A şasea întâlnire Voronin - Putin în mai puţin de un an
02.07.2007
Preşedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, a participat la reuniunea neoficială a liderilor Comunităţii Statelor Independente, desfăşurată la Rostov pe Don, în Rusia.
"În cadrul întâlnirii a fost efectuat un schimb de opinii privind perspectivele de dezvoltare a colaborării în spaţiul CSI, accentuându-se importanţa impulsionării relaţiilor comercial-economice dintre statele membre ale Comunităţii Statelor Independente", se spune într-un comunicat al preşedinţiei Republicii Moldova.
Este pentru a şasea oară în ultimul an când preşedintele Voronin se întâlneşte într-un cadru multilateral sau bilateral cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin.
Cu o săptămână înainte, cei doi şefi de stat discutaseră chestiunea Transnistriei într-o întâlnire bilaterală la Kremlin.
În presă au apărut în mod persistent zvonuri cu privire la un plan secret privind rezolvarea conflictului nistrean, dar ministrul adjunct al reintegrării, Ion Stăvilă, a dezminţit la BBC existenţa unui astfel de plan.
Momentul de atracţie al summitului CSI de la Rostov pe Don l-a constituit Cupa Preşedintelui Federaţiei Ruse, care a avut loc pe hipodromul din Rostov pe Don.
Lui Vladimir Putin i s-au alăturat alţi cinci preşedinţi: Vladimir Voronin, Ilham Aliev, din Azerbaidjan, Robert Cocearian, din Armenia, Islam Karimov, din Uzbekistan şi Hugo Chavez, din Venezuela.