1920 de ani de la urcarea pe tron a lui Decebal au fost aniversati la Orastie

02.07.2007

1920 de ani de la urcarea pe tron a marelui rege dac Decebal au fost marcati la Orastie printr-un spectacol cu adevarat coborat din istorie.

La eveniment au participat si locuitori ai celor doua orase infratite cu municipiul Orastie, Helmstedt si Raat. “Olimpiada dacilor”, prima actiune care a inceput sirul manifestarilor, a inceput in Piata Centrala si a constat in jocuri si concursuri dotate cu premii.

Potrivit Prompt Media, vernisarea expozitiei intitulate “Dacii” a fost al doilea moment al zilei. “Orastie a fost Capitala tuturor dacilor. Baza de dezvoltare a civilizatiei lor a constituit-o prelucrarea fierului, elemente legate de arhitectura lor civila. Principalele lor constructii au fost din lemn, cu exceptia celor din Muntii Orastiei care au fost de piatra. Am expus vase pentru provizii, ceramica fina, elemente de arhitectura sacra si militara. Tot ce a functionat aici, de la Burebista la Decebal. Toate au avut o componenta sacra pentru ca in centrul acestor lucruri se afla Muntele Sfant al dacilor: Kogaion. Am adus si reconditionat o macheta a Muntilor Orastiei pe care sunt marcate toate descoperirile arheologice”, declara Mihai Castaian, cercetator la Muzeul Civilizatiei Dacice si Romane Orastie.

Semnul dacic

Poate cel mai important moment al zilei a constat in inaugurea oficiala a monumentului, sugestiv intitulat, “Semn dacic”. Monumentul, care este creatia sculptorului Nicolae Adam, din Orastie, reprezinta o arma de lupta a stramosilor nostri care au fost dacii. Amplasarea lui tocmai la intrarea in Orastie dinspre Deva face din acest monument o veritabila “piatra de hotar”: de aici, se poate spune, pe buna dreptate, ca incepe “Tara Dacilor”, dupa cum spune primarul localitatii, Iosif Blaga. Este al treilea monument inchinat istoriei dacilor ridicat la Orastie. Monumentul este ridicat cu ajutorul financiar al Ministerului Culturii si a costat peste 50.000 de lei.

“In viziunea mea sabia ridicata a fost una ofensiva, inspirata dupa dintele de lup pe care dacii l-au avur ca totem. Prin ridicarea lui am simtit ca creez o punte peste timp, ca Dacia ne trimite noua un mesaj”, declara Nicolae Adam, artistul plastic care a ridicat monumentul. Au urmat, apoi, in cursul dupa amiezii, manifestarile cultural- artistice pregatite de catre organizatori pentru aceasta veritabila sarbatoare a municipiului Orastie. Astfel, au interpretat melodii si dansuri populare Ansamblul folcloric “Doina Muresului” din localitate, precum si solistii Ana Almasana Ciontea si Eugen Pistol, ambii din judetul Hunedoara.

Au fost, de asemenea, sarbatorite aniversarile a cinci ani de la infratirea Orastiei cu orasul german Helmstedt si a zece ani cu orasul Raat din Israel. Odata cu venirea serii, au inceput si concertele de muzica usoara sustinute de solisti si formatii din judet si din tara, informeaza Prompt Media.


Autor: RGN
Sursa: http://www.rgnpress.ro/


« precedenta   salt la stirea   urmatoare » 


Comentarii:

nici un comentariu

 COMENTEAZA 


2