Moldova acceptă deschiderea consulatelor la Bălţi şi Cahul
Preşedintele României, Traian Băsescu, s-a întâlnit marţi la Chişinău cu preşedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, în cadrul unei vizite fulger anunţate în mod surprinzător cu mai puţin de 24 de ore înainte.
În declaraţiile oficiale de după întrevedere, Preşedintele Vladimir Voronin a spus că a discutat cu Traian Băsescu un şir întreg de probleme bilaterale, inclusiv despre situaţia ce s-a creat după introducerea de la 1 ianuarie de către România a regimului de vize pentru cetăţenii Republicii Moldova.
Iar problema deschiderii a încă două consulate ale României în Republica Moldova, la Bălţi şi Cahul, cel puţin, provizoriu, pare a fi rezolvată. Vladimir Voronin.
"Situaţia nu este normală. Situaţia trebuie deblocată şi imediat trebuie hotărâte problemele ce nu permit ca să fie deblocată situaţia. De aceea am hotărât ca temporar, de urgenţă, să fie deschise două birouri consulare la Bălţi şi Cahul care vor active în aceste localităţi până la rezolvarea problemei", a declarat Vladimir Voronin.
530 de mii de cereri de cetăţenie română
Preşedintele Voronin a mai subliniat că a discutat cu Traian Băsescu, pe lângă alte probleme importante, şi cea transnistreană, precum şi cea a acordării cetăţeniei româneşti cetăţenilor din Republica Moldova.
Preşedintele Băsecu a spus că în prezent există aproximativ 530 de mii de cereri de redobândire a cetăţeniei române, multe dintre aceste cereri fiind semnate de familii întregi sau de două-trei persoane.
Cum va rezolva însă România această situaţie ţinând cont de numărul atât de mare de cereri?
"România are dificultăţi în a procesa un asemenea volum de solicitări. Ceea ce vă pot spune este ceea ce l-am informat şi pe domnul Preşedinte Voronin că vom da prioritate studenţilor, absolvenţilor de studii superioare în România. Dar vom face modificările necesare foarte curând punându-ne de acord cu autorităţile de la Chişinău asupra modului în care trebuie să tratăm problema cetăţeniei în noua lege a cetăţeniei române pe care va trebui să o elaborăm în cel mai scurt timp", a declarat Traian Băsescu.
Pe durata întrevederii dintre cei doi preşedinţi aproximativ două-trei sute de simpatizanţi ai preşedintelui Băsescu au pichetat Preşedinţia de la Chişinău, scandând lozinci unioniste.
După întrevederea cu Vladimir Voronin Preşedintele Traian Băsescu, înainte de a pleca la Ambasada României, a ieşit în plină stradă pentru a-i saluta pe aceşti oameni.