vin si ma uit la Prut. Sa vad daca mai este la locul lui“, spune, sagalnic, Ileana Mistreanu. „Nu sunt basarabeanca, asa vorbeste lumea de mine. Dar nu ma supar, e ceva frumos. Imi place istoria. Si cand le povestesc la copiii astia despre istorie, plang. Plang cand le spun cum s-a rupt Basarabia si s-a tras granita pe aici“, povesteste batrana.

„Cum poate sa planga un popor intreg“
In 1940, cand Basarabia s-a rupt de tara-mama, Ileana Mistreanu avea 13 ani. Copilaria i-a fost marcata de vremurile tulburi ale celui de-al doilea razboi mondial. Isi aminteste si astazi ca a vazut cu ochii ei „cum poate sa planga un popor intreg“ atunci cand, la un an dupa pactul Ribbentrop-Molotov, semnat la 23 august 1939, Basarabia a fost ocupata de fosta Uniune Sovietica.
„Mai suntem putini batrani de 80 de ani, care sa fi vazut cum plangea un popor. Multi au murit. Eu am ramas. Ma duc la Prut si imi mai amintesc singura. Mi-a ramas in minte ca lumea suferea“, spune Ileana Mistreanu, cu ochii inlacrimati.

„Podul gemea de lume si de flori“
Despre unirea de o zi a Basarabiei cu Romania, din mai 1990, batrana isi aminteste cu drag. „Mi-am chemat copiii de la Iasi, de la Husi sa vina. M-am trezit de la cinci dimineata si, cu totii, ne-am dus la vama. Podul gemea de lume, de copii, de veterani de razboi cu decoratii grele si de flori, multe flori“, spune Ileana Mistreanu, cu privirile atintite spre apa involburata a Prutului.

Conjunctura

Despartiti de decizii politice
Peste evenimentul care a strans la un loc un milion si jumatate de romani, de dincoace si de dincolo de Prut, s-a asternut uitarea. Ziua de 6 mai a trecut fara evocari ale momentului de acum 17 ani, ce a marcat o noua epoca in istoria Romaniei. Doar batranii isi mai amintesc de „Podul de Flori“ din 1990, despre care se credea ca va deveni o traditie.
Dupa numai cateva zile, insa, Basarabia isi castiga suveranitatea, sub numele de Republica Moldova, prin actul de la 23 iunie 1990. „Nu s-a mai facut nimic de atunci. Fortele politice s-au bagat. Niste nechibzuiti. Nu stiu nimic despre dragostea de tara“, spune, printre lacrimi, Ileana Mistreanu.

Romanian Global News prezinta parerea Laurei, o romanca basarabeanca plecata in urma cu mult timp de pe pamantul natal, despre articol:

“Sunt o romanca basarabeanca care din pacate locuieste mult prea departe...M-a impresionat enorm de mult articolul si mai ales imaginea acestei bunici... Mi-am adus aminte, la randul meu, de buneii mei care, nu mai sunt demult, dar care au locuit pe malul Prutului. Am crescut cu amintirile lor despre jocurile facute dincolo de Prut, cu acele cantece populare romanesti despre soldatii romani cazuti in primul razboi mondial, cu poeziile pe care bunica le-a invatat si le-a tinut minte cu exactitate pana la adanci batranete (avea doar sase clase "romanesti" asa se spunea la noi)... Buneii mei sunt cei care mi-au insuflat dragostea pentru Tara, pentru tot ce tine de obiceiurile romanesti, pentru istoria acestui neam. Gratie lor sunt ceea ce sunt astazi si anume demna sa fiu romanca... oriunde m-as afla. Ii doresc din suflet bunicutei multa sanatate, Dumnezeu sa o aiba in paza. Ar putea sa le dea lectii de patriotism si "marilor" politicieni de pe ambele maluri ale Prutului, doar ca am impresia ca pentru astia de acum e deja prea tarziu... Sper din suflet ca vor veni altii.”